jump to navigation

How the Grinch stole Christmas. MY Christmas! December 20, 2008

Posted by Alt.L in Uncategorized.
trackback

“Copii, vreţi sa ascultaţi o poveste? Copii, vreti sa ascultaţi o poveste? Copii,…“ “Da, vreau! Da, vreau! Da…”. Oare mai ştie cineva bancul ăsta cu Bulă copil? *insert grinchish grin here*

Povestea e următoarea:

Ieri după-amiază stăteam la coadă la check-in, la Alitalia, în aeroportul Newark. Cum rar se întâmplă, înfirip o discuţie cu un vecin de coadă, nervos că limuzina îl lăsase la alt terminal şi… (mă rog, asta e o poveste separată şi nu contează). La fraza doi amândoi făceam deja uşor mişto de italieni, la care el adaugă: “Seriously, I don’fly Alitalia anymore but this time I had to. And I’m Italian! (avea un accent simpatic). They are the worst airline I ever flew and right now, because they are almost bankrupt, they are in the business of ripping people off.” Am zâmbit împăciuitor: “It can’t be worse than Austrian Airlines. They are in the business of pissing off people. Their crappy service and arrogance are incredible. I’d prefer to be left stranded on an island than get in another Austrian Airlines plane again.” Austrian, you say… şi continuă: “See, I have three bags. I’ll pay a hundred and fifty bucks for the extra luggage and I’m not even sure I’ll see it in a week from now. Or ever. It happened before.” A urmat povestea. Nasoală. Bun, mi-am zis că omul are o zi proastă şi e de fapt supărat pe şoferul de limuzină. Little did I knew…

N-o să spun ce nu mi-a placut la cum îşi tratează Alitalia pasagerii în avion şi nici nu o să detaliez cât de incredibil de murdar şi de urât (fie, anost) mi s-a părut aeroportul Fiumicino sau cum am mers ca mica sirenă, cred că un kilometru (oricum, aşa lam simţit), ca să găsesc o toaletă (închisă!). Dar o să spun că mi s-a părut că retrăiesc amintiri din epoca de piatră când a trebuit să-mi iau tichetul de îmbarcare şi am dat de o coadă-stup în jurul unei reginemamă”, amabilă dar distrată, care clămpănea de zor la un computer. Ideea e că nu toată lumea trebuia să stea la coada aceea, doar cei în tranzit, ca mine. Dar oamenii (majoritatea români), văzând că e o coadă (iniţial mică) şi unii stau şi li de dă ceva (boarding pass-ul), s-au adunat de prin părţi şi s-a făcut un balamuceală de nedescris, coada-stup, pe care duduiţa aia se făcea că nu o vede. Deşi era de datoria ei să vadă cum îşi bate joc de o grămadă de lume. În disperare de cauză, am început să le zic şi eu celor de pe lângă mine, cu biletul în mână!, că ei nu trebuie să stea la coadă pentru că au deja bilet. Dar s-au uitat cu atata neîncredere la mine că m-am resemnat. Nu chiar. De fapt, fierbeam. Dar mă abţineam admirabil. Era ca-n bancul ăla prost de pe vremuri, cu unii care stateau la o coadă în faţa unui chioşc închis şi când coada s-a făcut pe trei rânduri cineva mai de la urmă întrebă: Nu vă supăraţi, ce să dă aicea? Întrebarea ajunge din om in om la primul, care citea ziarul rezemat de tejgheaua chioşcului şi care răspunde candid: “Domne, nu ştiu, dar dacă tot am venit primul, mai stau juma de oră.” Numai că de data asta era pe bune. Oamenii se întrebau unii pe alţii de ce stau la coadă! Degeaba, oameni buni! De-aia!

Skip forward. Bucureşti. Bagajele mele n-au ajuns. După vreo jumătate de oră şi mai bine de urmărit ca în transă banda rulantă cu geamantane (alea trase-n ţiplă parcă-ar fi nişte gigantici stavrizi congelaţi) m-am lămurit că bagajele mele şi cu mine am luat-o pe drumuri separate. M-am dus la biroul de reclamaţii. M-a întristat că oamenii erau nervoşi că aşa le trebuie dacă au venit să-şi facă vacanţa în România, etc. Faptul că bagajele le pierduse de fapt Alitalia era nesemnificativ.

Să mai zic că am venit acasă special de sărbători? Şi că da, aveam şi cadouri în paporniţele rătăcite? Şi că Grinch-ul mi-a furat Craciuniul!? Mă rog, partea comercială a Craciunului. Absolut ca fapt divers: culoarea Alitalia e verde! Verde cu ţepi!

In the grand scheme of life, două geamantane care nu ajung de Crăciun sau nu ajung deloc nu înseamna practic nimic. Poate doar poveşti de plictisit copii (“S-a ramolit, iar începe cu geamantanele şi Alitalia! Ştie careva ce e aia Alitalia?!”). Zâmbesc gândindu-mă la italianul de la coadă şi cât de împăciuitoare mă dădeam. Eh, acum am ocazia să mă iau în serios.

Dar cine ştie, poate bagajele vor apărea curând. Uite aşa ajunge omul să creada iar în Moş Craciun. HoHoHo! Sau in varianta Alitalia: HaHaHa!

PS. Mare atenţie ce împachetaţi în bagajul de mână! Acest om păţit, în afară de blugii plus puloverul cu care a venit îmbrăcat, are de făcut două săptămâni de vacanţă cu: o rochie de mătase cu parafernalii (minore) aferente, un pulover de dichis, o helancă neagră, o cărţoaie cu titlul Downcast Eyes: The Denigration of Vision in Twentieth-Century French Thought şi alta mai subţirică, The Burden of Representation:Essays on Photography and Histories. Numarul 1 din Gaston Lagaffe. Nişte hârtii trebuincioase că cică o să lucreze la un paper. Ultimul numar dinThe New Yorker (the winter fiction edition – pentru împachetat ouăle de la ţară). O căciulă de lână cu clape. Un fular asortat. Încă o căciulă (why?!). Caietul de notiţe slash agendă. Aparatul foto. Nişte bomboane primite din Japonia (ce s-au mai plimbat bomboanele alea!). Şi o periuţă de dinţi.

Dacă ascultaţi cu atenţie o să auziţi un vaiet dinspre sectorul trei: ALITALIAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!

PPS: Scriu cu o pisică-n braţe. Ea toarce. Normal. Am periat la ea juma de oră. Din bucătarie aud cristal doi cetăţeni care se înjură în bulevard de care pe care avea dreptul să depăşească. Se pronuntă expletive (sic). Se trântesc uşi de maşină. Se pleacă cu scrâşnet de roţi. E aproape patru dimineaţa. I’m jet-lagged. But home again. At last. Life is beautiful.

Advertisements

Comments»

1. vera cimpeanu - December 20, 2008

Peripatetyka – bine ai (re)venit! I hope you’ll get your stuff soon. Fara damages. Nu am timp acuma, dar revin; Alitalia m-a pus pe butuci intr-o maniera inoubliabila, asa ca – din toata inima – compatisez. Da’ nu lasa ca asta sa-ti strice vacantza/vizita acasa. Rokitza de petreceri intzeleg ca ai, pisica ai, casutza ai, simtzul umorului+high IQ ai, si stimulare intelectuala ai: si cu gindirea franceza si cu fotografia si cu historia. Si ai si Internet. Chin UP!

2. calatoare - December 21, 2008

Vera, bine te-am găsit 🙂 That’s the spirit! Sunt foarte încântată că am venit acasă. Nu ştiu ce-a fost în capul meu de am venit cu cărţile după mine (adică ştiu, e legat de muncă, de deadline-uri, nu de loisir, deşi în cazul ăsta munca e şi plăcere). Toată lumea mă îmbie să beau aşa că merge mai greu cu cititul 🙂

Când ai timp, revino şi povesteşte de Alitalia…

LE. între timp am corectat o dumă inexplicabilă. am făcut-o din viteză. parol!

3. L - December 22, 2008

despre cozi:
G. Mikes, 1946: ” ‘ On the Continent, if people are waiting at a bus-stop they loiter around in a seemingly vague fashion. When the bus arrives they make a dash for it… An Englishman, even if he is alone, forms an orderly queue of one.’ In an update over thirty years later, in 1977, he confirmed that this was still the case. After nearly another thirty years, nothing much seems to have changed […].”
Desigur, din K. Fox, Watching the English.
Pare deci ca statul la cozi nu e o pasiune unica a romanilor, chiar daca regulile statului la cozi par diferite 🙂

4. alt.L - December 22, 2008

“an orderly queue of one”! haha! ţin minte fraza asta din carte. bineînţeles că statul la cozi nu e specifică românilor. dar în povestea mea nu se dădeau duşi de la coadă 😀 şi cum spuneam, nu era vina lor că formaseră stupul ci vina fătucii ăleia că i-a lăsat să stea aiurea.

în plus, cred că nici o naţie nu ştie de fapt sa stea la coadă (except the English, of course) şi de aceea oriunde ai potenţial de cozi lungi (muzee, aeroporturi, etc.) exista acele culoare din benzi care te obligă să stai unul în spatele celuilalt. instinctul de stup se pare că îl avem cu toţii.

5. Gratiela - January 12, 2009

Ma amuza amar asta cu ” I’d prefer to be left stranded on an island than get in another Austrian Airlines plane again.” Austrian, you say… ” – aceasta dorinta se poate implini foarte usor! Noi nu am avut-o dar am capatat-o anyway 🙂 Ca sa ramii pe o insula faci asa: iei bilet dus-intors la Olympic Airlines si te duci pe o insula… say Crete (unde ajungi cu intirzierea de rigoare de 2-3 ore. Si pe urma incerci sa revii. See if you actually can! Dupa ce Olympic zice (dupa citeva ore de asteptare) ca zborul e anulat (fara reprogramare! – doar anulat complet si fara apel!) pentru ca e vremea rea in Creta, – unde te poti uita si tu pe fereastra si vezi ca NU e asa, iei alta linie aeriana la care platesti un nou bilet si zbori imediat (la astia nu se vede vremea proasta). In final, Olympic iti explica ca pe ei nu ii intereseaza si ca nu au de ce sa iti returneze banii ca nu era un bilet la care se returneaza ceva (nici nu cred ca au asa ceva- nu de alta da nu returneaza nimic niciodata nimanui). Toate astea asezonate frumos cu nervi, lipsa de informatii tratamente urite din partea personalului Olympic de la orice nivel, lipsa de informatii din nou, si multe tzipete. Daca te uiti in orice aeroport la zborurile Olympic Nu se poate sa nu aiba intirziere de cel putin 2 ore. E adevarat, nu au pierdut bagajele pe ruta aceea si nici nu vor mai avea vreo alta ocazie vreodata in ceea ce ne priveste.

6. alt.L - January 16, 2009

Stranded on an island — şi eu care credeam că e doar un fel de-a spune! Habar n-aveam că există Olympic Airlines! Să ştii însă că oricât de olimpian li s-ar fâlfâi lor, există totuşi legi care protejează călătorul în distress… Asta nu schimbă faptul că a fost foarte neplăcut ce vi s-a întâmplat vouă, desigur. Mulţumesc de comentariu!

Lista de linii aeriene pe care să nu te bazezi e deci în creştere.

7. Eri - January 21, 2009

Mă bucur că în final ai ajuns cu bine ,întreagă şi îmi place ironia ta sarcastică dar cu un optimism de numa-numa ! ;))
Ceea ce face ca toate astea să fie memorabile este că fiecare păţim ceva asemănător mai devreme sau mai târziu .
Iar bancul acela “ce să dă aicea?” foarte fain:))
În rest , îţi urez cât mai mult bine şi călătorii uşoare !
Toate cele bune

8. calatoare - February 4, 2009

mersic.

la întoarcere, să fie povestea cu dichis, s-a anulat zborul din roma din cauză de greve spontane. am strâns din dinţi, dar în sufletul meu ţineam cu hamalii & the little people. personalul alitalia: un condor colectiv desăvârşit. in fine, ne-au trimis la un hotel de patru stele. in cabina de duş n-aveam loc de mine însămi. să mai spun? îmi dădusem toate bagajele la cală pe principiul că ghinionul nu loveşte de două ori în acelaşi om.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: