jump to navigation

Despre specia Acrilor May 10, 2008

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
Tags: , , , , , , , , ,
trackback

Îmi spunea o cunoştinţă, mai demult, despre un amic de-al ei: “Mă fascinează… cum să zic? Aşa cum m-ar fascina un gândac.”

Specia Acrilor mă incită. Nu ştiu când i-am observat existenţa prima oară, ştiu doar că a fost în România. Afirm de la bun început că, fireşte, nu îmi place această specie. Mă enervează şi mă revoltă. Cum acestea sunt efecte vătămătoare nu doar pentru mine, ci pentru oricine, se poate afirma că Acrii fac rău. Prin urmare, îi resimt ca pe un rău. Şi, cum am mania de a înţelege de ce e cineva rău sau de ce s-a făcut ceva rău, trebuie, iată, să scriu despre Acri acum. Să analizez, pe cât mă pricep, ca să înţeleg.

Uno, nu pot să admit că, oameni fiind, deci croiţi de un Creator (numiţi-l cum doriţi) fără îndoială genial, de vreme ce Universul e minunat, Acrii ar fi răi dintotdeauna şi pentru totdeauna. Refuz să cred că există o genă a răului care naşte oameni din start răi. Ştiu, în schimb, că există oameni înrăiţi. Şi că înrăirea e cauzată de două lucruri: durere şi/sau frică. Mai ştiu că ea poate fi rezolvată printr-un şir de alegeri inspirate sau, dimpotrivă, consolidată prin altă succesiune de alegeri, otrăvite.

Atribui, deci, înrăirii (produsă de habar n-avem ce factori) propensiunea pe care am observat-o la Acri: dispoziţia de atac. Acrii sunt predispuşi la muşcare. Asta ţinând de intenţie, nu ai, desigur, cum să realizezi că dumnealor posedă atare tendinţă (sau, invers, că această tendinţă îi posedă) decât în clipa în care te-au muşcat deja. Sau, dacă eşti mai lent ori mai inocent, la a doua sau a treia muşcătură succesivă.

Cum procedează? Care e metoda de atac? Acrii nu îşi încep atacul spunând ei primii ceva (aceia, dintre care întâlnim destui în mijloacele de transport, sunt ţâfnoşii – altă specie, căreia îi recunosc măcar meritul de a îndrăzni). Acrii nu spun ei primii ceva, întrucât a spune ceva (amabil sau ostil, n-are importanţă) este un act de creaţie, sau, mă rog, un act de producţie (şi curaj), iar Acrii nu sunt capabili a produce ceva pe cont propriu (în plus, sunt laşi). În schimb, pândesc producţia altuia, spusa cuiva, şi reacţionează la aceasta: iar acela e atacul. Reacţia Acrilor echivalează cu un atac.

Atacul se materializează într-un răspuns-cum-muşcătură. În ce constă muşcătura? Popular formulat, într-o “exagerare revoltătoare a spusei celuilalt.” Aceasta, în două mişcări consecutive şi de-abia separabile: prima pregăteşte terenul, a doua execută lovitura propriu-zisă, pe terenul respectiv.

Mişcarea întâi: muşcătura articulează o deplasare a spusei celuilalt. Să ne imaginăm că spusa celuilalt e un tren mergând pe o şină. Ei bine, muşcătura acrului e ca un bobârnac aplicat de către un uriaş trenului. Efectul “firesc”: trenul deraiază. Mişcarea doi: muşcătura taxează; judecă; etichetează (“eşti un deraiat!”). Exemplu:

Unul: “E un om admirabil, deşi multora nu li s-ar părea aşa.”
Acrul: “Păi sigur! Îl declari tu zeu, că eşti mai deştept ca ceilalţi, nişte tâmpiţi care nu-şi dau seama de asta! Mizantrop îngâmfat ce eşti!”

Aţi observat: “admirabil” devine, în reacţia Acrului, “zeu”, iar “multora nu li se pare aşa” devine “ceilalţi, nişte tâmpiţi care nu-şi dau seama” (mişcarea întâi, deplasarea); pe acest teren, al spuselor “umflate” (şi, subliniez, nu pe cel al spuselor originale) urmează atacul, în exemplul dat “mizantropule!”

Evident, în viaţa reală dialogul nu se opreşte aici. Personajul fictiv “Unul” ar fi, în replică, împins pe treapta enervării, căci i s-a făcut o nedreptate, spusele i-au fost deformate, abuzate; Acrul i-ar prelua replica enervată într-o redare din nou deplasată şi pe baza ei ar emite o nouă judecată; “Unul” ar concluziona instinctiv că nu e chip să se facă înţeles întocmai cum intenţionează şi, exasperat, ar recurge la injurie; Acrul ar deplasa până şi această nouă replică injurioasă şi ar emite pe baza ei verdictul: “Unul” este un criminal!!

Eu, însă, n-am să continui dialogul cel fictiv, ci am să mă opresc aici. Am încercat să analizez “metoda” şi “instrumentarul” Acrilor. Dacă am reuşit, înseamnă că de acum o să îi înţeleg mai bine şi o să ştiu să interacţionez mai eficient cu ei. Ceea ce, vorba lui Radio Guerrilla, vă dorim şi dumneavoastră. 🙂

Advertisements

Comments»

1. A - May 11, 2008

N-ai mania de a intelege, ai doar mania de a crede ca intelegi tot, ca sa poti sa mergi multumita de tine mai departe.

Mai tirziu o sa inveti sa faci fata si la comentarii care nu sint pe placul tau. Dar deocamdata nu esti decit “a little girl”

🙂

2. vera cimpeanu - May 11, 2008

A – De ce nu m-am mirat sa vad ca A s-a grabit sa comenteze acest post? So very sad. So very predictible. Chiar asta si denota lipsa de subtilitate si finete. Sorry.
Dar, why don’t you give it a rest? Nu tot ce se intimpla are legatura cu tine, desi inteleg de ce ai crede asa in cazul de fatza. Hai, afara e frumos, e duminica – give it a rest!

Ilinca, astia ma deprima. Mai fa si tu curat prin casa, poate ca umpic (merci, Irina) de strictete cu manerele ne ozoneaza aerul tuturor celor care te vizitam. Nu imi place sa am parte si aici de aceleasi fitze abrazive si nesi de care avem parte on a regular basis de cum scoatem piciorul din casa. Imi face tzandari exact motivul pt. care am inceput sa frecventez oblia.

3. Oblia - May 11, 2008

Draga Vera, ce sa fac eu? Asta voiam initial, sa creez un spatiu virtual fain, relaxat, cu respectuos umor reciproc. Si zau ca de multe ori asa si este, imi da un good vibe si-o mare bucurie! Si sper ca si dumneavoastra. Ati vazut, de pilda, ce minunica tocmai a scris k la postul cu ethosul? Asta ma imbogateste si bucura cam tot atit cit o carte buna.

Numai ca oameni ca acestia de mai sus exista. Pe strada, ca si in birouri. Ca peste tot. Spatiul virtual e si el real, pina la urma, nu? Iar mie nu-mi vine sa sterg comentarii frustrate (caci asta sunt, in fond, dupa mine). Si nici comentarii critice la adresa mea nu-mi vine sa sterg, oricit de mult ar ataca persoana care le-a scris, mai mult decit ideea. Am hotarit sa sterg doar:
– injurii frontale la adresa cititorilor si/sau a mea
– grobianisme la adresa acelorasi (de pilda, m-am pomenit o data cu unul care zicea ca nu stiu ce post e doar un exercitiu de stil si, ia, sa fac bine sa pun o poza cu mine in costum de baie, in schimb – clarisim, grobianism, deci delete).

Asa ca stay with us, please! Cu k si alt. L si Arrow si multi altii ca lumea. Mai multi decat cei non-ca lumea. 🙂

4. A - May 11, 2008

OK, la cererea spectatorilor edulcorati si fini n-o sa mai comentez. Nu e (mutual) chiar nici o paguba.

Sanatate!

5. vera cimpeanu - May 12, 2008

Oblia – da, da, of course, am invatat ca one has to outsmart the enemy. Adrian a plecat ieri spre prinz si cum eram demoralizata, am facut baie de muzici, la apogeul manierismului: am ascultat ‘Addio del Passato’ cu Anna Moffo, Anna Netrebko, Montserrat Caballe si, evident, Callas. Si idem cu Manha de Carnaval, in vreo 8 interpretari diferite. Creierul nu functioneaza, asa ca ce urmeaza e o concluzie de copil retardat: NIMIC nu e ca muzica.

6. Oblia - May 12, 2008

Nu pot decit sa subscriu la atare retardare: si cu asta inca n-am zis nimic, nici dvs., nici eu. Cind asculti si STII (as opposed to citesti sau spui) ca intr-adevar nimic nu e ca muzica, parca ti se duce pamintul de sub picioare. E, de altfel, si singura “entitate” pe care o vad supravietuind demn, din spatiul terestru, in Spatiu.
Adrian – ce enorm de reconfortante relaxarea, echilibrul si lejeritatea lui! 🙂

7. coloriciul - May 12, 2008

Vera, stii tu comentariile astea stil ” limba de pisica” sunt inevitabile. Eu ma mai obosesc sa alimentez…cum ziceam vorbind cu Oblia acum cateva zile….”Coloriciul ar fi mai mult decat fericit sa aibe fustite colorate” – replica mea vis a vis de un alt post luat in raspar si pe care din dorinta de a nu-l mai alimenta, i-am dat o nota tampitica si ieftina poate. Realitatea este ca de cand mi-am inceput activitatea pe net m-am tot izvit de limbi de pisica…sunt inevitabile…
Iar tu Oblia …tu doar sa fii tu…gurita mea de oxigen intr-o lume de limbi de pisica…indiferent cate replici in raspar apar…
Stii uneori ma amuza …si parerea mea e sa nu le cenzurezi inca…replicile in raspar au si ele rolul lor…ca diamantul si pamantul…uneori ai nevoie si de contrast doar ca sa apreciezi si mai mult echilibrul intr-o lume dezechilibrata.

8. Oblia - May 13, 2008

Da, absolut! Plus ca ma enerveaza uneori atit de tare, incit ma inspira! (Eu, de regula convenabil de calma/limfatica, am uneori nevoie de enervari, sa ma “mobilizez”.) Deci acrii imi fac (sort of) bine fara intentie. 🙂

9. alt.L - May 13, 2008

unrelated… am bagat nasul pe usa sa vad ce mai faceti 🙂

sunt intr-o pauza, dar tigarile s-au terminat 😦
asa ca asta e tigara mea 🙂

am cateva ore de odihna intre un paper pe care l-am terminat (academic blogging as affective labor) si unul inca neinceput…

in ultimele trei zile am citit si am scris numai despre bloguri. si despre cum se ataseaza lumea de ele 🙂

ma simt bine aici.

vad ca acasa e deja 13 mai. mai am cateva ore si va ajung 🙂

acasa e deja 13 may. mai am cateva ore pana sa va ajung…

10. alt.L - May 13, 2008

bizar… ultima propozitie s-a dublat cu de la sine putere. si cu y in loc de i. si fara zambete, haha. tainele interwebzului.

sau poate sunt doar *foarte* obosita.

11. vera cimpeanu - May 13, 2008

coloriciul – nu stiu ce sa spun, acum sint inca pissed de toata chestia si as prefera – ideal – un control strict. On the other hand, sigur ca stiu ca ai dreptate si ca trebuie sa ma astept oriunde la asemenea iesiri. Doar ca aici intram cu garda jos, anticipind calmul si civilitatea, momentele de umor fiind maximul de agitatiune la care sa te astepti. O sa ma otzelesc. Merci.

12. Oblia - May 13, 2008

pt. alt.L: hehe ) intr-adevar pareai in starea aia de oboseala-altered-consciousness care mie imi place grozav! dar… puteam sa pun pariu ca nu fumezi!! :O
“academic blogging as affective labour”? suna interesant! ne mai zici un pic?

13. alt.L - May 13, 2008

altered consciousness — ha, la fix! fear and loathing in las vegas 🙂

cu tigarile sunt on/off. cel mai tare ma ia cand citesc. nu stiu cum mi-am creat reflexul asta pavlovian, cand deschid o carte simt nevoia sa-mi aprind o tigara. cand scriam mai mult de mana fumam si cand scriam, dar acum mi-e imposibil pentru ca imi intra fumul in ochi sau uit de ea in scrumiera. pot sa spun ca scrisul la computer m-a ajutat s-o raresc, haha.

academic blogging/affective labor — sigur, dupa ce ma calmez cu paperul celalalt. o sa incerc sa reduc totul la o fraza (asta de obicei imi ia mai mult timp decat daca m-as lati pe o pagina intreaga).

14. oblia - May 13, 2008

cind scriu la computer, tigarile ard in scrumiera ca betigasele aromate… si desigur cind se termina cite una imi aprind alta. tz, tz.

15. alt.L - May 13, 2008

daaa, imi amintesc 🙂
dar aici costa $7 pachetul 😀

16. Oblia - May 14, 2008

ouch! 😦

17. TheArrow - May 14, 2008

Pai in Virginia e mai ieftine: doar vreo 4$. Poate-ti faci o rezerva 🙂

18. oana - October 16, 2008

Acreala e mai contagioasa decat orice alta boala. Stai cativa ani in preajma unui acru si o sa devi mai acru decat toti acrii. Daca le zambesti sau schimbi o vorba cu ei se ofenseaza ca le-ai dstrus universul si nu se lasa pana nu se razbuna.

19. calatoare - October 22, 2008

Oamenii şi lucrurile toxice din jurul nostru nu sunt întotdeauna uşor de identificat (din diverse motive, de multe ori preferăm “să trecem peste” sau să lăsăm de la noi). Oblia a surprins excelent caracteristicile şi strategiile unui acru şi le-a pus negru pe alb (aproximativ) spre luare aminte.

Aşadar, întrebarea mea e: de ce să stai câţiva ani (!) în preajma unui acru? Break free! 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: