Seme

Februarie 2000. Pe o pasarelă aiuristică, prin măruntaiele Sagradei Familia din Barcelona. Venisem în Europa pentru 10 zile ca în ţară străină… Un el şi-o ea britanici – să fi tot fost blajini locuitori ai unui orăşel liniştit şi întru totul mediocru din mama Anglie – îmi păreau aproape exotici.

În trecere, el mă şterge foarte uşor cu cotul. Copleşit de grozăvia gaudistică din jur, nu-şi dă seama şi nu zice niciun “sorry”. Peste vreo doi metri, ea îl mustră cu genul acela de autoritate rezonabilă pe care numai mamele engleze ştiu s-o monteze (şi care te lasă chircit de mustrări de conştiinţă): “You should be more aware!…”

M-a amuzat atunci, şi-atâta tot. Banal. Revenind în ţară, însă – unde, precum se ştie, ghionturile şi îmbrâncelile erau aluatul spaţiului public, spre deosebire de “pardon” – propoziţia îmi tot sărea în minte. Ca o figură de clown cam pedagogic răsărind din felicitarea cu pop-up. Ani şi ani. Până când acel banal “aware” ajunge să-mi contureze o lacună simptomatică în limba, mentalul şi caracterul nostru. Cum aşa?

1
Să presupunem că merg cu amicul I. pe stradă. Şi că el, abstras fiind de gânduri, cum îi e felul, taie calea cuiva, eventual călcându-l şi pe pantof. I. nu realizează şi nu-şi cere scuze. Eu ce-aş putea să-i spun, “Ar trebui să fii mai conştient!”? De obicei, spunem “fii mai atent”. Dar înseamnă acelaşi lucru ca acel plin, miezos, rotund “aware”?

“Fii mai atent!” – să vezi veveriţele de printre copaci, din goana trenului, să nu-ţi mai cadă ghivece în cap, să nu mai faci porcuşori cu stiloul în tema pentru acasă, să nu mai omiţi detalii din ştirile de la ora 8, să nu mai dea bicicletele peste tine în parc, să nu-ţi mai cadă mănuşile din buzunar.

“Fii mai atent” se potriveşte specificului fiecăreia dintre aceste situaţii. În oricare dintre ele, e corect să-l traducem pe “be more aware” prin “fii mai atent”. Dar să ne imaginăm că nu avem o situaţie. Că avem, în schimb, o cameră albă, fără niciun fel de mobilă. Tabula rasa. Doar patru pereţi. Şi-un om în ea. Un om universal. Exagerez. Bine, atunci bilingv.

Omului i se spune: “fii mai atent”. O să-şi ciulească urechile, o să se uite mai cu atenţie pe pereţi, dar, în cele din urmă tot o să-ntrebe: “la ce naiba să fiu atent? Nu-i nimic aici.” Să-i spunem, în schimb, “be more aware” şi nu doar că va înţelege ceva din asta, dar e probabil ca în cameră să-nceapă o intensă activitate. Exclusiv lăuntrică.

Pentru că “aware” nu e doar pentru un moment sau o situaţie anume, ci pentru a fi în general, organic conştient. Şi de tine, “în sine”, şi de ce e-n jur. A fi acordat. Dar acordat la mediu. Ca un flaut. Dar ca un flaut într-o orchestră, când tocmai începe simfonia. A fi în ton cu împrejurul – armonic şi predispus la armonie. Mă rog, starea din care se nasc binefacerile.

2
(Cuvântul) “Aware” e literalmente “commonplace” în (mintea) engleză. “Be more aware” – femeia nu zisese cine ştie ce filosofie. “Aware” e cotidian, comun, banal. Fibra invizibilă din care se ţese zilnic spaţiul lor comun. Cordonul ombilical prin care orice conştiinţă individuală devine firesc parte a conştiinţei publice. Nu eşti aware, eşti “alien”, eşti atipic: te remarci, lumea ridică din sprânceană.

Să-i spun, în schimb, amicului I. că ar trebui să fie mai “conştient”, m-ar trimite la seminarul de filosofie. Aşa vorbă pentru un simplu călcat pe pantof? În spaţiul şi mentalul nostru, locul lui “conştient” e în filosofare – fie că aceasta se deapănă într-o aulă universitară, fie că se întâmplă în bucătărie pe la 1 noaptea, când părinţii discută dacă copiii lor le apreciază eforturile, sacrificiile.

“Conştient” nu şi-a găsit poteca spre comunul nostru. Rămâne “preţios” şi, normal, nelalocul lui pe stradă sau în gura omului cotidian. Utilizabil selectiv, este vocabula care ornează o conversaţie “mai specială” prin profunzimea ei.

Cum să-l traducem pe “aware”, doar el, un simplu adjectiv, în româna cotidiană? Va trebui să recurgem la soluţii reducţioniste precum “prevenitor”, “grijuliu”, ”îndatoritor” – toate din portofoliul cu parfum de pudră veche al galantonului. Păi e normal? La noi, aware nu e nici comun, nici actual. La noi, purul şi simplul aware nu e.

(Dacă o fi fost vreodată, l-am refulat proletar în apele demult scurse ale unui trecut “burghezo-moşieresc”. Laolaltă cu galantonii. Laolaltă cu conştiinţa simfonică a spaţiului nostru public: laolaltă cu civilitatea noastră. Iar post-proletar repetoriul nostru comun se bazează pe-ngrămădeală. Pe balcanicul, kusturicianul “hai!” “Haideţi, doamnă!” “Hai, pa!” “Hai, mai vorbim!” “Hai, te pup!”)

3
La noi aware nu e. Un gol cât un vârf de ac în tapiseria românei cotidiene. Şi o lacună cât un hău în mentalul românesc de zi cu zi. Nu-l avem pe aware: avem o problemă de conştiinţă. A, da? Dar vă rog. Uitaţi-vă în jur. Eu doar atât amintesc: nou-născuţi aruncaţi la ghenă. O actualitate despre care s-a şi făcut o glumă; am primit-o ieri prin email.

Doar câteva expresii ale românei cotidiene, mi se pare, au substanţa lui aware. În primul rând, “a-ţi da seama”. Suratele ei, nu mai puţin, circumscriu aceeaşi zonă semantică/mentală: “a lua seama”, “a băga de seamă”, “a ţine seama de…”, “a lăsa pe seama cuiva”, “a da seamă de”. Doar astea, cred, sunt înrădăcinate-n conştiinţă. O exprimă, o manifestă, o actualizează în vorba omului cotidian.

Am spus “circumscriu aceeaşi zonă”? Amar, nu tocmai… Circumscriu, mai degrabă, acelaşi gol, cât vârful acela de ac: deşi dă sens expresiilor, “seamă” singur – cum ar veni, “în sine” – nu înseamnă ni-mic în română. Hi, vă daţi seama?… Întreaga tărăşenie seamănă cu concluzia unor cercetători neurologi de care-am auzit mai demult: deşi creierul e îmbibat de conştiinţă, e imposibil să localizezi locul/lobul exact în care există conştiinţă în creier.

4
Nu-i bai. În definitiv, Dostoievski găsise formula panaceului: “Conştiinţa e o boală.”