jump to navigation

Despre ipocrizie April 4, 2008

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
Tags: , ,
trackback

Încep ducându-mă în urmă (da, azi sunt Rac): într-una din multele şi plinele scrisori din România, o prietenă, satulă de mediul autohton de-atunci (1998), damna cu năduf ipocrizia. Fir-ar a dracului, că rea şi abjectă mai e! Aş fi subscris îndată, cu ceva timp înainte. Cum eram, însă, de mai bine de un an în ţară străină, nu mi-am permis s-o mai fac: pentru mine, ipocrizia era deja şi bună. Fără dubiu. Am spus şi bună. Susţin asta şi acum, după cum declar că, da, sunt ipocrită şi azi, în mod voit, în situaţii precise, în momente precise: ori de câte ori consider că ipocrizia e benefică. Să-i zicem “ipocrizie punctuală”: preferabilă în acea situaţie, în acel moment, sincerităţii, directeţei [sic!] sau acelui lucru care zice-se c-ar fi opusul ipocriziei.

Ipocrit: “persoană care se arată altfel decât este.” E definiţia din DEX, 1998. Persoană care vrea să pară mai cultă sau poate mai sociabilă sau poate mai cumsecade sau, invers, poate mai acidă, mai a naibii sau mai grobiană decât este. De fapt, cred că ajunge să spunem “persoană care vrea să pară” – mai degrabă decât pur şi simplu să fie. Ei bine, ca să mă integrez mai bine în Australia a trebuit (şi am ales) să par. (O necesitate pe care poate s-o confirme orice emigrant sau expat, dacă nu e ipocrit…) Mai uşor cu aruncările de nume mari (Beethoven, Bach, Dostoievski) la fiecare 5 propoziţii şi mai fă şi tu pe proasta, dacă vrei să mai rămână vreun interlocutor (relaxat) prin preajmă – mi-am zis. Paradoxal (dar deosebit de amuzant), şi când m-am întors a trebuit să par. Tot ca să mă (re)integrez mai bine: mai uşor cu discursurile progresiste despre aborigeni, romi, gayi, condiţia femeii, fertilizarea in vitro, euthanasiere sau mai ştiu eu ce, şi mai fă şi tu pe conservatoarea, dacă vrei să mai rămână vreun interlocutor (neinflamat) prin preajmă – mi-am zis.

Et tu? Nu, nu Brutus. Ci mon hypocrite lecteur. Ai fost la interviul ăla pentru un job mişto şi le-ai spus ce voiau să audă, exact “ca la carte” (în vreme ce în minte poate îţi rulau comentarii sarcastice), părând mai “motivat” decât erai de fapt? Salariul era aşa bun, iar tu tocmai ai turnat al doilea copil – scutece, creme, babysitter, păi astea costă, frate… Ţi-ai minţit părinţii că matuşa Adela (Stela, Pamela, etc.) din Tecuci era bine-mersi, când ea de fapt murise de două luni? Şi-ai părut vesel, ca să nu îi întristezi sau sperii pe ei? Ai susţinut cu ardoare o cauză sau o idee, deşi ştiai, la graniţele conştientului, că nu era chiar aşa nobilă, imaculată cum îi argumentai tu sponsorului, şi ai părut mai convins şi mai devotat decât erai? Asta pentru că o echipă de x oameni aşteptau salarii din fondurile pentru acel proiect şi o societate întreagă avea nevoie de punerea pe tapet a cauzei respective, ca să evolueze.

Bine, atunci. Să ne ducem şi mai în urmă: ύπόκρισις. Latineşte hypocrisis. Cu hypo e simplu, înseamnă “sub-“. Eşti hipotensiv, e bine, bei cafea şi vin roşu în voie. Iar crisis – “separare, decizie, judecare, condamnare, criză.” Ce lovituri ne dau uneori strămoşii şi… şi… chiar rădăcinile graiului nostru românesc, limba ce-o vorbim, veşmântul gândurilor noastre, nu?

A fi ipocrit înseamnă a naviga social sub nivelul crizei. A preveni despărţirile, a preîntâmpina judecăţile. Ipocrizia: o profilaxie a non-traumatizării, o arhitectură a dezirabilului “să rămânem împreună.”

Ipocrit e demnitarul corupt care susţine sus şi tare că el n-a făcut niciun mişmaş, care ne minte pe faţă, ca să evite judecata şi sentinţa, ca să evite pedeapsa ce i-ar traumatiza atâta familia, ca să evite excluderea din partid, despărţirea – care vrea cu (disimulată) disperare să pară nevinovat. Orice, numai “să rămânem împreună”… Să mă mai aclamaţi, să mă mai adulaţi, să mă mai votaţi. Să nu mă condamnaţi. Ipocrită şi nevasta care ştie că bărbatu-său a înşelat-o, şi totuşi nu suflă o vorbă, tot cu masa pusă îl aşteaptă, tot drăgăstos se cuibăreşte în braţele lui, pe canapea, la TV, tot îi calcă cămăşile, tot îi spală şosetele. Ei, bărbaţii, sunt mai puţin monogami decât noi, e doar o aventură de trei nopţi (şi, cine ştie?, poate i s-o-ntâmpla şi ei, vreodată, cine poate şti cât de puternic sau de slab e?), iar omul se întoarce totdeauna acasă, la ea, seara, de ce să provocăm o criză în familie, de ce să ne despărţim?

Ipocrit demnitarul, ipocrită nevasta. Ambii, voit, conştient, cu intenţie ipocriţi. Totuşi: nu vedeţi nicio diferenţă între ei? Primul vrea să pară nevinovat, când se ştie vinovat (se ştie, nu?), a doua vrea să pară fericită, când se ştie nefericită. Adică: primul e ipocrit ca să mascheze un rău, a doua e ipocrită ca să conserve un bine. Pentru primul, dincolo de ipocrizie e pedeapsa. Pentru cea de a doua, dincolo de ipocrizie e sperata revenire la normalul domestic.

Şi pentru asta cred eu că există ipocrizie cu rele intenţii şi ipocrizie cu bune intenţii. Şi că ipocrizia se poate judeca drept bună sau rea numai şi numai în funcţie de intenţia ipocritului. Iar intenţia ipocritului e o chestiune de lămurit în primul şi-n primul rând între ipocrit şi conştiinţa sa. Înainte de această lămurire, oricare alt judecător e neavenit. Odată săvârşită lămurirea, poţi să continui să pari – dacă aşa ţi-ai dat tu seama că e mai bine; sau poţi s-o laşi baltă şi să fii – dacă aşa ţi-ai dat tu seama că e mai bine. De-abia de-acolo, şi nu de înainte, ar putea începe judecata – sau morala…

(În ce priveşte sinceritatea, sau care zice-se c-ar fi opusul ipocriziei, să fii plenar, absolut tu însuţi, tu însăţi, la turaţie maximă, cu toate pânzele sus, în deplina strălucire a personalităţii tale, cu toate barierele socialului făcute zob şi aşchii, în totala afirmare a naturii tale – e un spectacol orbitor. L-am vazut la alţii şi l-am şi arătat altora. E minunat, e eliberator, e profund omenesc, deci aproape supraomenesc… Şi suportabil pentru foarte, foarte puţini. Dacă ai norocul să-i întâlneşti, fii. Dacă nu – pari. Cel puţin acesta este adevărul aşa cum îl ştiu eu acum.)

Advertisements

Comments»

1. răzvan martzipan - April 5, 2008

cine mi te-a supărat, oblia?

2. Oblia - April 5, 2008

nimeni, martzipane. de ce?

3. răzvan martzipan - April 5, 2008

suni aşa, pissed off, a little…

4. Oblia - April 5, 2008

aoleu. sorry, n-am vrut. cred ca voiam sa fiu doar “argumentativa”.

5. TheArrow - April 5, 2008

Da, sint de acord cu tine ca intentia conteaza; sau ca trebuie sa conteze. Si ca ipocrizia (daca asa vrem s-o numim) e, ca si politetea, un social lubricant, in fond. Face viata si interactiunile mai suportabile. In fond, de ce ar trebui neaparat sa conteze ce cred eu (un “eu” generic) despre ceva? Ideea ca trebuie sa spui tot timpul exact ce gindesti poate se bazeaza pe undeva pe faptul ca ti se pare important ca ceilalti sa afle ce parere ai tu. De-a dreptul narcisist :). Apoi, vorba lu’ Nicholson: “You can’t handle the truth” 🙂

6. Zaza - April 5, 2008

Adela, Stela, Pamela! Eşti mare, doamnă! 🙂

7. Zaza - April 5, 2008

PS: Stelaaaaaa. STELAAAAAAAA! 🙂

8. Turambar - April 5, 2008

Yup. You’re bloody damn right, mate. Aprob pozitiv.

Si la lubricatziunea lui The Arrow: regleaza relatiile sociale si, mai ales in momentele initziale ale unei relatii, indiferent de ce tip e ea (pasagera, profesionala, romantica, de hobby), inlocuieste necunoscutul cu the good ol’ stereotypes.

E buna, e buna… 🙂

9. oblia - April 5, 2008

Pt. arrow: da… dar pe undeva tot imi ramine nostalgia unei utopii a sinceritatii briliante – posibila doar in microclimat, se pare. microutopie, hehe. bai, nu stiu daca a spune ce gindesti se bazeaza pe narcisism. o sa ma mai gindesc daca in cazul meu da, sau nu, dar in momentul asta inclin sa cred ca nu.

Pt. Zaza: triiiiluuuuliiiiiluuuu 🙂 🙂

Pt. Turambar: vai, turambar… ce rau imi pare ca iar se pare ca ai dreptate, damn it (cu stereotipurile de incipit)… 😦 cine mi te-a scos in cale, bre, sa ma sicii asa fara mila? 🙂

10. TheArrow - April 5, 2008

Nu intotdeauna e narcisismul la mijloc, dar eu cred ca in multe cazuri e. Si ca asta e o chestie romaneasca, sa ne dam cu parerea ca sa il zdrobim pe celalalt in acelasi timp admirindu-ne retorica personala. Si eu am nostalgia acestei utopii a sinceritatii totale dar cred ca e cum zici tu: posibila doar in microclimat. Eram mare fana pina mi-am dat seama ca nu se schimba absolut nimic dupa ce imi dadeam eu cu parerea mea sincera :). Decit eventual I was alienating people. Si dupa aia am observat acelasi efect si asupra mea al sinceritatii altora. Deci cred ca trebuie handled with extreme care sinceritatea asta. Cu alte cuvinte, conteaza mult contextul si modul in care zici ce crezi. Ca in fond si la urma urmei, de ce esti sincer cind te deranjeaza ceva (ca sa dau un exemplu)? Pentru ca vrei ca lucrurile sa schimbe. Well, eu cred ca uneori alte cai sint mai bune ca sa ajungi acolo: o atitudine diferita, un alt ton, in fine, chestii mai putin directe. Moment in care n-as mai numi asta ipocrizie, ci tact :).

11. Oblia - April 5, 2008

hehe. si stii ce insemna “hypocritos”? actor, bre! 🙂 eu, pasamite pen’ ca am imbatrinit, deja caut sa nu mai antamez relatii cu persoane pentru care imi trebuie foarte mult tact. e obositor. if they can’t take my share of bluntness (care nu e acelasi lucru cu mirlania), then it means we play in different leagues, and that’s that. dar, da, intr-un mediu ca office-ul, trebuie, vrei, nu vrei, sa ai tact cu roaba. which i do have, but in my spare time i just want a break from that.

12. Oblia - April 5, 2008

a, mi-am amintit de eileen whittaker. eileen wittaker era secretara la dept de engleza de la melbourne. o doamna din aluat british de-o causticitate de-li-cio-sa! 🙂 ea zicea exact ce avea de zis, fie si neplacut, dar cu asa ironie intzepacioasa, de ziceai ca bei o oranjada delectabila, numai ascultind-o. asta iar ar fi un model posibil: sa fii direct, dar cu atita umor, incit interlocutorul n-are cum sa se supere, si pina si o veste proasta devine prilej de amuzament.

13. TheArrow - April 5, 2008

Pai da. Eu nu zic nici sa fii mirlan, nici sa ascunzi mereu ce crezi. Important e sa te gindesti ce vrei sa rezolvi cu sinceritatea si cum o faci. Sint de acord ca n-are rost sa te implici in relatii cu persoane cu care nu vorbesti aceeasi limba, caustica sau nu; too much work and we already have jobs :). This aside, eu probabil ca sint un tanc pe linga tine :). Nu mi te pot imagina blunt de nici o culoare.

Re: secretara. Da, mai, britanicii au un umor demential. Te fac praf din doua cuvinte; esti varza pe jos si nici nu stii bine de la ce ti se trage. Hehe. Putini oameni sint capabili de un umor asa misto.

14. oblia - April 6, 2008

pai vezi, pai vezi? zici: “sa te gindesti ce vrei sa rezolvi cu sinceritatea” – pai, dupa mintea mea, sinceritatea ar trebui sa fie by default, nu sa te gindesti cind sa fi sincer, in functie de ce tarasenii ti-ar rezolva sinceritatea.
aaaaanyway: me, never blunt??? (nu ca n-ai fi un tanc pe linga mine :P) but still. da’ cind te-ai fitziit ca vii la film, ca nu vii, ce tzam zis, remember? if that wasn’t blunt, what was it then? 🙂
umorul britanic: ditto.

15. oblia - April 6, 2008

puii mei!… iar am facut-o: sa FII sincer. doi i. care va sa zica. si nici n-am beut… 😦

16. TheArrow - April 6, 2008

Nu mi-aduc aminte ce ai zis exact, dar mi-aduc aminte ca it was a bit blunt. Noroc ca eu sint un tanc… 🙂 Cind am zis ca tre sa te gindesti ce rezolvi cu sinceritatea am vrut sa zic ca orice spunem are intotdeauna un efect; e, la efectul ala tre sa te gindesti. Adica daca sinceritatea poate sa aiba unintended negative consequences, eu una prefer sa tone down sinceritatea. Iar pe vremea cind mi se parea ca tre sa fim sinceri neaparat tot timpul, eu chiar speram sa se schimbe lucrurile cind imi exprimam mareata parere. Si ma enervam ca nu se schimba :). Dupa care am observat ca daca oamenii erau un pic mai subtili si nu-mi dadeau in cap cu sinceritatea lor, eram mult mai receptiva la schimbarile pe care le sugerau ei. Asa ca, cel putin momentan, sint de parere ca e mai bine asa.

17. oblia - April 6, 2008

ok, fair enough 🙂 you sound wiser than me in any case 🙂 (in plus, am baut o bere, deci… lol)


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: