jump to navigation

Ce-are-n cap Fermina Daza? April 21, 2008

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
Tags: , , , , , ,
trackback

Am văzut, cum spuneam, filmul “Dragostea în vremea holerei,” după romanul omonim al lui Gabriel García Márquez (zis Gabo). E un film plăcut – m-aş lansa într-una din tiradele mele pro-pathos, dar mă abţin, deoarece astăzi sunt critic de artă, iar pathosul e mai prejos de mine – un film care intervine cu ambulanţa ironiei şi hilare, şi crude, pentru a salvgarda adesea verosimilitatea unei poveşti altminteri ameninţată la tot pasul de îndărătnicia romantică sadeá a lui Florentino Ariza, atât de indigestă pentru consumatorul de movie & popcorn al începutului de mileniu.

Aşa. Javier Bardem este noua mea febleţe (în “Mar adentro” îmi plăcuse, dar nu mă impresionase; de-abia acum, când am văzut cum îşi poate asuma ridicolul în mod senin timp de 138 de minute, mi-a câştigat simpatia!), dar nici măcar asta nu e foarte important. Gândul care mă roade post-vizionare e ăsta: filmul, fidel cărţii, scoate în evidenţă o carenţă de caracter, adică de personaj – sau, alternativ, un mesaj în esenţă foarte sexist strecurat de Gabo în chiar aluatul Ferminei Daza.

Faţă cu un Florentino Ariza dedicat ei pe viaţă de bună voie şi nesilit de nimeni, ce ne spune Fermina Daza despre natura femeii? S-o luăm uşor. Pot să înţeleg că la 17-18 ani s-a îndrăgostit de el ca-n romane, deci ca o gâscă fleaţă, şi că, revăzându-l după câţiva ani, şi-a dat seama într-o clipită că nu fusese decât o “iluzie” (iată ce face Gabo cu minunatul concept spaniol “ilusión”… bănuiesc aici o minireglare de conturi postcolonială). Pot să înţeleg şi că, presată de taică-su şi sub influenţa mimetică a verişoară-sii, ca să nu mai pomenesc mirajul beneficiilor sociale, al stabilităţii, etc., consimte să se mărite cu modernul Juvenal Urbino, după ce-l stuchise în vreo două rânduri.

Ce nu mai pot să înţeleg este ca, după 53 de ani şi moartea lui Urbino, la venerabila vârstă de 72 de ani, să meditezi cu voce tare în apartamentul prezidenţial pregătit de Florentino anume, pe nava sa: “E uimitor cum, după o viaţă trăită alături de un om [Urbino], nu ştiu dacă în toţi anii ăştia am fost fericită sau nu.” După care îl concediază regeşte pe bietul Florentino: “Now go.” Şi trage din ţigara de foi.

Gabo pare a face din Fermina Daza femeia hispanică tipică, adică “temperamentală.” Are nădăbăi, e răsfăţată, se răzgândeşte, răneşte. Doar că Gabo nu duce constructul până la capăt. Genul ăsta de personaj e de regulă susţinut de o voinţă pe termen lung: dincolo de smucitul balet al impulsurilor se află, de regulă, un devotament de-o viaţă faţă de ceva sau cineva. Ceea ce conferă dimensiunea onoarei acestui gen de personaj: femeia hispanică temperamentală ştie ce vrea; de-aia e temperamentală, pentru că ţine morţiş de un “ce” solid faţă de care orice altceva trebuie respins pe loc, cu orice preţ (cei care, mai rezonabili, aleg compromisul nu sunt niciodată temperamentali).

Ei bine, Fermina Daza e temperamentală fără niciun astfel de suport. Ea nici la 72 de ani nu ştie ce vrea; mai grav, nu ştie nici ce-a vrut vreodată. Ea pare doar să accepte, mereu uşor surprinsă, ce vine, ce i se-ntâmplă.

Desigur, logic (şi generos) era ca Gabo s-o înzestreze cu realizarea fie şi tardivă a faptului că toată viaţa îl iubise de fapt pe Florentino, că nu fusese, până la urmă, o “iluzie.” S-o “rotunjească” pe Fermina Daza, să-i dea croiul final. Dar Gabo nu face asta. O lasă în stupoarea ei până la capăt. Fermina Daza n-are iluminări, nu trăieşte revelaţii, nu află nimic nou despre sine sau despre lume în toată povestea asta; mare minune că şi-a pus măcar întrebarea aia despre fericire, la 72 de ani.

Poate că Gabo nu face asta fiindcă s-a concentrat prea tare pe construirea lui Florentino şi pur şi simplu a omis s-o mai desăvârşească şi pe ea. Sau poate nu face asta ca să arate că Fermina Daza are, ce să mai?, paie-n cap. Că femeia, fiind ea derutată de la natură, trebuie condusă de voinţa bărbaţilor (taică-su, care vrea s-o mărite cu Urbino, Urbino, care o vrea de nevastă fiindcă e prezentabilă şi fină, şi, la sfârşitul ospăţului, Florentino, care a vrut-o de mic, cum ar veni, el ştie de ce) – trebuie condusă, altfel se-nvârte prin viaţă ca un ou într-o căldare. Concluzie cu care, nu-i aşa?, nu putem fi în niciun fel de acord.

Advertisements

Comments»

1. alt.L - April 21, 2008

nu quite on topic ca sunt pe fuga… dar l-ai vazut pe Javier Bardem in Mondays in the Sun (Los Lunes al Sol)? Tin minte ca mi-a placut f mult.
Ca sa nu mai zic de Jamon Jamon!

2. Oblia - April 22, 2008

Nu, n-am vazut (inca) niciunul din filmele astea. Doar in “Mar adentro” l-am mai vazut.

3. Turambar - April 24, 2008

Watch then No Country For Old Men (Cohen bros; http://www.imdb.com/title/tt0477348/).

Then watch Carne Tremula (Almodovar; http://www.imdb.com/title/tt0118819/).

Alte fetze, alte incaperi. Alt Bardem.

Stiai ca a jucat rugby?

🙂 :p

4. oblia - April 24, 2008

bai, merita la de los Cohen? am citit cronica si nu m-a atras de-loc. dar daca zici ca da, da. haha, nu stiam ca bardem a jucat rugby, but it DOES make sense. are fatza de rugby player. nu, nu, nu ma refer la nimic nasol, nas turtit sau de-astea, ci la o anumita expresie. hotarit, asa. ca un taur. e-un actor foarte misto! 🙂

5. Turambar - April 24, 2008

No Country For Old Men? Da. Merita. Chiar merita. Dincolo de stereotipuri, atat in film, cat si in cronici (mai ales in cronici, IMHO). E un film despre oboseala, neputinta, aleatoritate si zadarnicie. Despre legea morala aia din noi din ce in ce mai ofilita.

You know: a world out of join.

6. Oblia - April 25, 2008

ok, o sa-l vad! thanks.

7. alt.L - April 25, 2008

Si eu am auzit ca No Country for Old Men e bun. E pe lista mea de vazut…

As mai zice inca trei care merita (vazute de mine):
Boca a Boca (o comedioara mai veche dar f simpa — a difuzat-o si HBO acum niste ani), Before Night Falls (asta mi-a placut fooooarte mult; e despre poetul/scriitorul cubanez Reinaldo Arenas) si The Dancer Upstairs.
M-a mai amuzat in Collateral — rolul e minuscul, dar el e genial.

Ia uite, habar n-aveam ca sunt asa fan Bardem 🙂
Rugbist, huh? Nici eu nu stiam – thx!

8. Barbosu Eugen - April 25, 2008

n-am vazut filmul, dar judecand dupa ce ai povestit nu stiu daca nu cumva trateaza expresia “let it go”, oricum oamenii merg asa, fara sa stie adevarul, daca la un moment dat au aflat ceva despre ei asta nu inseamna neaparat ca descoperirea lor are conditie de adevar

9. Oblia - April 25, 2008

pt. alt.L: Boca a Boca sigur nu e pe surfthechannel, dar Before Night Falls parca e, si suna foarte bine din microsynopsis-ul tau 🙂

pt. Eugen: oops, vezi c-acum te-ntreaba martzipan cine te-a suparat 🙂

10. Barbosu Eugen - April 26, 2008

“Daza n-are iluminări, nu trăieşte revelaţii, nu află nimic nou despre sine sau despre lume în toată povestea asta; mare minune că şi-a pus măcar întrebarea aia despre fericire, la 72 de ani.”

11. oblia - April 27, 2008

pai ce facushi? imi intorci ce-am scris si nu comentezi ni’ca? :O


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: