jump to navigation

Preaviz (:P) May 20, 2008

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
Tags: ,
trackback

Oameni buni,
am chibzuit – cu intermitenţe, dreptu-i – câteva zile. Şi-am ajuns la concluzia că poate blogurile or fi ca romanele. Încep, continuă, dar se mai şi termină.

Mda. Aşa simt. Că blogul Oblio-minded, Oblia sau aşa, s-a încheiat. Îmi pare puţin rău, dar mă simt şi bine că s-a încheiat. Nu am senzaţia că pierd sau mă privez de ceva, dacă îi pun punct. Chiar cred că e on its own, de-acum – rămâne aici, dacă doriţi să revedeţi. 🙂 Iar eu, la rându-mi, on my own: un om puţin altfel decât ăla care a început Oblio-minded în ianuarie 2007.

Las şi linkurile (cel puţin mie îmi sunt folositoare) şi cred că am să mai răspund la comentarii, dacă vor fi, şi poate am să mai prelucrez perle pe la “Baba oarba”.

Last and most importantly, big THANKS oamenilor faini pe care i-am citit şi cunoscut prin blog!! (Da, ţinem legătura şi ne vedem – la prăji şi în iulie, respectiv.) E puţin caraghios să încerci să mulţumeşti aşa, din condei, pentru gânduri chiar gândite [sic!] şi vorbe bune, fiindcă astea sunt “produse”-unicat, rarisime, ca ale meşteşugarilor. Greu de evaluat sau recompensat. Iar eu nu vă pot mulţumi decât prin recunoştinţa mea: mi-aţi făcut bine.

Cu asta şi cu o plecăciune de Puck, vă las.

Numai bine!
Oblia

Advertisements

Comments»

1. Irina Gheorghe - May 20, 2008

Nu stiam ca blogurile sunt ca romanele, ca se si termina. Credeam ca blogurile sunt “des trucs” la care revii mereu si mai scrii cate ceva din cand in cand.

Mais bon. Personal o sa revin pe blogul asta ca sa citesc ce nu am citit pana acum. Si chiar daca i-ai pus cruce, vorba vine, sa fii sigura ca vor mai fi altii ca mine. Desi imi pare rau ca mi-am pierdut unicul cititor.

And don’t worry, you did yourself proud!

2. Suzi - May 20, 2008

Oblia, mie-mi pare rau ca n-o sa mai scrii, te citesc cu mare placere!
Daca te razgindesti, ar fi super! 🙂

3. Monica - May 20, 2008

Imi pare asa de rau:( poate nu s-a terminat, poate doar o sa scrii mai rar, dupa care mai des, we never know?

4. alt.L - May 20, 2008

hmmm… am vazut ca nu ai mai scris nimic de 5 zile si ma gandeam azi dimineata sa-ti trimit un email care sa intrebe simplu: “is everything ok?’ dar m-am razgandit zicandu-mi ca exagerez cu ‘gut feelings’-urile mele.

nu o sa te intreb de ce, dar o sa-ti spun ca simt o mare-mare parere de rau (cu cel mai cinstit egoism cu putinta) si ca o sa duc foarte tare lipsa blogului tau. stiu ca nu sunt singura. ai facut o treaba extraordinara si daca ma intrebi pe mine (fie, iti raspund si fara sa ma intrebi) ar trebui sa te gandesti sa scrii for a living (lliterar, nu ‘tehnic’).

multumesc pentru povestile obliei: au fost un dar minunat.

cu drag,
alt.L

ps.1. mi-am luat bilet pentru 7 iulie. detalii pe email.
ps.2. e ok daca te razgandesti cu blogul 🙂 we’ll be around, waiting/wanting for more.
ps.3 remember m?

5. medeea - May 20, 2008

pe curând 🙂

6. oblia - May 20, 2008

pt. Irina: nici eu nu stiam, dar uite ca asta asa imi pare sa fi fost. bizar, dar adevarat. totusi, cum sa-ti pierzi unicul cititor?? ce legatura are expirarea lui oblio-minded cu delicata? I shall read ye! 🙂

pt. Suzi & Monica: Va rog nu va para rau. 🙂 Daca am stat sa ma gindesc citeva zile si dupa asta am scris de farewell, apai de razgindit – nem. Dar cind imi fac altul va dau de stire (si n-am zis “daca”), ok? 🙂

pt. alt.L: haha, i DO remember m. that’s why i didn’t delete it. multumesc frumos si eu. a! tocmai mi-a venit o idee: daca vrei sa-l preiei (yep, i’m tempting you to start blogging), please say so, iti trimit parola pe email. chiar ar fi ultracool si m-as bucura mult! :))) think about it. please.
ne vedem in iulie! 🙂
p.s.: am inceput kundera. de-abia acum… o sa-ti trimit impresii.

pt. Medeea: pe curind in cismigiu 🙂

7. finix - May 20, 2008

Multumesc frumos pentru textele savuroase. Imi vor lipsi, ma voi obisnui. Las totusi feed-ul in RSS reader, poate se mai intampla vreun text. Bye.

8. k. - May 20, 2008

chiar ieri ii povesteam unei prietene de departe, de foarte departe, pentru ca departe sunt toti, cati oameni am cunoscut asa prin blog, oameni de care sunt in mod esential atasata, in lipsa oricarei presiuni conjuncturale. nu imi sunteti colegi de serviciu, vecini de bloc, rude, nu am impartit aceeasi banca la scoala, nu ne-au pus in aceeasi grupa la facultate. de aici atasamentul esential. de aceea ieri cand am redescoperit de la alexedi blogul lui m. am simtit ca si cand un prieten bun s-a intors dintr-o lunga calatorie si e iar aici, ii pot bate la usa, il pot suna la telefon. exact asta am simtit. mai trebuie sa spun ce simt acum? fireste ca iti respect alegerea, cum as putea sa nu o respect, in cele din urma, insa nu ma pot margini la atat, ar fi rece si la o adica ipocrit. de aceea imi permit sa iti spun ca eu as vrea sa mai scrii aici, punct.

9. mona - May 20, 2008

da di ce? ha?

10. TheArrow - May 20, 2008

Ce pacat… Stiu ca ai mai zis tu ca n-o sa tina la infinit, dar nu credeam sa se termine asa repede 😦 In marele meu optimism, speram sa mai tina vreo 2-3 ani. How naive of me. Imi pare bine ca M s-a intors printre noi (ma rog, poate doar printre el, since he’s in his own league :), dar pacat ca reintoarcerea asta e ciuntita de plecarea ta. Not fair 😦

11. oblia - May 20, 2008

pt. finix: cu placere 🙂

pt. k: o, m is back. that’s news! 🙂 o sa intru si eu acum sa-l citesc. tu, cind mai vii la vecinul meu, sa ma saltati si pe mine la o cafea, please? take care, eh? 🙂 i’ll be around.

pt. mona: ete la iea.:P

pt. arrow: the bright side is, good timing! c’mon… c u in the inbox 🙂

12. Zaza - May 20, 2008

Nu se poate! Ai înnebunit? Cu noi ce faci?

13. TheArrow - May 21, 2008

Bravo, Zaza! Ma bucur ca ai pus virgula sub tz :).

14. oblia - May 21, 2008

Dar las aici tot ce-am scris, am zis, doar. Si poate preia alt.L (let us pray – although I don’t want to put pressure on her, unlike others, ahem… 😉 ).

15. k. - May 21, 2008

desigur. octombrie, l’espero. mailul de aici din blog e valabil?

16. oblia - May 21, 2008

a, ce fain! da, e valabil.

17. alt.L - May 21, 2008

pt. oblia: am ramas fara glas. ma simt foarte onorata si emotionata de oferta si de gandul tau bun dar oblia is only one. iar tu ai pus atat de mult din tine in acest blog (sau ma rog ai creat un ‘sine’ care este oblia) incat mi-e greu sa cred ca poate fi locuit si pastrat viu de oricine altcineva.

poate de aceea blogurile au sfarsit. intocmai cum ai spus tu. nu mai esti cea de mai an si poate blogul te obliga sa ramai asa cum nu mai simti ca esti. nu stiu. risc o presupunere. poate mai sunt si altele.

dar ai vazut ca lasi ‘orfani’ niste oameni (si nu vorbesc doar despre cei vizibili ci si despre cei ca punctul din inima braziliei) carora le pasa foarte mult de ceea ce ai *tu* de spus despre lumea zi de zi ori les neiges d’antan, despre lucrurile mici si mari si mai ales de *cum* ni le repovestesti noua. lumea vazuta prin ochii obliei e o priveliste minunata. vesela. plina de culoare. de viata. si totodata o aventura stilistica naucitoare. eu nici macar n-am diacritice! 🙂

mi-as dori sa existe un truc de seherezada in care noi, publicul-vizir, sa o facem pe povestitoare sa se intoarca zi dupa zi sa mai depene un fir de viata sau poveste… de buna voie 🙂

18. Irina Gheorghe - May 21, 2008

Io ma revoltez!!!! Uite acuma tre sa ma duc la o prezentare pe care nici macar nu am terminat-o si pe care trebuie sa .. o prezint in franceza cica. Nu ie corect sa te lasi de bloguit! Io fac revolutie, de asta sunt in Franta, ma revolt! Je bloque la France! Te rog frumos sa te zezizezi.

19. alexedi - May 21, 2008

eu iti multumesc pentru lectura placuta. nutresc speranta ca, daca totusi o sa mai simti nevoia sa ne mai fericesti cu cate o pastila la un moment dat, sa o dai naibii de consecventa ca noi nu ne suparam deloc 🙂
si mai propun sa iti continue blogul Bubulina.

20. Gratiela - May 21, 2008

:(((((((((( deci pina la urma tot am ramas ca un pui parasit in cuib cu gura cascata asteptind sa mai pice ceva…. :(((((((

revolta parasire dezesperare!!! daca e ca un roman atunci sa inceapa ce-l ce-al doilea si tot asa la infinit 🙂

sentimentul de parasire e cel mai greu de infrint dar iti multumesc ca existi…

21. oblia - May 21, 2008

pt. alt.L: pe mail 🙂

pt. Irina: haha, ce ma distrati voi astia dedati la Franta! Unul n-am intilnit, care sa nu fie revendicativ, vociferos, revolutionar (vezi mona si zaza, mai sus). Adica ceeeee, faci ce vrei tu? Ia, sa protestam! What happened to your reserve, mate? Come to your Anglo-saxon senses and sensibilities. 🙂

pt. Alexedi: :))))))))))) Bubulina!! lol Ar fi teribil de distractiv, dar ce facem in anii cind inca invata sa scrie (de tastat nu mai vorbim)? Deocamdata singura insemnare bubulinesca atestata in scris este, pe o foaie de hirtie ce ilustreaza doua harti (luindu-se dupa ele, s-ar rataci si ghizii de profesi-ie), aceasta: “W A E”. Interesting, huh? 🙂

pt. Gratiela: uof! imi pare rau, sper sa pot repara daunele morale cit de cit. fingers crossed! 🙂

22. Irina Gheorghe - May 21, 2008

ntz, nu inca. mai am o saptamana aici, trebuie sa profit, acum ca m-am prins in sfarsit cum sta treaba.

23. Sorin - May 21, 2008

A fost o mare placere sa iti descopar si sa iti citesc gandurile zi de zi.Imi pare rau ca ai decis sa ne lasi balta-pe termen scurt prevad:)..Succes..

24. Oblia - May 21, 2008

pt. Irina: uh-oh. te pomenesti ca peste 2-3 zile auzim c-a fost rasturnat regimul sarkozy. hihi. hi. :>

pt. Sorin: Multumesc frumos, bafta si tie! Am sa te citesc 🙂

25. alexedi - May 22, 2008

W.A.E. Laconic, profi. O, suna si a titlu impunator de respect. Alexedi, W.A.E., Sloth Inc.

26. April - May 22, 2008

stii meclele alea pe care le fac copiii, cu buza atirnind, barbia tremurind si ochii in jos?
asa si eu.

sedusa si abandonata,
April

27. Dan - May 22, 2008

de la multi, multi kilometrii departare, si mie imi pare rau de finis…
Dar, daca traduc cum se spune la noi : vointa omului e onoarea lui !!
D.

28. Oblia - May 22, 2008

pt. alexedi: LOL

pt. April: bai. de unde tot imaginea asta cu puisori, copilasi, orfani? 🙂 eu am mai zis: n-am stofa de mamica, am stofa de matusa. si cel putin matusile din viata mea au (avut) roluri pasagere, dar semnificative. sau invers: semnificative, dar pasagere. u know?

pt. Dan: imi place proverbul vostru, desi imi dau seama ca poate avea doua intelesuri. dar tot imi place. 🙂

29. Zaza - May 23, 2008

Nene, dacă răspunzi la comentarii, înseamnă că tot e ceva.

Deci: comentaţi! Să o ţinem în priză!

30. oblia - May 23, 2008

Haide, maaa… Ce facem, tzircus de tot?… Blogul e posibil sa fie preluat si sa continue armonios. Deocamdata nu stiu nimic precis. Cind o sa stiu, o sa spun. OK?

31. April - May 23, 2008

pai si ce, daca ai o matusa draga si-ti pleaca, nu poate sa ti tremure vocea si sa te simti abandonat? halal de stofa de matusa ce esti, ne-ai invatat cu bomboane in fiecare zi si acuma ne-nchizi poarta-n nas 😀

32. Oblia - May 23, 2008

Daca asta nu-i culpabilizare, sa zica Jung ce e!… Da’ bine ca m-am prins 😉

33. Turambar - May 23, 2008

arigato gozaimateisha, oburia sama

:bow: :wave: :goodbye:

🙂 :friends:

34. Oblia - May 23, 2008

see you around 🙂

35. April - May 24, 2008

uf. cu nemica nu merge la fata asta. (de asteptat, dealtfel.)
si jung asta, se baga-n seama aiurea in loc sa traga de minica si sa puna mausu Oburiei pe ‘add new post’.

36. costin - May 25, 2008

Ei hai, soro. Ai pus-o si tu de un mic burn out, cum zice anglo saxonul. Iei un mic concediu de odihna si recuperare, si mai pe urma … o sa te mance buricele destelor cat de curand, spre delectarea publicului blogo-spectator, inclusiv subsemnatul.

Numai bine 🙂

37. Irina Gheorghe - May 25, 2008

Buna asta cu buricele destelor, place la mine. Ar trebui sa facem o prinsoare: cat ii dati Obliei pana la comeback? Draga mea, cand ai atatea topicuri in jur, este imposibil sa nu inceapa sa te manance …destele, neuronii… chestii de astea. 🙂

38. Oblia - May 25, 2008

pt. April: Oburia?? Mi-ai si uitat numeleeeeeee!! (de scenaaaaaaaa) Unde-i emoticonul cu plins impetuos, ala din care tisnesc lacrimi ca la Font Magica?? 😦 mmmia sa vedem: opusul lui ris agricol esteeee… plins de zarzavagioaica? sau cum?

pt. Costin: mmmh. si tie numai bine, multzam! 🙂

pt. Irina: duamna, te-ntorseshi? ai acelasi nr? haicin’nevedem?

39. Zaza - May 26, 2008

Fată, io crez că te faci.

*rire agricole*

40. Turambar - May 26, 2008

Neah. Oburia vine de la Turambar citire, cateva posturi mai sus, si se vrea a fi o reproducere fonetica a felului in care japonezii, care nu-l pot pronuntza pe r si nici doo consoane laolalta, ar rosti Oblia.

Arigato gozaimateisha, Oburia sama

Turamubaru sama sayonara to thee 🙂

PS: Si eu cred ca o sa te intorci. Burn out. Burice deshte. Presto.
🙂

41. Oblia - May 26, 2008

pt. Zaza: atuncia ma crezi o flenduroasa cu fitze mentale-n capatzina mea, fetitza. 😉 imi pare rau de aceasta impresie (gresita)… 🙂 when i commit, i do. when i “discommit”, i (also) do.

pt. Turambar: oh, right! 🙂 Turambaru san, hei? 🙂 Sama e pentru gagici, san pentru gagii – parca?? at’ta lucru (imi inchipui ca) stiu si io in japoneza…

42. Zaza - May 26, 2008

Then discommit, papuşea! 🙂

43. irina - May 26, 2008

asa. eu in ultima saptamina n-am mai citit bloguri. intru azi la tine, sa recuperez …si ce vad?…

Draga Oblia, iti multumesc pentru toate gindurile senine si zimbetele generate, si pentru intorsaturile de fraza in arabescuri, si pentru toate cuvintele rare sau pline de sens pe care mi le-ai readus in …uz :). si foarte mult iti multumesc ca n-ai sters blogul :D. cea mai rea experienta, dintre toate experientele prin care poate trece un cititor de bloguri, e cind un blog drag dispare definitiv din univers. parerea mea. multumesc ca m-ai/ne-ai ferit de aceasta traire 🙂

as mai adauga vorbe… dar mai bine pastrez unele si pentru proxima bere. hai, multumesc 🙂

44. Oblia - May 26, 2008

pt. Zaza: oaaaa, pina la papusea!! be warned 😉

pt. Irina: hai cu placere, doamna 🙂

45. Zaza - May 27, 2008

Oh, măcar să folosească la ceva, doamnă.

46. coloriciul - May 27, 2008

Eu una nu pot sa cred …adica vine omu’ din luna de miere …fericit …relaxat si de-odata buf o veste de-asta …nu nene eu nu ma mai joc….:( Mie imi place Oblia si vreau sa cred ca e o pauza doar …nici prin cap nu-mi trece sa cred altceva….
Te pup dulce dulce si hai la o bere sa vb de Spania ta 🙂
Muaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaah !!!!!

47. arakelian - May 29, 2008

pai… mai avem drept la replica? 😦
Multumim oricum de frumoasele (pacat ca terminatele) mesaje Viatsa asta, blog-ureasca e si ea o viatsa.

P.S. si daca mai cetesti/faci/vezi ceva interesant… poti sa mai ne sugestionezi! 😉

P.P.S. SI sa stii ca am o caciulitsa la bebe, exact cu mots de Oblio! De cate ori facem baie, ii pun fetitsei pt 1-2 ore caciula asta … cu mots, si imi aduce aminte de tine. Stai sa caut o poza… una amarata cu tel. facuta.

48. arakelian - May 29, 2008
49. oblia - May 31, 2008

pt. Arakelian: heeeehe, ce scumpica e!! :))) multzam frumos!

50. Zaza - May 31, 2008

Preaviz e mai bine decât finis.

51. Oblia - June 1, 2008

Pai cind am vazut CIT te-ai enervat, no, am schimbat, ce sa fac?…

52. Zaza - June 1, 2008

Aşa mai vii de-acasă. Aştept veşti, acuma: an offer you can’t refuse.

53. April - June 2, 2008

asa.
sa revin si eu cu comentariul nr. 53 la comentariul 41.
atit ‘san’ cit si ‘sama’ se folosesc pentru ambele genuri. ‘sama’ e mai politicos decit ‘san’. ‘san’ e tot boboru’, ‘sama’ e lumilii alese.

54. oblia - June 2, 2008

pt. Zaza: hm. prefer sa nu raspund, pentru ca ne-am certa, si nu voiesc.

pt. April: aha! asta nu stiam. deci turambarul m-a tratat cu cele mai inalte distinctii japoneze. wow. 🙂 thank you, April sama.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: