Dialog April 5, 2008
Posted by oblia in Peregrinatio 1.Tags: dialog
trackback
Adevărul e că, oricât de exact ştii ce vrei să spui, cu oricât de chirurgicală precizie implantezi gândul respectiv în cuvinte, nu ştii ce-ţi iese pe gură, până când vorbele tale nu ricoşează, via urechi şi creier, din gura interlocutorului. Până nu ţi se răspunde la ce-ai spus, nu ştii ce-ai spus. De fapt.
Dar nu în asta constau întregul joc, întregul risc, întregul farmec, întreaga aiureală, întreaga frustrare şi-ntristare şi întregul amuzament al comunicării dintre doi oameni? În (ne-/pseudo-)înţelegere? Fără ea, de unde-ar mai răsări noul, inovatorul? Fără ea, aproape c-ar veni timpul să se sfârşească timpul.
Oblio-minded 
Da, sigh… Cu alte cuvinte, it’s not what you say, it’s what people hear. Indiferent cit ne strofocam, nu ne iese niciodata cum vrem. Pe mine deja ma oboseste jocul asta desi, din pacate, imi dau seama ca there’s no way out. Pseudo-intelegerea asta is just a fact of life, whether we like it or not.
well, yeah, but it SHOULD be both, shouldn’t it? lasa, ca americanii, am vazut eu in serialele de pe surfthechannel, sunt tare buni la pus intrebari clarificatoare. it does help 🙂