Pe bucaţi (1)

I-am promis Obliei mai demultişor că o să-i arăt biroul meu de la “şcoală” iar astazi s-a întâmplat să nu uit aparatul acasă, ca de atât de multe ori (încât nici nu mai are rost să vorbesc despre asta).

Dar se mai întâmplă ca acestea să fie lunile în care îmi iau la revedere de la acest birou, în care am petrecut aproape patru ani, de la acest orăşel, şi de la această ţară, cu toate amintirile pe care le conţine acum şi care, inevitabil, or să devină tot mai vagi, irecuperabile. Nu ştiu de ce fac alţii fotografii dar eu le fac ca să-mi aduc aminte. Iar când mă uit la ele îmi place cum toate care-au fost vin năvalnic peste mine: am fost aici, am locuit dincoace, strada asta nu mai există, am arătat aşa, ce mult fumam!, ce slabă eram!, unde îmi e părul?,  blugii aştia nu mă mai încap, oamenii aştia pe unde or mai fi? ce-or mai face?, ce mică era R! şi T!, ce plictiseală a fost la petrecerea asta, aici e dupa o zi de plaja – vreau la mare!, la ce Crăciun a  fost asta?, etc., etc.

Loc de lucrat, loc de visat

Am avut norocul să primesc un birou la mansarda unei case vechi – o relicvă din vremurile de aur ale departamentului, în care acum podelele scârţâie, neoanele zumzăie, caloriferele ba fierb ba sunt reci de ţi se lipeşte mâna de ele, mocheta e pătat[ de vopsea şi uşile umflate… Mi s-a spus “it’s kind of old and it’s not much”, dar m-a cucerit la prima vedere! Am muncit câteva zile să scot lucrurile pe care le abandonaseră foştii “locatari”. Ai fi zis că s-a întâmplat ceva teribil acolo şi au trebuit să plece în grabă! Cutii cu examene vechi, genţi prafuite cu echipament sportiv, proiecte-colaj ale studenţilor din anii trecuţi, dosare cu articole, multe-multe hârtii claie peste grămadă, fotografii (exact!), căni, cărţi (neinteresante pentru mine), casete video, cabluri, obiecte: un mic muzeu post-deluvial al vieţii altora în acest birou…

Ieşirea de incendiu

Nebuloasa de după uşă e scara de incendiu (într-o zi cu soare). Le chat noir c’est moi. Pe birou, Suburbia lui Bill Owens.

Focusul difuz al nostalgiei

Uşa albă e de la debara. În stânga ei, e uşa de la intrare. Am pe ea o caricatură din The New Yorker cu un pacient la terapie. Doctorul are un picior în ghips şi ochii vineţi. Textul spune: “You left your demons here last week.” Un birou e un loc bun unde să-ţi laşi demonii. Chiar dacă nu ai pe cine să baţi.

Desenul mic, înrămat, e Ateneul. Cadou de la D. L-a luat de la o galerie din Piaţa Amzei colţ cu Calea Victoriei. Îmi aduc aminte că am fost acolo şi l-am remarcat. E compus din linii fine, ca un gând început şi neterminat. D însă l-a luat fără să ştie că fusesem acolo, îl văzusem şi îmi placea. Celelate două fotografii sunt nişte imagini din Paris. O cafenea la trotuar şi un chioşc de pe Champs-Élysées, cu un afiş: La repentie.

Rămăşiţele zilei

Cărţile din raft nu reprezintă decât vag subiectul preocupărilor mele. Sunt cărţi de la diverse cursuri pe care le-am luat, le-am predat sau care au rămas de la alţii şi cărora le-am oferit o găzduire temporară. E un raft cu carţi care, în mare, nu ma interesează. Doar câteva vor veni cu mine. Celelalte vor rămâne în continuare pe raft. Cele mai multe sunt acasă. Şi la bibliotecă. Anul ăsta am petrecut foarte puţin timp aici. Îmi pregătesc desprinderea.

Opritori

Iar unele îşi vor continua trista soartă…

Loc de citit

În capul scării, când parcul e verde sau galben sau ocru sau roşu…