jump to navigation

Bucureştiul, mon amour passé February 9, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

Subiect inflaţionat rău. Că a fost ciuntit (arhitectură aiurea), că e disfuncţional (trafic ca naiba), că e agresiv (maniere impardonabile), că e mizer (gunoaie şi cerşetori).

Pentru mulţi conaţionali din oraşe mai norocoase, “Bucureşti” şi “bucureştean” sunt aproape jargon, adică termeni specializaţi, tehnici, denumind un teritoriu şi o populaţie locală cu un profil civico-psihologic atât deviant, cât şi grotesc. Mitíci, nu? 🙂

N-are să mi se usuce nicicând gâtlejul să amintesc şi reamintesc: Bucureştiul era altfel. Alt-fel. Era un oraş cu ţinuta şi tabieturile lui. Cu familii demn instalate pe treapta lor socială, fiecare la locul său, cu regulile sale. Cu eticheta lui.

În Bucureştiul meu originar, mă urcam ilicit pe acoperişul magaziei, la orele după-amiezii de vară, să mă uit la stradă şi să respir în tihnă zgomotele răzleţe ale siestei, ultima cratiţă pusă în coşul de vase, la uscat, un căscat mulcom din vecini, un mieunat mic de pisică, un guguştiuc languros. Iar strada era ca Frumoasa din Pădurea Adormită.

Odată, vecinul de peste drum (erau o familie de ţigani) şi-a disciplinat inflexibil fiul, legându-l de piersicul din curte şi biciuindu-l. Mamă-sa se ruga să-l lase, el nu s-a oprit decât după ce-a considerat că fusese destul. Nouă ne-a zis, with all due respect, cum ar veni, să nu ne bagam, căci fiu-său greşise şi el îl pedepsea. Punct.

Tot aşa cum mama ne-a bătut odată cu cureaua de ţopăiam ca piţigoii, ca să ne ferim, fiindcă făcusem tâmpenii.

La Rond mâncam prăjituri, ne plimbam în Parcul Carol, la Cinema Modern rula “Imperiul Contraatacă”, de la magazinul de coloniale al lui nea Fane luam 2-300 de grame de cafea râşnită pe loc, când urcam strada treceam pe sub castanii supremi din curtea lui Catargiu.

Într-un cartier de case cuminte făcute, unde locuiseră evrei aşezaţi şi mici negustori români, unde un cumnat de-al bunicului era grec, altul – austriac. Dealul Spirii. Când ne-au demolat, tata a rămas să doarmă acolo până în ziua când au izbit, cu o bilă enormă prinsă-ntr-un fir de macara, zidul podului, de-au făcut ditamai gaura în cuibul nostru.

Şi-acum ne visăm în Casa Veche. E ca un personaj ticăit care ne cunoaşte de-o viaţă, fără de care suntem nişte buletine de identitate calpe şi ridicole. Mai apare din când în când, astfel, să ne zică: “sunt aici, dragii mei, e totul bine. Mergeţi liniştiţi pe drumul vostru.”

În Bucureştiul părinţilor mei, prietenii se întâlneau în grădină, jucau pelotă sau canastă în anumite zile ale săptămânii şi beau limonadă sau socată făcută de mătuşi, se sărutau cast pe sub duzi, ţineau petreceri dansante pe muzica lui Gianni Morandi în casa fiecăruia, prin rotaţie, “fetele” se strângeau la cercuri de croitorie, sâmbăta, să-şi facă “designer clothes” şi să ne facă şi nouă, copiilor, costumaşe de catifea albastră la fel.

În Bucureştiul bunicilor mei, veneau oltenii cu zarzavaturi proaspete să ţi le vândă la poartă, mătuşă-mea lua trăsura să meargă la coaforul de peste două străzi, bunicul 1 se-ntâlnea joia cu amicii la bridge, bunica 1 juca din 3 în 3 zile pietre cu prietenele, vorbind franţuzeşte, aşa, ca să exerseze, bunica 2 şi cele 6 cumnate mergeau la cumpărături la La Fayette, cu pălării aiuristice pe cap, şi, alternativ, duceau ditamai tava de musaca pentru tot clanul la cuptorul simigeriei din colţ, bunicul 2 se plimba la braţ cu cumătru-său pe Calea Victoriei, în costum alb şi cu borul pălăriei lăsat pe ochi ca Humphrey Bogart.

Dau, azi, de câte-o porţiune din Bucureştiul acela (partea dreaptă a Bvd. Regina Maria, de pildă), o iau ca un copoi vrăjit pe urmele instinctului primar, “hai acasă”, iar la Rond apare mereu acelaşi călău, care lasă să cadă mereu aceeaşi ghilotină: acasă nu mai este. Mormântul Casei noastre Vechi, ca şi al întreg cartierului, este Casa Poporului.

Regresez spre Bucureştiul acela prizonier acum în mici ghetouri: Lipscaniul, Cişmigiul, străzile din spatele Căii Moşilor. Acolo sunt acasă.

Cum ies din ghetouri, e cestălalt Bucureşti, aş putea la fel de bine să fiu în Kiev sau la Bangkok, nu-mi pasă, nu e acasă, strâng din fălci şi merg unde-oi avea de-ajuns.

Cestălalt Bucureşti e azi Bucureştiul. O imensă, mărinimoasă balegă caldă şi amorfă care a primit, a primit, a primit, fără bariere, fără discernământ, fără nici o oprelişte, oameni, obiceiuri, gusturi, comportamente, ambâţuri, nazuri, personaje, postúri, vânturi, mofturi – tot ce-a venit, Bucureştiul a primit.

Şi nimic n-a refuzat. Acum, noi suntem foşti bucureşteni, ei – bucureştenii. De vă place sau nu.

Puteţi să ziceţi în continuare că Bucureştiul e grobian, dar măcar să ştiţi că Bucureştiul nu e Bucureşti.

Advertisements

Comments»

1. MoniK - February 9, 2007

vai, ce frumos e si Bucurestiul tau, il mai prind si eu, primavara, ratacind pe stradute..in Cotroceni mai e cineva care ma asteapta cu limonada pe veranda…si jucam gin rummy, nu stiu canasta si pelota…
he he, tu n-ai prins leapsa cu Bucurestiul, se pare, nu?
Eu in Bucurestiul tau am venit, in urma cu 10 ani, de ramas am ramas, dar ma eschivez la greu cu buletinul, pentru ca e Bucurestiul cestalalt…imagineaza-ti ca refuz sa finantez asa ceva, cu impozitele pe veniturile mele;)
sa fi stiut scenaristii lui Buletin de Bucuresti ca va veni vremea mea 😉

2. medeea - February 9, 2007

măi Ilincuţa, ce frumos ai scris 🙂
din păcate cam aşa este… nu mai e ce era… singurele zone care au rămas relativ intacte sunt Cotroceni, între pod eroilor, parcul romniceanu, Elefterie şi botanică. şi să zicem Floreasca în jurul parcului… în rest … în rest e totul o rahova maaaaare şi urâtă

3. musai de citit: « Mădălina - Elena - February 9, 2007

[…] 9th, 2007 Oblia – Bucureştiul, mon amour passé Posted in ascult: […]

4. medeea - February 9, 2007

l-am citit de 5 ori până acum… e atât de frumos şi de trist 😦

5. oblia - February 9, 2007

pt. monik: e ok, eu nu stiu gin. 🙂 si nici pelota nu stiu, ca nici gradina nu mai avem unde sa jucam, anyway. cred ca trebuie sa-ti multumesc, ca dintr-un (am scris corect!) comentariu de-al tau (iar corect!) mi-a ricosat ideea de-a scrie despre Bucurestiul raposat.

6. oblia - February 9, 2007

pt. medeea: da, trist… 🙂 si mai trist e ca mi se topesc amintirile de-atunci, ca uneori ii intreb pe-ai mei si imi zic ca nu-i asa, ca ce tin eu minte, si trebuie sa completez mai mult cu senzatii, decit cu fapte/date precis retinute in memorie. dar macar senzatiile, ca holbatul la strada de pe acoperis, sunt ale mele, nu cred sa le uit curind 🙂

7. textier - February 9, 2007

o pagina excelenta madame
o sa-ti citez ctv pasaje la mine, sub labelul Bukarestalgie
am constatat ca sintem o minoritate bucurestenii de ctv generatii
si ca, cu timpul, ne imputinam (helas)… sau uitam lucruri…
in timp ce contemporanii asteapta marturii de la noi
exsta o cerere pe tiopicul asta, o aviditate
nu stiu unde o sa duca… in viitor…
poate va genera schimbari (recuperari) pe plan de urbanism, sistematizare etc.
macar la nivl de lifestyle…

8. oblia - February 9, 2007

domnule, venind de la dumneavoastra e un mare compliment – multzam 🙂
cred, de asemenea, ca esti primul care a observat ca oblia=uitare. eu insami mi-am dat seama abia dupa ce alesesem acest nickname.
acum incerc sa imi amintesc clantzele din Casa Veche…
imi pare rau, nu cred ca destinele arhitecturale ale Bucurestiului vor fi candva prinse intr-un trend benefic retrograd. mi se pare ca tzeapa cu cartof intr-insa din Piata Palatului e – dureros, dar adecvat si, pina la urma, interesting enough – emblematica pentru Bucurestiul de azi si din viitor.
but the good news for us e ca suntem un fel de expats in acest oras – statut care imi convine. tie (de ce) nu?

9. textier - February 9, 2007

da: minoritari in orasul natal
ca sirbii in kosovo
ce sa zic? e destul de haios ca sa nu fie insuportabil de dureros
(inca o trasatura comuna: si eu am lucrat cu cati orbulescu)

10. oblia - February 9, 2007

da? 🙂 se face anul de cand nu ne-am vazut, cati, eu & gashka
(auto)expulzata de la graffiti…
tocmai ti-am citit articolashul din B-24. esti mai nostalgic decit mine!

11. Vlad Stroescu - February 10, 2007

Haaaaa, ce frumos!
Da, domnule, Bucureştiul există. Nu e doar un mit. Unii ar compara Bucureştiul cu extratereştrii sau Atlantida, dar uite, câţiva dintre noi mai pot mărturisi că nu e o poveste. Poate ar trebui să ne adunăm, câţi mai suntem.

12. k_t - February 10, 2007

foarte frumos, un bucuresti pe care nu l-am cunoscut niciodata, dar il stiu parca mai bine decat bucurestiul pe care l-am cunoscut si pe care nu mi l-am putut apropia

13. oblia - February 10, 2007

pt. vlad: “sa ne adunam citi mai suntem”… 🙂 e-adevarat ca in ultimele zile am fost in dispozitie bufonarda, dar la remarca ta am vizualizat imediat asta: noi, citi mai suntem, adunati in semicerc intr-o incapere ca o sala de cursuri de dans (inchiriata) si incepind, pe rind: “Ma numesc Vlad si sunt un demolat. Am stat pe Uranus si mi-e dor de teiul din curtea noastra.” “Ma numesc Ilinca si sunt o demolata. Am stat pe Ion Taranu si mi-e dor de acoperisul magaziei noastre.”
dar, ok, sa ne-adunam: si sa facem ce? astept cu interes idei 🙂

14. oblia - February 10, 2007

pt. k_t: cand scrii despre arad? de-abia daca cunosc alte orase din Ro … 🙂

15. Vlad Stroescu - February 11, 2007

Păi, să facem aşa, un sindicat al blogurilor bucureştene.

16. textier - February 12, 2007

asa ai bukres-ul lui vlad nanca & friends, ai o gramada de urbanlicuri etc.
iar pe stil recuperatoriu ai now & then (care e retea mondiala) si capsula aia a timpului
ar mai fi o nisa anume, pe care oamenii o solicita (vezi succesul cartilor parvuleascai, dar care e brasoveanca, si se recunoaste ousidera): eu i-am zis Bukarestalgie, dar e poate prea antipatic numele.
utilitatea ar fi (dincolo de simpatia intilnirii) sa generam un curent recuperatoriu care sa ajunga la niv. de urbanism (totusi… poate nu e totul pierdut…)

17. Vlad Stroescu - February 12, 2007

Aşa, aşa 🙂
Eu sunt bucureştean la a 4-a generaţie, şi s-au adunat poveştile în cârca mea şi mă doare că stăm cu toţii ascunşi în mahalale noastre micuţe, care nici ele nu mai au mult de trăit (à propos de Lipscani: ce bloc frumoooooooos au contruit în plină stradă Şelari, nenicule, colţ cu Gabroveni, o poemă, nu alta, ţi se întorc maţele de plăcere). Mă doare că puseră la pământ şcoala lui Eliade de pe Mântuleasa, şi casa lui Luchian de pe Povernei, şi atâtea altele, mahalale întregi dispărute peste noapte, case care scăpară ca prin minune de ceauşescu, nu scapă, nene, de ciocoii ăştia noi.
Scuze, m-am ambalat.

18. k_t - February 12, 2007

fara sa imi propun, cred ca de fiecare data scriu despre arad. nu stiu insa cand o sa pot scrie explicit despre arad. pana atunci, il pozez…

19. oblia - February 12, 2007

pt. textier: multzam de directii, i’ll look into it si revin cu pareri despre curentul recuperatoriu. tu ai apucat sa citesti “Acasa”, a lui Mihai Zamfir? cred ca a fost publicata prin ’95?? ai sa gasesti acolo aceeasi atmosfera bukarestalgica (nu e antipatic termenul, dar sonoriceste pare fatalmente legat de numele targului de carte din urbe). bucuralgie? bucurestalgie? :))) suna a medicament, fara dubiu. dar si e! pentru unii, cel putin.

20. oblia - February 12, 2007

pt. vlad: am vazut blocul de pe selari… macar n-are nspe etaje, ca ala de langa catedrala Sf. Iosif… stii ce? hai sa organizam o contrademolare! 🙂 care-i number one pe lista? incepem cu edificiul amintit de langa Sf. Iosif? 😉

21. oblia - February 12, 2007

pt. k_t: ok, in asteptarea povestilor am sa ma uit la foto, atunci. 🙂

22. Vlad Stroescu - February 12, 2007

Sunt pentru contrademolare. O dăm cu salam şi o vor roade căţeii cartierului.

23. Andrei - April 12, 2007

Ma bucur ca am gasit oameni care vb si sunt interesati despre vechiul Bucuresti. Eu am stat pe Minotaurului si acum trec si imi vad terenul pe care l-am recuperat dar nu am ce sa fac cu elca Primaria nu-mi da Aut de constructie ,deci nu pot sa-l vand ,deocamdata ,dar am o idee sane strangem toti si sa mergem sa facem un gratar acolo sa stam la o masa si depanam amintiri,e chiar in fata Academiei ,ne uitam la Casa Poporului si sunt curios daca vor veni autoritatile sa ne goneasca ,cum ar fi sunt pe terenul meu,hahhaa,am sa revin ,f interesant sa aflu de voi,Andrei

24. oblia - April 13, 2007

Pe Minotaurului!! :)))) stii, cind veneam de la scoala (nu mai stiu daca era 22 sau 122 – probabil c-am fost colegi, oricum; singurul Andrei coleg de clasele 1-2 pe care mi-l amintesc era Tzurcanu, pe numele de familie, si-ar fi culmea sa fii chiar tu! :))) deeeci cind veneam de la scoala imi era frica s-o iau pe Minotaurului, fiindca pe-acolo mai erau ciini… Nici pe Ecoului n-o luam, o luam pe Meteor. Felicitari pentru recuperarea terenului! Pe-ai mei ii amina si-i tot amina. Au fost, insa, avizati ca orice constructie acolo este interzisa. Ce porcarie, nu? Oricum, o casa linga Marele Monstru nu mi-ar fi priit… Ideea cu gratarul mi se pare excelenta!

25. Sport » Blog Archive » Oblia opreşte oblivia - April 14, 2007

[…] Oblia: obligatoriu o citiţi, da? […]

26. Andrei - May 29, 2007

Scuze de intarzierea cu care am raspuns.E posibil sa fi fost colegi ,nu stiu ,eu am invatat in 122,doar in clasa 8 ,dar e posibil ,emailul meu, andreiteasca@hotmail.com ,sau,, hopamitica@yahoo.com ,contacteaza-ma acolo sa-ti dau si detalii despre teren si cum se poate recupera,de curand am avut probleme ,am angajat un avocat pt ca idiotii de la primarie au inchiriat si terenul nostru neamtului ,cel care a organizat Raliul din jurul Casei Poporului ,si au pus o tribuna pt spectatori acolo,suntem la discutii cu avocatii neamtului pt a ne plati chirie.Le stam in gat noi ,cei putinii ,cred,proprietari chiar in coasta lor acolo.

27. oblia - June 6, 2007

ei, multzam, dar noi suntem, din ce-am inteles de la ai mei, in faza destul de avansata cu procesul de recuperare. sper sa se urgenteze procesul si in cazul vostru si… poate sa facem gratarul ala reactionar!! :)))

28. Montecassino - October 7, 2011

Buna, eu am facut liceul Industrial Electromagnetica de pe calea Rahovei intre 1977-1981situata linga intersectia cu strada Justitiei si stiu cum aratau strazile din zona. Imi aduc aminte ca eram in clasa a 9 sau 10-a si ne-a scos intr-o simbata si duminica la munca patriotica pe stadionul Republicii si am imagini vagi cu stradutele pe care am mers sa ajungem la stadion, insa tin foarte bine minte ca erau linistite cu un aer patriarhal cu case frumoase. Au mai fost ocazii cand ne-a scos pe stadion si vazand din nou o parte din cartier. In memorie am o strada cu castani pe care am parcurs-o cand am plecat de la stadion si ca am trecut pe linga un teren viran delimitat de panouri formand un gard pe care era un stalp metalic foarte inalt cu antene pe el (mereu ma intrebam ce e cu stapul ala cu antene). Intamplarea a facut sa fiu scos din productie de cateva ori la demolari prin 1985 sau 1987 nu mai stiu exact pe Calea Rahovei cam pe unde este azi blocul ce astupa fosta Rahova (acum se numeste altfel). Imi aduc aminte ruinele primelor case (nu stiu ce strada era) cat si celelalte care inca erau in picioare. Un lucru este cert, strada respectiva nu era lata si era in panta. Imi aduc aminte cum ne punea sa recuperam caramizile bune si le dadeam din mina in mina pina la o remorca. Am mai fost in zone de demolare linga gara de est tot la recuperare caramizi unde zona deja era rasa, cat si pe strada Rodiei ce avea legatura cu Theodor Sperantia,facand parte dintr-un cartier linistit si cochet cu vile si vilisoare frumoase care de asemenea a lasat amintiri dureroase in memoria mea , chiar daca nu mi-au daramat casa..In trei zile toata zona strazilor fusese rasa de pe pamant. O mica parte din vechea strada Rodiei mai exista cu cateva case in 1992 cand am trecut prin zona. In ceea ce priveste grupul de case in care a functionat in anii aceia liceul ind. Electromagnetica mai exista si azi insa intr-o stare degadata de ruina. Trecand pe 11 iunie, m-am abatut pe vechiul traseu ce-l facusem vreme de 4 ani si cu durere am vazut acele cladiri care apartinusera sigur unor evrei negustori pe timpuri si in care am invatat le va paste si pe astea demolarea. Si mie mi-e dor de acel Bucuresti pe care il stiu din copilarie: mahalaua Ciurel si cu lacul unde pescuiam, cimitirul unde erau inmormantati bunicii mei si care acum zace sub un lac,vechea mlastina a Cociocului cu bordeiele de tigani,animale moarte si gunoaie (de astea nu-mi pare rau ca au disparut), cat si de zona pietei Unirii si a strazilor Cauzasi, Pitagora,Adam Goldfagen,Rondul Udricani,Piata Sf. Vineri,si altele.
Va felicit ca ati adus in memoriam amintiri ce se desprind din acele strazi care, trecator le-am strabatut si eu atunci.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: