jump to navigation

Revenir, repartir August 21, 2008

Posted by Alt.L in Uncategorized.
trackback

Magheru la ora patru după-amiaza, înţesat de lume, înmuiat de caniculă. Oameni, aglomeraţie, maşini, claxoane, trafic. Căldură mare. “Îţi dai seama că dacă nu am fi fost acolo nu ne-am fi cunoscut?” Îmi dau seama. Simt un nod în gât. A câta despărtire luna asta, anul ăsta, viaţa asta?

Be kind rewind.

Anii petrecuţi împreună. Petreceri, grătare, cumpăraturi, telefoane, schimb de cupoane, dimineaţa la alergat în Donaldson Park, Thanksgiving, Craciun, revelion, Paşte la Round Valley, botezuri, filmele şi berea de sâmbătă seara, “balaurii” delicioşi pe care îi auzeam râzând şi venind în fugă, lipa-lipa pe parchet, să ne deschidă când sunam la uşă, R gândurind peltică, apoi tot mai articulată, T ‘the magnificent’, şi întregul tourbillon al banalităţilor traiului de zi cu zi.

Şapte ani. Îmi aduc aminte de o poveste din 1001 de nopţi în care un personaj se scufundă într-o cadă pentru câteva secunde, dar în secundele acelea între imersiune şi ieşirea la suprafaţă trăieşte şapte ani o altă viaţă, într-o altă lume, într-un alt destin.

“Mi-am dat seama cât de mult am suferit acolo când am intrat în Ikea la Băneasa. Era exact ca Ikea din Elizabeth şi pentru o clipă am avut senzatia că dincolo de uşi sunt iar Turnpike-ul, Jersey Gardens şi avionele de pe Newark. M-a luat un pic cu leşin la gândul că drumul de întoarcere ar putea duce înapoi în Highland Park.” Dar suntem în Bucureşti. Eu, ca de obicei, temporar. Pentru ea, Highland Park e deja o amintire: “M-am desprins total.”

Mai facem câtiva paşi apoi ne luam la revedere grăbit (ea are de prins un tren – întotdeauna e un tren de prins), cu o îmbrătişare scurtă acompaniată de un zâmbet uşor dezolat, uşor îmbărbător. Mai întoarcem o dată capul una după cealaltă în timp ce ne îndepărtăm deja, fiecare cu direcţia ei. Drumul meu va continua în câteva zile către Lumea Nouă, ea e fericită că s-a întors şi va rămâne acasă.

Et voila! Chacune pour soi est repartie dans le tourbillon de la vie…

Advertisements

Comments»

No comments yet — be the first.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: