jump to navigation

Simţul onoarei la femei March 31, 2008

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
Tags: , ,
trackback

Le admir şi am învăţat o mulţime de lucruri de la ele, sunt pe alocuri feministă, bineînţeles că totdeauna în mod îndreptăţit, dar trebuie să afirm cu convingere ceva: femeile nu au simţul onoarei. (Îmi vine să adaug “românce”: femeile românce nu au simţul onoarei; dar n-am să mai naţionalizez şi chestiunea asta, că ne-am plictisit, da? În plus, cred că ar fi cam arbitrar, de data asta. Rămână, deci, aşa.) Notez repede două dintre excepţiile pe care le ştiu: Femeiasimplă şi A.

Dar ce înseamnă simţul onoarei? Gândindu-mă la nişte modele acum (tata, bunicul), cred că înseamnă câte puţin din toate aceste lucruri: să înţelegi când trebuie să sacrifici binele personal unui bine superior, principial, şi să ai tăria să o faci; să ştii când să taci, când să nu spui, când să fii discret/ă, calculând sau anticipând efectele pe care spusul le-ar putea avea asupra sensibilităţilor implicate în respectivul canal de comunicare; în fine, înainte să spui ceva, să încerci să îţi dai seama dacă mesajul este într-adevăr valabil (să “obiectivezi” un pic), sau e doar o irumpere cam atinsă de vanitate.

De toate aceste lucruri găsesc că femeile sunt foarte rar capabile. Ce, da, se întâmplă adesea, e asta: eu afirm ceva într-un anumit context şi cu un anumit ton, amica X preia afirmaţia, o turează la câţiva decibeli buni mai sus şi o trânteşte în acest nou format amicei A, pe care, de altfel, o cam detestă, acest sentiment fiind şi noul context în care amica X îmi montează afirmaţia iniţială. Astfel încât rezultă că până şi eu (pe lângă amica X), am afirmat că amica A n-ar fi ok. Pe scurt: un parcurs întru totul consternant, din punctul meu de vedere, şi-un procedeu pe care, subscriind etichetelor lui L., habsburgul, nu-l pot repartiza decât în categoria “muierisme”. Câh.

Şi de ce umflă femeile vorba şi-o poartă apoi umflată? După părerea mea, dintr-unul din aceste motive: invidie, lăcomie sau patima manipulării. Eftin şi câh.

Advertisements

Comments»

1. Mihaï - March 31, 2008

mamele au simtul sacrificiului

2. Monica - March 31, 2008

@Mihai: pentru copiii lor. e o lege a naturii, nu?

3. L - March 31, 2008

Oblia, vreau sa cred ca esti tu suparata acum (pe buna dreptate) si nu crezi cu adevarat ca femeile sunt lipsite de simtul onoarei. Si daca totusi crezi asta (ca-n vorba grecului cu insuratorea!) sper sa stii si sa ai in jurul tau mai mult de doua exceptii 🙂

Hai sa-ti spun si vorba grecului (desi e posibil sa o stii): da Doamne sa nu ma-nsor! Si daca ma-nsor, da Doamne sa nu ma -nsele nevasta. Si daca ma insala, da Doamne sa nu sufar! Si daca sufar, da Doamne sa-mi treaca repede.

alt L 🙂

ps. Intre timp am vazut “Who killed the electric car” — cum ma asteptam, e un documentar f fain care m-a cam lasat ‘bouche-bee.’ Daca te mai intereseaza, o sa incerc sa-ti fac un rezumat.

4. Oblia - March 31, 2008

pt. Mihai: dar n-am zis nici o clipa ca mamele n-ar avea simtul sacrificiului. aia e alta mincare de peste.

pt. L: mai, sunt si suparata acum, pentru ca amica mea X m-a bagat intr-un mic rahatzel de genul descris in insemnare, zilele trecute, dar era o chestie pe care o observasem mai demult, la persoane pe care le cunosc bine de ani de zile. daca ma gindesc bine, da, probabil ca voi gasi mai mult de 2 exceptii. 🙂

da, sigur ca ma mai intereseaza rezumatul. te ascult 🙂

5. L - March 31, 2008

Mi-am dat seama ca esti suparata — si te inteleg prea bine. Uneori e foarte greu sa te extragi din ce te baga altii/altele 🙂 cu vorbe de-astea umflate… Ti-am scris doar sa te inveselesc 🙂

Masina electrica vine in cateva zile 🙂

6. Oblia - March 31, 2008

ei, multzam ca mi-ai scris ca sa ma veselesti 🙂 dar: in citeva zileeeeee? oh kaaay… cind ai tu timp. thanks! 🙂

7. L - April 1, 2008

ma gandesc sa-ti trimit ‘masina’ prin e-mail si sa faci ce vrei cu ea (s-o postezi sau nu). oricum, n-as trimite-o acum ca intra la muierisme si nu incadreaza 🙂

adresa pe care o dai in josul paginii e buna?

8. L - April 1, 2008

“cadreaza” in loc de “incadreaza”!

9. Oblia - April 1, 2008

da, aia e adresa. hai te rog eu povesteste cu simtul onoarei despre masina, sa nu intre la muierisme, sa nu se bucure si mai tare dusmanii de clasa. 🙂 o astept, multzam.

10. L - April 1, 2008

© e cumva @?
yahoo mi-a trimis mesajul inapoi ca cica nu recunoaste adresa 😦

11. oblia - April 1, 2008

nu. ignora ©. adresa e fara ©. ili_st@yahoo.com

12. alt.L - April 1, 2008

ok. “am onorat” promisiunea 🙂

ca sa nu provocam confuzie intre L-uri o sa ma semnez:

alt.L

13. Oblia - April 1, 2008

multzam, am raspuns. care alt L, ca nu era altul. aaa, L. din post-ul meu, habsburgul? da, in cazul acesta, esti alt L 🙂

14. A - April 1, 2008

Oamenii care n-au onoare n-au onoare pentru c-asa sint ei, lipsiti de-onoare, iar nu pentru ca au una sau alta in pantaloni (scuzati!)

Mai frumos spus: se pare ca nu cunosti indeajuns barbatii …. 🙂

15. oblia - April 1, 2008

ei, brava! asta, da, comentariu echitabil. in fine, cineva mai echitabil decit mine insami! 😉 merci!

16. G. - April 2, 2008

sunt taaaaare de acord cu A, ca onoarea nu are de-a face cu sexul. si nici macar cleveteala aceea umflata de care zici, nu cred ca are de-a face cu sexul clevetitorului 🙂 ea se exista, sau nu se exista. punct.

17. Oblia - April 2, 2008

bai, eu am inteles ce ziceti voi aici, dar eu stiu una (si nu buna): din experienta mea de zi cu zi si an cu an, rarisim am vazut barbati purtind vorba umflata si adesea am vazut femei facind asta. imi pare rau, asta am constatat.

altceva: dupa parerea mea, despartirea pe genuri nu se reduce la “ce ai in pantaloni”, cum cam reductionist formuleaza A., ci implica doua eu-uri (foarte) diferite ca mental, ca psihie, ca sensibilitate, etc., etc.

18. A - April 3, 2008

“rarisim am vazut barbati purtind vorba umflata” – pai esti femeie, d-aia i-ai vazut rar. Tot de-aia ai vazut des femeile. Intre cei de-acelasi sex se mai umbla si fara masca. Apare cineva de sex opus, automat intri in rol – seduci sau esti sedus – si ca atare trebuie sa faci impresie. Mare smecherie. angajeaza-te la un azil de batrini sa vezi ce acri, afurisiti, pretentiosi si birfitori sint mosii. La fel ca babele.

Nu e nici un fel de simplificare, e doar ceva mai multa informatie. Stiu ca barbatii sint exagerat de birfitori si intriganti. Dar la ei acolo in vestiarul de la clubul de tenis. De pilda.

Hai sa ne uitam un pic in lumea afacerilor si in joburile din virful piramidei. Cita loialitate, cita integritate… cite Elroane si cite Watergates.

De simplificat daca simplifica cineva, pe ala trebuie sa-l cauti in oglinda.

Ia spune, unde le-ai vazut tu pe femeile alea de vorbe rele purtatoare, erau de fata si barbati ?!?!

19. Oblia - April 3, 2008

da, draga, erau si barbati. se amuzau sau tolerau, dar nu “plusau”. e clar ca vorbim de experiente si medii diferite – in ce ma priveste, de aceea am insistat cu formule precum “din experienta mea”.
e bine de stiut, totusi, ca PERCEPTIA MEA asupra acestei chestiuni n-ar fi aceeasi in vestiarele M ale cluburilor de tenis, nici in azile.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: