The War of Dreams June 16, 2008
Posted by Alt.L in Uncategorized.trackback
Angela Carter (1940-1992)
“I lived in the city when our adversary, the diabolical Dr. Hoffman, filled it with mirages in order to drive all of us mad. Nothing in the city was what it seems – nothing at all! Because Dr. Hoffman, you see, was waging a massive campaign against human reason itself. Nothing less than that. Oh, the stakes of the war were very high – higher than ever I realized, for I was young and sardonic and did not much like the notion of humanity, anyway, though they told me later, when I became a hero, how I saved mankind.
But, when I was a young man, I did not want to be a hero. And, when I lived in that bewildering city, in the early days of the war, life itself had become nothing but a complex labyrinth and everything that could possibly exist, did so. And so much complexity – a complexity so rich it can hardly be expressed in language – all that complexity… it bored me.
In those tumultuous and kinetic times, the time of actualized desire, I myself had only the one desire. And that was for everything to stop.
I became a hero only because I survived. I survived because I could not surrender to the flux of mirages. I could not merge and blend with them; I could not abnegate my reality and lose myself forever as others did, blasted to non-being by the ferocious artillery of unreason. I was too sardonic. I was too disaffected.
[…] Now, what Dr. Hoffman has done, in the first instance, was this. Consider the nature of a city. It is a vast repository of time, the discarded times of all men and women who have lived, worked, dreamed and died in the streets which grow like a willfully organic thing, unfurl like the petals of a mired rose and yet lack evanescence so entirely that they preserve the past in haphazard layers, so this alley is so old while the avenue it is newly built but nevertheless has been built over the deep-down, dead-in-the ground relics of the older, perhaps the original, huddle of alleys which germinated the entire quarter. Dr. Hoffman’s gigantic generators sent out a series of seismic vibrations which made great cracks in the hitherto immutable surface of time and space equation we had informally formulated in order to realize our city and, out of these cracks, well – nobody knew what would come next.”
Oblio-minded 
Great timing for this, my friend!… And nicely put 🙂
Da, literatura are căile ei misterioase şi iată că devine relevantă taman în momente-cheie. E un fragment care zace de mult prin folderele mele şi l-am scos la aerisit şi sharuit:) O sa scriu la un moment dat un post despre Angela Carter.
By the way, tu ţineai agende în care scriai chestii care îţi plăceau din carţi? Citate şi note de lectură? Şi câte un articol decupat din vreo revistă? 🙂
O, eu citeam si insemnam pasaje. Dupa ce terminam cartea, deschideam din nou la pagina 1, luam creion si hirtie si copiam toate pasajele insemnate. am teancuri intregi de astfel de “conspecte”. sunt biblioteca mea neoficiala, continind volume care n-or sa apara in RO, din pacate, nici peste 50 de ani :((
(faceam asta si pentru ca stilul meu de invatare e prin scris.)
O, da, şi eu învăţam “cu creionul în mână” cum se spunea. Şi acum când citesc ceva interesant îmi notez pe index card-uri numere de pagini şi cuvinte-cheie din paragraf pentru fragmentele pe care vreau să le recitesc. Din păcate, eu nu le-am “arhivat” şi cele mai multe s-au rătăcit.
Oricum, scrisul de mână mă relaxează 🙂
:))) Eu cind copiam citate simteam ca mi le asum, cumva. 🙂 In alta ordine de idei, ai vazut ce link-uri dragutze ti-a generat wordpressul la citatul din Angela Carter? I might use some of them, o sa le explorez acum un pic.
Da-da, e aşa un sentiment ciudat (aproape mistic) să rescrii cuvintele altuia!
Am văzut linkurile. Mă întreb ce ar fi generat dacă dădeam varianta americană de titlu (nu ştiu ce-i apucă de schimbă titlurile care nu sună cum vor ei!): The Infernal Desire Machines of Doctor Hoffman — nici nu vreau să ma gândesc 🙂
o, nu! :O bine ca n-ai dat-o!… 🙂 dar astea sunt chiar faine. prima, in special. m-a impresionat tanti.
cine “schimba titlurile care nu suna cum vor ei”, wordpressul?? it never happened to me.
Nu, pe editorii americani ii mai apuca de schimba titlurile. Cartea lui Carter (care e englezoica) se intituleaza War of Dreams. Editia americana a aparut cu titlul The Infernal Desire Machines…
O carte a lui Fay Weldon (tot englezoica) a ajuns din Big Women la Big Girls Don’t Cry… Titlul original era a tongue-in-cheek la Little Women, dar, ma rog, le-a fost teama ca nu cumva conotatiile de greutate fizica sa aiba precedent si sa indeparteze cititoarele.
A, chestie de marketing (cu specific cultural), deci. Ma mir ca autorii accepta asta. But if it helps boost sales… 🙂
Mi-a plăcut extrasul adus de tine aici, după ce m-ai făcut curios (în comentariul de la Vlad), mai ales că nu am găsit deocamdată Angela Carter.
Și eu sunt plin de note de lectură, ca voi 🙂 Am caiete și fișe… nu doar de lectură, dar aveam la un moment dat și note de audiție, din vremea în care foloseam și radioul drept canal de informație (abandonat între timp), altele din vizitele în galerii de expoziție (inclusiv cu schițe).
Acum încerc să-mi construiesc o bibliotecă virtuală rezonabilă în care să ”revărs” și vechile fișe, parte din ele scanate, altele deja transcrise în format electronic. Ce mi-ar fi plăcut să am acum niște ani instrumentele de acum!…
mulţumesc de vizită, domnule arhitect!
păi, scanează şi pune şi pe blog! cred că i-ar bucura pe mulţi. de exemplu, pe mine m-ar interesa schiţele de expoziţii 🙂 ce idee interesantă!
Angela Carter nu ştiu dacă a fost tradusă la noi dar să sperăm că va fi. deşi o scriitoare prolifică, am impresia că nu a fost foarte cunoscută în afara Marii Britanii.