jump to navigation

Un fleac June 12, 2008

Posted by Alt.L in Uncategorized.
trackback

Nu ştiu dacă vi se întâmplă să aveţi câte un moment de totală scufundare într-o emoţie din trecut. Mie mi s-a intâmplat azi dimineaţă când citind un articol din New York Times (online) – Gymnastics the Way It Used to Be – mi-a venit ideea să dau un search pe YouTube după “Nadia Comaneci Montreal 1976.” Copleşită de nostalgie, m-am uitat iar la acel 10 perfect la paralele (remember: primul 10 din istoria Jocurilor Olimpice – nici nu aveau afişare, au trebuit sa scrie 1.00), apoi la exerciţiile de bârnă şi sol. Am citit comentariile şi m-am emoţionat iar. Sunt aproape sigură că azi dimineaţă n-am avut o trăire nouă ci exact aceeaşi emoţie de acum… o, doamne… prea mulţi ani. În 1976, Nadia eram eu! Ca toate celelalte fetiţele din faţa blocului, de altfel.

Un plaisir délicieux m’avait envahi, isolé, sans la notion de sa cause. II m’avait aussitôt rendu les vicissitudes de la vie indifférentes, ses désastres inoffensifs, sa brièveté illusoire…

În vara aceea, jocurile olimpice aveau şi o versiune mai mică la bătătorul de covoare din faţa blocului meu. De-acolo am aterizat cu antebraţul stâng sub mine. Am auzit un ‘crac’ discret, semnificantul unei duble fracturi cu oasele deplasate pe care, înainte să leşin, le-am văzut împingând discret sub piele. Radius şi cubitus. Mama a leşinat şi ea de două ori când mi le-au pus la loc (fără anestezie, ca să fie siguri ca se aşează cum trebuie).

Desigur, joaca la bătător se terminase pentru mine. Mă aştepta o vară de stat în ghips.

Măcar o mână era nevătămată.

Numai bună de ţinut o carte.

By all means,  o vară de neuitat.

Advertisements

Comments»

1. vera cimpeanu - June 12, 2008

Buna! Povestea – vreau sa zic. Citi ani aveai? As zice ca prescolara. Normal ca mama ta a lesinat. Dar ai zice azi ca fara acest episod ai fi incercat gimnastica de performanta? Mi se pare foarte interesant cum foarte des vietile/drumurile noastre se decid intr-o clipa si oftentimes din motive minuscule. Eu mi-am intilnit sotul, mergind la o nunta unde nu cunosteam pe nimeni, pentru ca nu voiam sa tocesc acasa pentru examenul de socialism stiintific. Da era iarna, intuneric, frig si am ezitat indelung ai m-am razgindit d citeva ori inainte de am plecat din casa. Am cunoscut o tipa care, la 5 ani, a gasit pe biroul maica-sii o hirtie pe care scria cu litere de tipar ARHITECT. Cu hirtia aia a invatat sa citeasca primele litere, a pastrat-o si s-a dus la arhitectura, cind a ajuns la virsta cu pricina. Etc.

2. Monica - June 12, 2008

Dupa care au urmat fetitele numite Nadia si papusile brunete cu breton drept, in trening alb cu acel V tricolor si medalie, dar desigur:)
si 1,2,3 si:

comcai chilimoni com cai ca
O iubesc pe Nadia
Nadia la paralele
si Dan Grecu la Inele!

3. calatoare - June 12, 2008

pt. Vera: Eram la şcoală, cred că era a doua mea vacanţă de vară… Clar gimnastica n-ar fi ţinut… Nu era nevoie să-mi rup mâna ca să mă conving, dar a ajutat la caligrafie şi citire că altfel nu era chip să mă ţii locului în casă…

Chiar speram că poate aud şi alte poveşti 🙂 Clipele, întâmplările, deciziile de moment care ne schimbă viaţa. De fapt, mă gândesc destul de des la asta.

4. calatoare - June 12, 2008

Monica: Daaaaa! Haha! I’m totally back now!

5. arakelian - June 12, 2008

ehe, noi gasisem 2 bare (sau beri 😀 ) de batut covoare…identice ca paralelele, ca dispunere si diferentsa de inaltime!! Si dupa scoala, nu ajungeam la 12 acasa, ci la 14. De, stateam la 3 minute distantsa de scoala.
distantsa -3 minute = un pas spre visele copilariei!
Un fleac.

P.S. m-au ciuruit!

6. calatoare - June 12, 2008

pt arakelian: haha, exact la ‘m-au ciuruit’ m-am şi gandit!!!

Dacă ar fi ştiut părinţii ce făceam noi de fapt… Mama avea o vagă idee — de multe ori mă duceam acasă gata pansată că Policlinica Titan era la o aruncătură de baţ. Odată am ajuns până la Spitalul 23 August pentru nişte copci (bicicleta, deh). Dar cum toţi copiii eram de capul nostru (şi cu cheia de gât) până veneau ei acasă, nu putea decât să spere că cineva acolo sus mă iubeşte.

7. arakelian - June 13, 2008

ooo..dada…generatia cu cheia de gat.
Acum oamenii is mult mai stresati& paranoici. Saracii copii in ziua de azi, nu mai au aceeasi libertate si nici dreptul la visare ca atunci.
Sper sa fiu o mamica mai relaxata.. 😀

8. alexdi - June 13, 2008

batatorul – paralele, dada. eu sunt din generatia silivas-milosovici.
comunitatea noastra locala era foarte deschisa. in lipsa performantelor notabile ale echipei baietilor, toata trupa de la bloc si-a asumat roluri de gimnaste. eram daniela silivas. si intre noi fie vorba, eram mai bun(a) decat “nadia comaneci” (tot un vecin, acum avocat de succes) :)))

9. Zaza - June 13, 2008

Madeleine Comăneci. Ce frumoasă chestie de pe vremea când nici măcar nu mă egzistam.

De Tsukahara I şi II cred însă că ştie toată România. Iar de poza de la Olimpiada din 80 (ursuleţul Misha şi spuma de căpşuni de pe terasă), cu tristeţile ei oculte cred că îşi mai aduce vreun careva aminte.

Mi-a plăcut.

PS: URSS, rămânem prietene, două mii de secole, fără întrerupere. Unu-unu, doi-doi, trei-trei, etc.

10. Irina Gheorghe - June 13, 2008

Si noi faceam concursuri de gimnastica in spatele blocului. Paralele erau barile de batut covoare, solul lotul liber de parcare la doi metri de ghena de gunoi a blocului (sport is health), barna – evident bordurile. Nu evoluam la capra. Ca sa marcam notele, aveam peretele de caramide rosie de la centrala.

11. calatoare - June 13, 2008

Zaza: Tsukahara! Calul cu mânere cumva? De la Olimpiada din ’80 ţin minte doar că au fript-o pe Nadia la nota de la bârnă pentru două-trei secunde de ezitare (!) ca să ia Davidova aurul. Am fost distrusă. Iar aşteptarea notei a fost nerve wrecking. Uite, iar am început să tremur 🙂

Alexedi: 😀 Super-simpatic!!! Deci nu voia nimeni să fie Dan Grecu? Sau era prea limitant? Vezi rima de la Monica 🙂

Irina: Da-da, bordurile erau bârna… Eu am vrut să ]mi conving prietenele de aici sa re-vizităm câteva din jocurile noastre: şotronul, coarda, elasticul.. Unele dintre noi chiar îşi mai aduc aminte regulile şi ‘schemele’ (cum sari 1, 2, 3, etc.). Ca tot suntem obsedate că trebuie să facem *ceva* (adică mişcare sau sport). O să mai insist cu ideea asta. Sau poate punem de o întalnire nostalgică la Bucureşti 🙂

arakelian: ei, erau alte timpuri – cred că acum nici eu n-aş lăsa un copil total de capul lui dar sincer nici modelul american nu mi se pare sanatos: supraveghere non-stop, “play dates” şi alte alienisme.

la “play dates” parintii programeaza o zi pe saptamana in care un copil sau doi vin in vizita pentru doua maximum trei ore. in afara scolii (unde iar sunt cu ochii pe ei tot timpul), relaţiile dintre copii sunt astfel reglementate strict de părinti. Dacă ai play date intre 5 si 7 seara, la 7 fix ding-dong la usa parintii care vin sa-si ia copilul acasă. Indiferent daca e în mijlocul unui joc sau nu. Iar copilul e “copil” până la 18 ani cand poate să conducă. Când ajung la adolescenţă, părinţii îi duc şi-i lasă câteva ore la mall. În minunata suburbie albă, afluentă, acela e locul lor de întâlnire şi socializare…

Zilele trecute am citit o ştire care a facut vâlvătai în presa: o mamă din NYC a acceptat să-şi lase fiul în vârstă de 9 ani să vină singur acasă cu metroul (http://www.msnbc.msn.com/id/2393587).

Noi nu numai ca eram *hoarde* de copii (deh, decreţeii) şi ne ţineam împreună, dar nici nu exista atenţia obsesivă care li se acordă copiiilor astăzi. Nu mă refer la educaţie şi timpul (mult) pe care *trebuie* să-l petreci cu copilul tău, ci la faptul că e musai să aibă non-stop un adult de fundul lor. Mă rog, aici I have a bone to pick cu alţii, evident 🙂

12. alt.L - June 13, 2008

arakelian: vezi #33 🙂 http://www.2020.ro

13. vera cimpeanu - June 13, 2008

Zic si eu unde pot (sorry, Peripatetika!): miine, la ora 15:00 FIX, flash-mob la fintina de la Arhitectura. Bataie cu perne 5 minute – aniversarea relaxata a mineriadei din 13-15 iunie. Perna o aduci de acasa. Traiasca optiunea alternativa!

14. calatoare - June 14, 2008

Vera: Dimpotrivă! Foarte bine te-ai gândit! Am văzut azi afişul la http://bukresh.blogspot.com şi mi s-a părut o idee foarte simpatică (“să ne batem de ne sar fulgii”!) dar nu m-am gândit ca pot să pun şi eu un anunţ… Regulament şi precizări aici: http://1315iunie.blogspot.com/

Peripatetika- nice 🙂

15. alexedi - June 14, 2008

nu era asa ‘expus in presa’ grecu 🙂 deci: silivas plus pac-pac.

16. I. - June 15, 2008

Vai. Trebuie sa-mi promovez si eu eroii. Nu stiu ce sports father-mother figures aveam la virsta de care zici in post, alt.L, cred ca inca eram la faza in care bateam mingea pe strada, in cartierul vechi. Cu verii. Daaaar: de la inceputul si piiiina la sfirsitul liceului eu si citiva colegi infectati am fost epigonii marilor figuri ale tenisului mondial de-atunci. Cutare se vedea servind ca McEnroe sau, alternativ, ca Edberg. Cutare icnea ca Monica Seles. Iar eu eram o complexa cirpaceala de: ba Gabriela Sabatini, ba Steffi Graf, ba Michael Chang, ba Andre Agassi, ba Mats Wilander, ba Arantxa Sanchez. Pe Boris Becker l-am incercat de multiple ori, dar nu mi-a iesit. Balansul lui de dinaintea servei este si ramine unic in lume. Acum defunct de pe micile ecrane, desigur… 😦 In clasa a IX-a aveam insirat pe banca clasamentul ATP si WTA. Iar de scris scrisori de fan am scris la: Steffi, Boris si Gabi. PR-ul primilor doi mi-a si raspuns. Gabi – nu. It broke my heart. Pe vechiul meu dulap exista inca abtibildul primit de la Becker :> Ah, uitam sa spun tocmai ce era mai important: 2 pereti din camera mea erau tapetati cu foi taiate din reviste, cu jucatorii de mai sus in diverse posturi de lupta crincena pe diverse terenuri. Reviste aduse de colega Diana din Germania, ca emigrase ta-su si ea avea acces, na.
Si-asa ca asta voiam sa zic: tenisul e misto! 🙂 Trag nadejde c-ati fost si voi Ilie Nastashi, dupa sau inainte de Nadii si Silivashe. 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: