jump to navigation

Statui neridicate April 25, 2008

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
Tags: , , , ,
trackback

Eu n-am să fiu gospodină în viaţa mea (am să fiu, în schimb, “boscodină,” cum, de altfel, afirmam încă de mic copil – la boscorodit mă pricep). Spun asta fiindcă atunci când fac treburi domestice, eu tot cumva “filosoficeşte” le fac şi îmi iau o grămadă de timp, căci gândurile, nu?, trebuie savurate pe-ndelete. Spre exasperarea coechipierilor, mai iuţi, mai gospodari. (Deşi ieri frate-meu a fost loaza, for a change.)

Totuşi, faptul că sunt o gospodină ratată a priori şi for ever are şi-un avantaj: ajung să fac lucruri banale pentru prima oară în viaţă, minunându-mă de ele, la o vârstă la care alţii le vor fi făcut de sute de ori până atunci, fluierând. Bunăoară, ieri am vopsit ouă pentru prima oară în viaţă. După cum acum doi ani am frământat cozonac pentru prima oară în viaţă.

Ce pot să vă povestesc eu despre aceste două treburi bucătăreşti? Frământatul cozonacului te face să te simţi un pic, mutatis mutandis, ca Dumnezeu când o fi făcut Universul. Am înţeles că trebuie pusă, dincolo de toate ingredientele tehnice, dragoste cu nemiluita acolo. Şi e greu şi cleios, ca lucratul lutului, te căzneşti bine. Adica ce ziceam…

Vopsitul ouălor, în schimb, este asemenea cântatului la orgă. Asta dacă vopseşti 2-3 culori în paralel, cum am făcut eu. Ochii pe ştimă (indicaţiile de pe plic) şi pe ceas, mâinile sărind de la recipientul cu roşu la cel cu galben şi la cel cu albastru de pe foc (vopsea mai veche), picioarele apăsând pedalele corespunzătoare, în pendularea dintre culori. Şi, deisgur, câte un tras din ţigară, ralentando, între două fraze.

Dar să termin cu abureala. La rece vorbind, nu mi-au ieşit două ouă de aceeaşi culoare şi nici măcar unul fără însemnele neintenţionate – dar se pare că de neevitat – ale atingerii lingurii. În plus, cele de raţă au nişte buboaie rezultate prin aşternerea vopselei peste bulele de aer de care coaja dumnealor n-a binevoit să se despartă. La ungerea cu slănină, bubele s-au spart, rezultând în efectul următor: albastrele au ieşit ca cerul de noapte cu stelele pre dânsul, iar galbenele ca cerul de miez de zi de vară cu stelele pre dânsul… Eu le consider accidente artistice.

Vopsitul astfel a 50 de ouă mi-a luat vreo 5 ore. Când am terminat, eram cam sleită şi cred că pricepusem câte ceva din ce-nseamnă să pregăteşti o masă de Craciun sau de Paşte pentru toată familia, plus, eventual, prieteni, de una singură. Cum fac mamele noastre.

De aceea: statuie lor. Eu atât am avut de zis.

Advertisements

Comments»

1. TheArrow - April 25, 2008

Subscriu netarmurit! Nu stiu de ce mi-a venit fix combinatia asta de cuvinte in cap, dar cred ca se potriveste.

Cind am fost acasa am rugat-o pe mama sa facem cozonac, ca sa invat si eu (bine, pe linga ca mi-era pofta). Dar, bineinteles, exact inainte sa ne apucam de framintat, a sunat un prieten, da-i si vorbeste, asa ca la revedere framintat eu, cum promisesem 😦

2. răzvan martzipan - April 25, 2008

măi, când eram mai mic, am facut şi eu cozonaci… şi pot să spun că foarte tare şi mult mi-a plăcut această îndeletnicire… cum sunt însă ahtiat după zaharuri, evident că îi năpădeam până la refuz cu stafide şi cristalina pulbere, de unde, inevitabil, nu prea mai creşteau…

însă în combinaţie cu vinul de-l pomenisem în postul anterior, mi-aduc aminte că primii (pe care i-am făcut fix acum 10 ani) au produs “ravagii” în rândul prietenilor care au avut şansa de a-i degusta aburinzi 🙂

cât despre ouă – cel mai mişto e să le “încondeiezi” – nu chiar minunăţii din alea de vezi pe la muzeul ţăranului, ci aşa, ceva mai simpluţ… dacă ai răbdare, suporţi mirosul de ceară topită şi îţi place să le bibileşti, ies frumoase… [recunosc, în ultimii ani n-am mai făcut]

3. oblia - April 25, 2008

pt. arrow: yep, i know, i’ve let her down SO many times… 😦 i hate that feeling…

pt. martzipan: cum, cum zici? sa le incondeiezi cu ceara? prin picat de luminare? ete, ca nu ma gindisem. suna interesant si mai c-as face-o. so tell me more, please. 🙂

4. April - April 26, 2008

pe vremuri se gasea apa regala. combinatie de acid .. clorhidric cu azotic? nu mai stiu si uite ca-mi etalez nestiinta, nu ma duc pe google acuma ca pic de somn.
ziceam! se gasea apa regala, cu care se incondeiau ouale, scriind sau desenind cu penita. dar numai in oua vopsite monocolor, ca practic apa aia regala facea sa se dizolve culoarea de pe unde se pusese, aparind originalul alburiu de dedesubt.
scriam gramezi de ‘Christos a inviat’, pina mi se ingalbeneau degetele de la acid.

5. April - April 26, 2008

dar da, statui mamelor care faceau toate astea si multe altele, c-aveau si curatenia casei pe cap.
acuma, gindesc eu, de-ai ajunge cu sot si copchil si sa te roage, cu ochi umezi si mecle specifice, sa faci d-aia si d-aia si neaparat si d-ailalta, te-ai apuca si le-ai duce la bun sfirsit. si anul urmator le-ai face in virtutea inertiei, mai bagind si o reteta noua pe linga.
e mult pina ne pornim.
si da, uite, desi eu ma dau de gospodina si mai ales in cele ale bucatariei, n-am fost decit ‘bagator de seama II’ la cozonaci si oua. adica mai mult asiguram fondul sonor, sa nu se plictiseasca muncitorul.

6. arakelian - April 26, 2008

ooo, pai cand ma gandesc ca mamaia facea 2 cuptoare de cozonac, oale cu mancaruri pt 10-15 cati ne adunam, si mancam 3 zile… si 3 nopti, ca in basme, in pararel ne spala si aranja pe cei 4 nepoti, scutura si aranja casa (care in 2 ore o ridicam inapoi cu dosul in sus) si mai avea grija si de gospodarie (2 vaci, stana de oi, 100 pasari, 4 porci etc)
Mda… o munca fantastica. Statuie, da?

a, despre ouale tale cu norishori… cred ca banui unde e buba. Acum ceva ani am invatsat ca trebuia sa le spal cu detergent de vase inainte de vopsire. Ca sa le degresez, si sa prinda uniform vopseaua. Cu atingerile la lingura…nicio shansa sa scapi… si acum mai las si cate o amprenta clara, demna de invidiat de toti criminalishtii din filme.
Iar incondeiatul oualelor- din copilarie, ca dupa aia…cine a mai avut cand si cu ce- se facea cam asha: facea rost mamaia (dar greuuu) de o ceara de albine, una curata, nu din lumanari (care sunt parafina 100%); o topea intr-un vas anume, un capac de coserva, etc pe marginea plitei, si cu penitse sau ustensile speciale (chishitsa parca se numea prin Bucovina) pictam ouale. Desene rupestre, motive norvegiene, ramuri si frunzulitse, urari calde si numele fiecaruia scrise etc. Dupa aia se scufundau in vopseaua miraculoasa (atunci fol. mai mult traditionalele coji de ceapa). Dupa extractsie, lasam la racit, si apoi razuiam usor ceara de deasupra. Ramanea…alb acolo.
A, si mai facea ceva aparte: lua ciorapii de matase vechi, si baga un ou cu o frunza de patrunjel frumos scuipata si lipita perfect de ou. Ciorapul legat peste tinea frunza lipita in timpul fierberii in amestec. In consecintsa: ramaneau ouale vopsite albastre, sa zicem, cu o frunza necolorata pe ele.

La cozonaci? nu ma bag. In afara ca o ajutam sa ii torn ulei la framantat si spart nuci & co… -nu am gatit -pt ca nici nu imi plac. Sa stau 1 ora sa framant la un aluat, apoi 1 sa ma rog sa creasca ca in basme, si 1 sa se coaca (daca am nimerit temp. aragazului….). Brrr.

Dar pasca imi iese 😉 . Sange de bucovineanca, da? 😀

P.S. Si modesta!!

7. răzvan martzipan - April 26, 2008

fix aşa arakelian, inclusiv partea aia cu “încondeiatul” cu motive florale…

oblia, numai ce mi-a luat mai sus-pomenita arakelian cuvintele explicaţiunii şi le-a aşternut acolo 🙂 cu precizarea că, eu – născut şi crescut în târgul bucureştilor – foloseam ceară lumânărească, iar instrumentul de încondeiat îl improvizasem dintr-o stinghiuţă de lemn şi o surceluţă, pe ultima dintre ele tăind-o în chip de peniţă… apoi e simplu – scoţi fitilul lumânării(lor), le ciopârţeşti într-un ibricuţ de la care îţi iei adio, îl pui pe foc la topit şi, după ce se înmoaie, te-apuci de desenat pe oul nevopsit (dar fiert); evident, ceara se întăreşte – îl vopseşti – laşi să se usce, desprinzi ceara uşurel, rămâne modelul alb – fie mai scufunzi niţel într-o altă culoare, fie laşi alb, după care ungi cu puţin ulei şi laşi să se usce de tot, ca să fie lucios.

încă 2-3 vorbe, a propos de vopsit:

• cum zicea şi arakelian, e bine să speli ouăle înainte, eventual cu un detergent de vase, ca să scapi de grăsime

• în apa în care le fierbi, pui niţică sare – aşa unu-două vârfuri de cuţit – ca să nu se mai crape de la fiert şi să nu mai facă nici bulburuci din ăia

• în vopseaua aia (gallus îi zicea când eram mic) pui o linguriţă-două de oţet, ca să se prindă vopseaua gigea şi, eventual, laşi ouăle cu 2-3 minute mai mult decât zic ăia acolo, ca să scapi de “efectul lingură”.

pt. zaza – tot nu ne-ai spus de unde îţi procurezi dulceaţa cu migdale…

8. vera cimpeanu - April 26, 2008

pt. razvan martzipan si
pt. zaza
Care dulceata cu migdale? Mi-a scapat chestia asta. Raspundeti fara gresh si urgent!!!!!!!!!!!!!!!!!!!1

9. oblia - April 27, 2008

pt april, arakelian & martzipan: wow, ce de stiti! eh, sa stii ca la anul o sa aplic frumushel citeva din ponturile voastre de aici, in orice caz chestia cu ceara vreau s-o incerc! multzam frumos! 🙂

pt. vera: cred ca zaza spusese “dulceata de caise cu simburi de migdale.”

10. A - April 27, 2008

EI, mama ca mama, dar bunica pe deasupra se mai ducea si la toate Deniile.

La anii mei am ajuns sa am dexteritati de bors de miel stufat si drob, oua rosii, numai rosii, zeci de oua rosii – dar cozonacul nu-mi iese.
Aici am cuptor electric si nu ne potrivim la caracter 🙂

Si merg la cite denii tine popa al nostru, adica trei una dupa alta, in doua biserici, si sint departe bisericile, si stau in tren si cuget: cit de nesimtit e omul tinar, cum trece viata cu cele importante pe linga el si el tot pentru alea neimportante se zbate si se smuceste ca armasarul in buiestru.

Ca pe vremuri nu ma interesau,treceam pe linga biserica si ma duceam la ale mele

Dar de fapt nu e nesimtire, e nemurire: cit esti tinar stii, chiar STII nemijlocit ca esti nemuritor. Dupa aceea lucrurile devin incerte. 🙂

11. A - April 27, 2008

Cristos a-nviat!

12. oblia - April 27, 2008

pt. A: asa-i, cu tineretea si sentimentul nemuririi. 🙂 cred ca face si asta parte din facerea lumii… Adevarat a-nviat! 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: