jump to navigation

Gitanos y pseudo-franceses March 8, 2008

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
Tags: , , , , , , , ,
trackback

Doamne, cât mă pregătisem. De ceva vreme. Pentru încă o imersiune neapărat revelatorie, profundă, sublimă, dar şi cu ceva eros, nu zic ba, ce Dumnezeu, în sufletul gitano spaniol.

Totuşi, stelele au fost poznaşe. Întâi că ne-am aşezat pe un rând despre care-am crezut că e-al nostru. Ridicând o pereche cam stângace de la capătul rândului, el cu figură rotundă, inocentă, şi mustăcioară, ea mai în vârstă, nasoală la faţă, dar oarecum mulcom voluptuoasă.

Apoi, că s-a aşezat în faţa noastră un colectiv de întreprindere feminin, care sărbătorea pasămite Ziua Internaţională a Femeii. Au început să ciripească despre locuri şi rânduri şi mie mi s-a năzărit că n-am fi pe rândul corect. Ne-am ridicat şi-am rugat perechea stângace să binevoiască din nou. Oblia, toată un zâmbet de Casa Borgia, deci înjurăturile excluse.

După ce i-am ridicat, ne-am uitat la numărul rândului: era într-adevăr chiar acela. Perechea a luat poziţia de “drepţi” pentru a treia oară, să trecem, şi ne-am reaşezat pe locurile de pe care tocmai plecasem. ET sfeclie la faţă. Oblia – acelaşi zâmbet, deci înjurăturile ibidem.

Apoi au intrat pe rândul noastru un domn şi-o doamnă sexagenari. În ei se întrezăreau ET & A. peste ani şi ani… Vai. El, “merci, merci beaucoup”, când i-am făcut loc. Se aşează. Mă întorc spre ET: “cum naiba se zice ‘cu plăcere’ în franceză?” “De rien.” “De sau du?” “De!” “Păi de ce nu du?” “Păi nu ştiu: de!” Ei, mare scofală, anyway. De nada.

Şi-ncep să comentez că franceza doamnei sexagenare are un accent bizar, nu? Îşi rostogoleşte rrr-urile, nu-i vorbă, dar parcă vocalele sunt un pic antíce. Să fie canadiancă? ET n-aude. “Stai s-ascult.” Nu-şi dă seama. O fi ceva.

Opt şi-un sfert. Colectivul feminin de întreprindere începe să aplaude. Pe scenă n-apare nimeni. La fiecare 2-3 minute, aplauze. Tot nimeni. Rrr-urile doamnei sexagenare curg din ce în ce mai înfoiate, presărate cu chéri-uri viguroase. Remarc încă o dată cu hotărâre că nu-i franceză curată.

Opt şi douăzeci şi cinci. La un ropot, doamna sexagenară îşi vâră degetele-n gură şi sloboade un fluierat indubitabil de stadion. Ne stă inima-n loc, capul colectiv al colectivului feminin de întreprindere se-ntoarce ca la comanda unui plutonier. Bine dispuse, admirativ. “Păi ce-şi bat joc de noi pe banii noştri?!” face curat dâmboviţean doamna sexagenară cătră mine. “Dar chiar aşa!” adeveresc cu maximă naturaleţe. ET îmi trage-un cot discret: ţi-a trebuit să comentezi!…

Opt şi jumătate. Începe. Doar formaţia. Dumnealui nu-i încă de văzut. Trei tovarăşe-nflorate cu corsete prin care le ies sânii-n evidenţă ca sub lupă cântă de se rupe carnea de pe dânsele. Mie deja îmi plăcea. Dar publicul îl vroia pe el.

Apare, în fine. Desigur, magnetic. Ce topeşte inima cucoanelor este, fără-ndoială, alternanţa de ropot necruţător din tălpi şi fâlfâiala suavă, de-aripi de columbă, a mâinilor. Contraste, deh. Un număr cu el, un număr fără el, asta-i schema. Mie-mi plac toate numerele, dar publicul îl vrea pe el: în fiecare număr.

În a doua parte, se întâmplă. El e în fiecare număr. Publicul se încălzeşte simţitor. La răstimpuri, domnul sexagenar o pupă pe consoarta-i pe scăfârlie. La un moment dat, el se opreşte din dansat şi cere: “Miguel, un poco de humo!” Efectul special întârzie, Miguelito s-o fi dus să facă pipilito, naiba ştie. Trec momente. El stă pe scenă. Nimic. Linişte. Încearcă câteva mişcări, un fâşâit de cizmă, o adiere trandafirie din poignée, dar publicului i se pare că tot linişte şi nimic se cheamă aia. (La noi, de aceea, nu cred să se interpreteze vreodată 4’33’’ a lui Cage. Habar n-avem să ascultăm cât de pline pot fi golurile…)

Din sală încep familiarităţile mioritico-mârlănismice. “Vamos, primo!” (Adicătelea “haide, vere!”, vezi bine.) “Baila, hombreeee!” Şi-o netoată care şi-o fi amintit ceva din experienţele sale de prin portul din Málaga: “Muévete!” Nu îmi vine să cred. El, însă, stă răbdător pe scenă, schiţând artă minimalistă, în aşteptarea fumului. Care, în fine, se întâmplă. Se reia răpăitul, publicul gustă, au încetat protestele.

La final, dospeşte excitarea-n sală. Aplauze, aplauze. S-a terminat. Mai stăm la o ţigară afară. Chipurile strălucesc, rumenite de senzualitate, gurile ciripesc nestăvilit, anticipând cine ştie ce fierbinţeli, mai încolo. Hop-hop spre un taxi şi cuplul sexagenar franţozăsc, mă-ntreb dacă şi-or pierde minţile şi-or “face sex” şi ei, astă-seară. Noroc că mai vine-un Joaquín Cortés din când în când, să pună ceva vitalitate-n noi. Vampirii sunt satisfăcuţi azi, mersi domnu’!

În ce mă priveşte, mi se pare că Joaquín Cortés e o idee prea avangardist pentru publicul românesc, care vrea o vedetă spectaculoasă, şi basta. Aseară mi s-a părut că citesc, printre răpăiturile care, luând ochii şi urechile, plac cel mai mult, o foarte, foarte tristă epopee. Nu de aceea se chema spectacolul “Gitanos”?

Depăşind graniţele Spaniei şi ale flamencoului, a ştiut să amalgameze în acompaniamentul muzical, dar şi în dans, vocile co-etnicilor lui din Rusia, India, Franţa, America de Sud şi chiar România. Le-a tapetat cu piazzollisme, new orleansisme şi bronxisme, iar rezultatul e o covârşitoare sinteză a Singurului. A nomadului care nu-şi poate traduce suferinţa decât, fatalmente, ca “spectacol incendiar” pentru nişte ochi care din fire îl cvasi-înţeleg drept divertisment – “baila, hombre!”

Dacă am plâns doar puţin, aplaudând, este fiindcă mă bucur că ţiganii (de la noi sau de oriunde) au parte de asemenea model, dintre ai lor. Mă bucur pentru ei, oricât de trist e, totuşi, oricât de iremediabil li s-a domesticit libertatea: hălăduiala, unica ţară a unei naţii fără teritoriu.

Joaquín Cortés dansează cu haina şi cu pălăria. Dansează în jurul axei ăleia invizibile care e coloana vertebrală a flamencoului. Joaquín Cortés dansează foarte singur.

Advertisements

Comments»

1. Florentina - March 9, 2008

Mi-a placut ce am citit. Cautam pe net o cronica de la spectacolul de vineri seara si am ajuns aici. Eram curioasa cum a fost vineri, fata de seara de joi, cand s-a produs cu acelasi spectacol. Si spectacolul a fost, si intr-o seara, si in cealalalta – “Mi Soledad”. Nu “Gitanos”, cum gresit si intentionat (cred) l-au promovat organizatorii romani. Cu “Mi Soledad” Cortes mai fusese o data in Romania, in iunie 2006, si poate de aceea promotorii romani au simtit nevoia sa puna pe afis un alt nume. care nume nu exista – nu l-a recunoscut nici Cortes, nici impresara. In fine, “romanisme” de-astea, ca sa atragem publicul.
Si mie imi place ce face Cortes pe scena, cu mainile, cu picioarele – e un fenomen, intr-adevar – si ma enerveaza la culme femeiustile care striga la el sa se dezbrace si mitocanii care nu inteleg un act artistic. Joi, la petrecerea organizata de un holding (n-are importanta care) s-a intamplat aproape la fel: zgomote si palavrageala fara legatura cu spectacolul, pustoaice (sa nu) care-au strgat “Desnudate”, sa se dezbrace de camasa adicatelea… Banuiam ca s-a intamplat asa pentru ca a fost un spectacol pe baza de invitatii, gratis dica. la care a venit si lume care habar n-avea cine e Cortes. dar uite ca se intampla rahaturi din astea si cand dai bani pe bilet. La celelalte reprezentatii in Romania – Mi Soledad in iunie 2006 si Zapatos Blancos in decembrie 2007 – lumea a fost mai civilizata. Ce s-o fi intamplat acum?

2. Florentina - March 9, 2008

Mai aveam ceva de zis, am uitat: tu ai intuit bine. Spectacolul era despre tristete. Si asta voia sa si transmita. Ca se cheama Mi Soledad – Singuratatea mea. Ai ochi 🙂

3. Oblia - March 9, 2008

hai, tu, ca stie toata lumea care era holdingul respectiv… 😉 nu de alta, dar era ditamai afisul pe sala palatului joi seara, cu numele lu’ holdingul si al lui joaquin ca pe invitatiile la nunta 🙂
nu conteaza. ce conteaza e ca, da, am vazut un artist foarte fain si ne-a mai umplut nitzelush inimile.
chiar, ce potriveala, cu soledad-ul… daca n-am ochi la spaniolisme, apai n-am ochi la nimic, deloc. 🙂
in fine, sa mai spun ca nu mi se pare deloc aiurea ca au intitulat spectacolul “gitanos”, indiferent cine a facut-o: au nevoie de role models ca joaquin!

4. Oblia - March 9, 2008

si ce misto de tine ca l-ai cunoscut si dincolo de scena si ca ti-a facut o impresie de om fain! si ce bine ca ai pus foto pe blogul tau, multzam in nomine populis 🙂

5. Irina Gheorghe - March 9, 2008

Oblia, the video is no longer available, shit la naiba! Frumos ca ai fost la Cortes. De mult timp vreau sa il vad si nu am apucat. Am vazut un promo pentru un spectacol de ale lui acum ceva timp si miscarile lui m-au fascinat complet.

6. Florentina - March 9, 2008

Da, da, am fost super entuziasmata ca am putut sa fac interviul asta :)) Mi-amintit de anul trecut, cand am putut sa stau de vorba cu Evgheni Pushenko, la o conferinta de presa, un individ pe care, de asemenea, il admir pana la Dumnezeu si inapoi. Da, si cu pozele… m-am gandit daca sa le pun sau nu. Si pana la urma am pus o tona, tocmai ca sa se mai bucure si altii/altele :)) Dupa ce apare interviul in Adevarul Literar, de miercuri, o sa pun mai multe chestii si impresii. Acuma nu puteam, ca imi taiam craca de sub picioare 🙂

7. Oblia - March 9, 2008

pt. Irina: dar nu inteleg de ce: eu tocmai l-am pornit iar, acilea, vezi mai sus, si merge, aulesc tovarasele acum, cit iti scriu. Imi pare rau. Meri si tu pe youtube si vezi-l acolo, ce sa zic?… Si sunt convinsa ca mai vine, asa ca o sa ai ocazia sa-l vezi cindva, for sure. 🙂

8. Oblia - March 9, 2008

Pt. Florentina: I see. Bine ca le-ai pus, multzamim encore. 🙂

9. G. - March 9, 2008

ca l-au confundat fetele cu chipandeii si voiau sa-l dezbrace, sa le iertam 🙂 tre’ sa recunoastem ca pluteau hormonii in aer 🙂 mie mi s-a parut ca atinge perfectiunea si mi-a facut atata bucurie revederea lui, incat o sa ajung sa multumesc mogulilor pentru initiative d-astea 🙂 (ca eu am fost pe 6, la show-ul privat). in incapatanarea mea anticorporatista insa, multumesc prietenelor care m-au invitat, tie si florentinei ca scrieti asa frumos si mai ales lui, ca-mi intareste convingerea ca succesul nu ia decat mintile snoabe.

10. Florentina - March 9, 2008

O sa trec pe-aici mai des, ca-mi place ce citesc. Ia te uita ce a facut Joaquin, m-a facut sa iau netu’ la puricat, sa vad ce reactii a starnit reprezentatia :))

11. Oblia - March 9, 2008

Hehe . Sa-i zici si lui, bine? 🙂

12. Florentina - March 10, 2008

Din pacate, nu m-am procopsit si cu numarul de telefon 😦

13. Florentina - March 10, 2008

pricopsit – am vrut sa zic :))

14. Florentina - March 12, 2008

am pus pe blog culisele interviului, daca mai e cineva interesat 🙂 Spor la citit 🙂

15. oblia - March 12, 2008

multzumim frumos! 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: