jump to navigation

They did it. YES!!! November 5, 2008

Posted by Alt.L in Uncategorized.
trackback

Până s-au închis secţiile de votare aseara am scos toate lucrurile din dulap şi le-am împachetat la dungă. Am sortat şosetele şi le-am reunit pe perechi şi a fost emoţionant pentru că nu se mai văzuseră de foarte multă vreme. Până la discursul lui Obama din Grant Park, vasele erau spălate, hârtiile erau sortate (and *that* was not an easy task!), iar casa lucea într-o ordine şi curăţenie suspecte. De multă vreme n-am mai fost în starea asta în preajma rezultatelor unei alegeri (nici măcar în 2004 când cinismul meu a fost validat de toată circăria).

Cine are idee ce a însemnat rasismul şi ce înseamnă încă în unele părţi din Statele Unite înţelege altfel victoria de aseară. Partea cinică a personalităţii mele a primit o lovitură devastatoare. Era timpul. Desigur, dată fiind situaţia în care e acum America, mă gândesc că republicanii nici nu sunt atât de trişti că au pierdut pe toate liniile. Mă aşteptam ca McCain să accepte înfrângerea cu graţie (de o vreme dădea semne paradoxale că vrea să se distanţeze de propria lui campanie) şi m-a distrat că Palin avea o expresie de parcă tocmai aflase că nu mai are voie să vâneze lupi şi urşi din elicopter. Spune-mi cum pierzi ca să-ţi spun cine eşti (de fapt, asta vine mai mult ca o confirmare). Dar e o zi mare. Simt că trebuie să las cinsmul la o parte şi să cred că o schimbare (în bine) va fi posibilă.

Alegerea de ieri a adus o mică victorie şi pentru animale. În California, a fost votat Amendamentul 2, mai puţin cunoscut de publicul larg şi etichetat cu o stupidă ironie “legea scoafelor gravide”:

“Proposition 2 supporters say it’s inhumane to keep hens, pigs and calves in crates slightly larger than their bodies. They also say the changes, to be phased in by 2015, may lead to only small increases in egg prices and that salmonella risks drop when hens are not caged. […] Current conditions “immobilize animals” and prevent natural behaviors, says Wayne Pacelle, CEO of the Humane Society. He says pigs and calves are confined such that they can’t turn around, and that caged hens are “living on top of each other.”

Asta înseamnă că în 2015, animalele de fermă din California se vor bucura, prin lege, de puţină compasiune şi un tratament un pic mai uman. E trist că trebuie să existe o lege pentru asta dar e bine că a fost votată.

Din păcate, alegătorii din California au dat dovada de mai puţină înţelegere faţă de semenii lor şi au votat (diferenta e mică dar esenţială) şi Amendamentul 8.

Dar dacă America are acum un preşedinte de culoare pe care îl cheamă Hussein şi despre care, conform unui sondaj condus de Pew Research Center, 10% dintre americani îl cred musulman (aici asta e sperietoarea supremă), îmi îngădui şi eu să sper că poate în viitor chiar vom trăi într-o lume mai bună. Sună ca un clişeu, dar speranţa mea e sinceră.

Advertisements

Comments»

1. Cristian - January 4, 2009

Amendamentul 8 se referă la căsatoria între ghei, nu? Dacă da, atunci nu văd de ce spui că lumea dă dovadă de neînțelegere, când în rest pot face orice.
Căsătoria e pentru cupluri formate dintr-o femeie și un bărbat, iar chestia aia e altceva (concubinaj poftim). Dintr-o căsătorie rezultă o familie și mai departe și niște copii. Dintre niște ghei mai greu. Plus că ce mare șmen e să zici că ești căsătorit cu X sau Y? Dă mai bine la petreceri când spui că ești soțul (pasiv sau activ :-D) lui Z? Sau când îți ies niște bani de pe urma partajului?
Egalitatea asta (ca să nu-i spun “political correctness”) dusă la extrem mi se pare puțin ridicolă. Au mai existat unii cu o convingere oarecum similară. Se chemau comuniști 🙂

2. calatoare - January 5, 2009

Dragă Cristian,

Deşi nu cred într-o discuţie care începe cu tente peiorative (”ghei”) pentru că ştiu deja cum o să desfăşoare, o să-ţi răspund, dar nu ca să încurajez dialogul, ci doar pentru că mi se pare politicos să răspund comentariilor de aici.

Nu înţeleg e înseamnă “egalitate dusă la extrem.” Egalitatea este sau nu este, iar dacă unii sunt mai egali decât alţii, ca în Ferma Animalelor, aceea nu mai este egalitate, ci ipocrizie. De exemplu, mie mi se pare ridicol ca un anumit tip de sexualitate să îţi garanteze anumite drepturi, inclusiv dreptul la egalitate. As simple as that. Iar baza constestării Amendamentului 8 este exact problema egalităţii (garantate altminteri de constituţia statului California).

Nu am să intru în labirintul discuţiei despre “ce este căsătoria” sau “ce este familia” pentru că puţini sunt cei care vor să discute şi mulţi cei care doar caută un loc unde să-şi enunţe, de preferinţă cât mai agresiv, ideile proprii şi foarte ferme. I just don’t feel like it, hope you understand.

Am să spun totuşi că mi se pare repulsiv să vezi căsătoria ca un simplu contract de reproducere, dar asta nu demonstrează decât că fiecare are altceva în minte când se gândeşte la căsătorie. Ca să nu mai spun cât mă oboseşte obsesia asta pentru copii. Ipocrită şi aceea. Sunt copii destui care umplu orfelinatele, strazile (cei norocoşi) şi canalele (ceilalţi), toţi rezultaţi din minunate cupluri heterosexuale (corectează-mă dacă mă înşel), a căror părere despre căsătorie şi responsabilitate sunt sigură că ar fi fascinant de aflat. Desigur, pe copiii aceia ii vede foarte puţină lume, crede-mă!

De asemenea, mi se pare foarte ironic că-i menţionezi la final taman pe comunişti, ştiindu-se cât de ataşaţi erau aceştia de ideea de homosexualitate 😀

În rest, eu mi-am început anul minunat şi cu multe speranţe de mai bine, ceea ce îţi doresc şi ţie.

3. Cristian - January 6, 2009

Dacă nu încurajezi dialogul, de ce ți-ai mai făcut blog? 😛
Prin egalitate dusă la extrem eu înțeleg obsesia de a pune semnul egal între orice. Spre exemplu, orice s-ar spune și oricât s-ar comenta pe tema asta, nu se poate pune semnul egal între o femeie și un bărbat . Nu e doar părerea mea, am discutat și cu reprezentantele sexului frumos pe tema asta.
Oricum trebuie să recunoști că obsesia americanilor pentru “political correctness” este ridicolă. Numai când aud de “afro-americani” și deja simt cum mă pufnește râsul.
Revenind la oile noastre, nu văd căsătoria ca pe un simplu contract de reproducere, dar hai să fim sinceri și să admitem că instinctul de reproducere există în orice ființă (vie). Parcă așa ni se zicea la biologie. Și din câte știu eu, majoritatea familiilor au mai devreme sau mai târziu copii. Sunt de acord că există o groază de copii abandonați sau crescuți în condiții mizere, dar aia e altă mâncare de pește. Acolo e nevoie de alte legi și de altfel (teoretic cel puțin) atunci când un părinte nu are grijă de copiii săi, el (sau ea ca să fiu politically correct :-P) este decăzut din drepturile părintești.
Iar dacă era să fiu cu adevărat răutacios menționam că mi se pare oribil (scârbos) să văd doi bărbați ținându-se de mână pe stradă. În schimb, două fete parcă mai merg, asta ca să vezi și tu până unde merge discriminarea 🙂
Binînțeles că trimiterea spre comuniști de la sfârșit s-a vrut ironică. Iar dacă ne gândim și la decrețeii lui Ceaușescu, deja e clară treaba 🙂

4. calatoare - January 6, 2009

“nu se poate pune semnul egal între o femeie și un bărbat” – nu-mi dau seama la ce anume te referi: la faptul ca sunt diferiţi sau că n-ar trebui să aibă drepturi egale?

“trebuie să recunoști că obsesia americanilor pentru “political correctness” este ridicolă” — nu, nu mi se pare. Cred că multe atitudini s-au schimbat în bine datorită faptului că oamenii au început să se gândească cum vorbesc despre sau cum li se adresează celor diferiţi de ei ca sex/gen, rasă/culoare/etnie, statut social, fizic, etc. Iar schimbările de limbaj au adus în timp şi beneficii concrete: accessul la educaţie, accessul fizic în clădiri (inclusiv pentru cei cu dizabilităţi, etc.), dreptul de a bea apa din aceeaşi cişmea (http://www.loc.gov/rr/print/list/085_disc.html) şi altele. Le-am enumerat special pe cele mai mărunte ca să vezi de la ce nivel s-a pornit… Dacă te uiţi pe link-ul din paranteză o să vezi de ce nu mă pufneşte deloc râsul când aud termenul afro-americani. În aceleaşi fotografii se vede cum albilor le era “scărbă” să împartă aceeaşi sală de aşteptare cu afro-americanii sau era sub “demnitatea” lor să intre pe aceeaşi uşă într-o clădire. Food for thought.

5. Cristian - January 7, 2009

Mă refeream la faptul că sunt diferiți.

Dacă e s-o luam așa, la cât de varză sunt americanii, bineînțeles că e nevoie de norme peste norme și mai ales de legi peste legi. Ăștia nu se simt bine până nu reglementeză totul. Iar în ceea privește rasismul poate că nația (cam nepotrivit termen) respectivă a avut nevoie de așa ceva, dar altele au mai puțină nevoie. Știu despre discriminarile pe care le-au făcut americanii de-a lungul timpului, iar ăsta e un alt motiv pentru care zâmbesc când îi aud pe ei dând lecții de democrație. Uite, cât de amărâți om fi noi românii și tot suntem un popor destul de primitor fără a avea nevoie de atâtea prostii. Am văzut odată la televizor un refugiat (sper să nu ma-nșel) din Africa cum spunea cât de mult îi place în România față de Germania. Spunea că aici chiar se simte bine. Iar pe lângă ăla mai sunt o groază de arabi și africani stabiliți în România pe vremea lui Ceașcă.
Poate caricatura asta http://harmful.cat-v.org/pc.jpg te va convinge cât de ridicolă e aceasta manie a political correctness-ului. Dacă tu spui că afro-american e un cuvânt ok, cum consideri că ar trebui să-i spunem unui *alb* plecat din Africa de Sud? Nu cumva e și el un afro-american? Doar a venit din Africa și s-a stabilit în America, eventual a dobândit și cetățenie. Chiar nu văd care e problema în a spune că rasa lor e neagră, la fel cum a noastră este albă. Cel mult mai pot exista câteva finuțuri, gen arieni și non-arieni 🙂
Dacă stau bine și mă gândesc, problema americanilor e că merg prea mult pe litera legii și mai puțin pe spiritul legii. E de preferat să rezolvi discriminările sau mai bine zis ura prin educație și prin ceva intrinsec decât prin forță (extrinsec).

6. alt.L - January 16, 2009

“cum consideri că ar trebui să-i spunem unui *alb* plecat din Africa de Sud?” – Păi, american dacă are cetăţenie şi sudafrican dacă n-are, nu? 🙂 Sau Afrikaners, dacă păstrăm diviziunea etnică. Ideea e că African-American e o denumire general acceptată şi în mod special “individualizată” pentru negrii care se trag din sclavi aduşi din Africa. Nu văd ce rost are să începem să o minimizăm sau să o luăm în derâdere. Cum spuneam, să încerci să repari ceva măcar la nivelul limbajului e un gest atât de mic, comparat cu oroarea istorică care a generat-o, încât sunt în continuă uluire că unii nu vor să le ofere nici măcar acestă mică “satisfacţie”. Problema rasei, în momentul în care ai acestă încărcătură istorică teribilă, nu mai e atât de simplă. Altfel nu, desigur, nu e nici o problemă în a spune că există rase albe, negre, galbene, etc.

Caricatura e amuzantă şi îi admit o oarecare măsură de adevăr (ca-n orice glumă) dar nu “mă convinge” că political corecteness-ul e ridicol (de ex., ar trebui o caricatură cu blonde să ma convingă de ceva?) . Political correctness înseamnă să nu jigneşti anumite categorii printr-un limbaj stereotip sau vadit ofensiv pe care îl aplici fie automat, fie intenţionat. De ex. cînd şefii li se adresau secretarelor cu ‘honey’ sau ‘doll’, simpla folosire a acestor apelative era de fapt verbalizarea unui anumit fel de a vedea lucrurile, general acceptat, în care femeile erau considerate nişte păpuşi la dispoziţia unor “stăpâni” generoşi (de unde şi obligaţia de a le face cafeaua, printre altele). Comparativ, gândeşte-te de ce un apelativ ca “boy” este total inacceptabil pentru a te adresa unui bărbat de culoare tânăr.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: