jump to navigation

Gitanos April 17, 2008

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
Tags: , , , , , , , , , ,
trackback

Acest cuvânt mi-a ajuns, printre alţi termeni de căutare, în bucătăria blogului. Nu pot să nu răspund degrabă într-un post special: acesta. (De fapt, atât aşteptam, că aveam “material” pregătit.)

Dacă vorbim de gitanos, vorbim de Spania. Şi dacă vorbim de Spania elogiile, înflăcărarea şi admiraţia Obliei sunt neţărmurite. Toujours.

Gitanos spanioli au reuşit să îşi afirme vocea aparte, să se “integreze” fără preţul spălării pe creier, cred, şi să îşi impună valorile, azi admirate “de-o lumea întreagă,” cum se zice. Le doresc din suflet alor noştri ca, luându-i ca model, să reuşească acelaşi lucru în această ţară. (Mai ales că, scuzaţi, ai noştri au, mi se pare, ceva mai mult de afirmat/oferit decât gitanos spanioli: pe lângă muzică şi dans, şi meşteşugurile.)

Am un exemplu special: desigur, familia Salazar. Mare familie, originară din Extremadura. Figura artistică de temelie a fost mătuşa Porrina de Badajoz, cântăreaţă de flamenco. I-au urmat, din generaţia fraţilor Salazar, cei trei de la Los Chunguitos, a căror muzică e-un amestec de rumba şi flamenco. Acestora, Encarna şi Toñi le-au asigurat întâi acompaniamentul vocal, pentru ca apoi să se lanseze pe cont propriu drept Azucar Moreno, cu un stil latino-pop-flamenco şi, pe alocuri, rock. Şi, mai nou, cum am menţionat zilele trecute, o altă soră Salazar, Sara, şi una dintre nepoate, Encarna, au format duetul Alazán, tot în tonuri de flamenco pop.

Cu asta, am enumerat doar fapte. Şi nu e puţin că dintr-o singură generaţie de fraţi au ieşit nu mai puţin de trei formaţii de succes care prelucrează se pare inepuizabil tonurile şi substanţa muzicii antecesorilor, flamenco. Am imaginea arborelui perfect, a crengilor care absorb seva dinspre rădăcină şi ştiu s-o rafineze în flori, în fructe. Nu în ultimul rând, dintr-o singură generaţie avem trei formaţii susţinute de EMI records, premiate (inter)naţional (Azucarele au luat Billboard-ul) şi ale căror discuri se vând bine în toată lumea, de la SUA la Japonia.

Dar să facem un pic de scuba diving şi dincolo de faptele de presă. Los Chunguitos au cântat pe străzile Madridului, înainte să-i remarce şi lanseze EMI records. Iar Encarna şi Toñi trebuiau să vândă bilete de loterie prin Badajoz, când erau mici, să aducă un ban în casă. Unul dintre fraţi, Juan, a murit la 24 de ani de cancer, ca şi mama lor, puţin după aceea, parcă; iar Encarna îşi înfruntă cancerul mamar, din noiembrie 2007, cu o energie şi încredere care uimesc pe toată lumea.

De-aia, când mă uit la câte un clip de-al lor şi le-ascult melodiile, văd şi toate astea. Adică aşa le văd muzica, aşa le-o ascult. Şi, dincolo de micul joc de scenă, de poză şi lucrarea stiliştilor (asta din urmă, la Azucare), ştiu că se află privaţiuni, durere şi umilinţe – pe care ei le-au transmutat în alegría, această splendidă stare de spirit. Şi în frumuseţe.

Am scris toate astea ca să vă invit, de fapt, să încercaţi să vedeţi şi voi aşa clipul de mai jos: “Me quedo contigo.” Îmi place până la lacrimi de tristeza-alegría juxtapunerea dintre fraţi, un pic mai versaţi, mai detaşaţi, mai golani bătrâni, şi Encarna şi Toñi. Encarna (stânga) – profi, ca totdeauna, şi dezorientată ori de câte ori Toñi (dreapta) face ceva puţin în afara scenariului prestabilit. Iar Toñi… Toñi. Uitaţi-vă bine la ea. Se uită numai în jos. Şi, o dată, la soră-sa. Ochi în ochi. Pentru sincron. După care ridică din umeri: “ce să facem?” Dintre toţi cinci, e singura care, în această melodie, nu e în “poză.” E dusă cu gândul, la Juan, la maică-sa, la umilinţe, cine ştie?, “ce să facem?”, şi cântă de durere pe faţă.

Iar când un gitano cântă de durere, să te ferească Dumnezeu: te rupe!…

Aşa încât după asta pun şi o mică improvizaţie de la nunta Amandei (fata lui Juan Salazar, nepoata Azucarelor): flamenco brut, de nuntă, între “ei, băieţii” (machiţi), cu Joaquín Cortés intervenind pe la jumătatea filmuleţului, din nou virtuoso.

“Me quedo contigo”

Boda gitana: Amanda y Jose

Advertisements

Comments»

1. G. - April 17, 2008

uof, m-au uns la inima, iar! si multzam de articol. ca asa l-am luat, ca pe un articol din pagina de cultura: azi, spania!
maine romania? marius mihalache, damian draghici, ce ne prezinti? 🙂

2. alt.L - April 17, 2008

exquisite!

ps. frumos le zici!

3. Oblia - April 17, 2008

of, sunt fericita ca v-a placut! 🙂 taaaaare-as vrea sa transmit de-astea de la fata locului, in loc de Bucuresti!…

4. TheArrow - April 18, 2008

Foarte frumos. Mie, de pe plaiurile anglo asa retinute unde ma aflu, mi se pare deja de neconceput sa se mai manifeste cineva asa furtunos :). De Cortes nu mai zic nimic; doar oftez 🙂

5. k. - April 18, 2008

o da, ca bine zici. eu deja ma anim si daca imi trece prin minte un refren al lui pepe. ce face anglosaxonia asta din om….

6. Oblia - April 18, 2008

Mda… Imi amintesc cum am vazut eu “Gadjo Dilo” pe plaiuri anglo: cind am iesit, plingeam pe strada. Si zburam in acelasi timp 🙂

7. oblia - April 18, 2008

pt. k: (ala de mai sus era pt. arrow, le-am postat in acelasi timp, mai dormi si tu!… ) ah, pepe lepadatura!! vezi, si eu ma anim…
( de ce e lepadatura? ca-si bate femeile. am citit io.)

8. G. - April 18, 2008

🙂 le bate conform bancului ala?
“de ce dai, ma?”
“stii tu pentru ce!” 🙂

9. k. - April 18, 2008

femeile?? mai incape vreuna pe langa oana z.? sau nu mai sunt eu la curent? mai, mai, ce seara otv as trage…

10. Oblia - April 18, 2008

pt. G: eu nu stiu bancul, da’ oricum le- bate sau le-o fi batut e-un fapt urit. rushinik, pepe, magarule!

pt. k: nu stiu daca mai incape vreuna, aia era info de mai demult. si cred ca se referea la o cafteala incasata de uuuuoana insasi. cu riposta “in kind” din partea ei. amor turbat.

11. alt.L - April 18, 2008

oblia, lasa-l pe pepe, mai zi-ne ceva de inima albastra ca tot plangem aici cu capul pe masa… 🙂 (si masa e anglosaxona!)

12. oblia - April 18, 2008

hey, Fri-day, Fri-day, tralalalalala. Fri-day, Fri-day, tralalalalala. stop crying, start jogging. nike. 🙂

13. alt.L - April 18, 2008

Friday, daca nu e cel din Vineri sau Limburile Pacificului nu are nici un haz. Altminteri, Friday e o zi perfecta pentru plans dupa restul saptamanii. Dar ca sa-mi iau totusi gandul, fantasmez si eu la cabanita de scanduri din Brazilia 🙂 Poate scrie cand se-ntoarce de la bacanie 🙂

PS. I’ll stop crying, I’ll jog, but Nike n-o sa port din principiu 🙂

14. oblia - April 18, 2008

a, de ce? ca exploateaza mina de lucru din tarile subdezvoltate, hai? asta cu friday e dintr-un ring tone care circula pe-aici. o cvasi-melodioara cintata ca de cartman din south park, timpitzica rau (consequently, i love it!). n-o am pe comp, dar promit sa ti-o cint la ceainaria aceea, ok? 🙂

15. alt.L - April 18, 2008

Hehe, deal! You made my day! Fri-day!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: