jump to navigation

Leapşa scârboasă (rău) February 25, 2008

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
Tags: , ,
trackback

De la, desigur, Turambar. Mare năstruşnic. Îmi pare rău, îmi cer scuze, etc. Dar este musai. Tot ce pot să recomand este să citiţi pe stomacul gol. Eu, una, am avut grijă să o scriu acum, când în stomac nu am decât ceai. Deşi contribuţia mea nu-i nici pe departe aşa scârboasă ca a lui Gramo. 🙂

Se făcea că eram prin 1990 (şi 1?). Veneam de la liceu, pe Calea Victoriei, direcţia Atheneu. După statuia cu înotătorii şi strada care duce la Amzei era, pe mâna stângă, o patiserie. Patiseria comercializa o veche slăbiciune de-a mea, anume cornul cu caşcaval. Încă foarte apetisant la vremea aceea, după penuria ceauşistă.

Mă opresc, aşadar, la patiserie să îmi iau un corn cu caşcaval. Locşorul era în semi-renovare, vedeam zugravi în fundal, dar n-are-a face, negoţul mergea înainte nesmintit. Iau cornul şi încep să-l mănânc, cum mi-e obiceiul, pe stradă (guri simandicoase – tztztz dezaprobator aici).

Mestec şi mestec. Destul de delectabilul corn. Doar că, dacă e un lucru pe care nu îl suport în mâncare nici sub ameninţarea arsului pe rug, acesta este părul. Barbaríi precum piftia sau toba îmi repugnă tocmai fiindcă au păr de porc în compoziţia lor tradiţională… Nu departe de ele se situează pateul de ficat de porc, care al’dată conţinea şi el mici firicele ţepene de păr de râtan. De la cealaltă barbarie, şoriciul, vezi bine.

Evident că nu mă gândeam deloc la aceste inadvertenţe culinare, cât îmi mestecam cornul cu caşcaval pe Calea Victoriei. Poate c-ar fi fost mai bine s-o fac: să asociez, printr-o străfulgerare de excepţie, caşcavalul cu porcul. Căci, mestecând, simt în gură un fir zdravăn, rigid, straşnic. Îmi înţeapă bolta gurii, îmi răzuieşte măselele, îmi împunge şi râcâie şi stârneşte omuşorul, iar şi iar. (Turambarule, îmi vine să vomit acum, pe loc, amintindu-mi: pregăteşte-te de execuţie.)

Sfâşiată între impulsul vomei şi ruşinea de a o face pe stradă, mi-am înţepenit fălcile. Comandă de la creier: zero activitate. Absolute freeze. Simţeam capetele firului între dinţii incisivi şi fundul gurii. Am mers aşa câţiva metri, până am dat de un coş de gunoi. Acolo am azvârlit restul de corn înăuntru head-on, eliberând peticul de hârtie în care-mi fusese înmânat, ca să pot goli într-însul scârbavnica pastă din gură. N-am putut să nu mă uit, înainte să-l bag în coş. Era un fir de bidinea.

Advertisements

Comments»

1. de ce? - February 25, 2008

un for de bidinea? :)) dubioasa amintire pentru ora asta…

2. Turambar - February 25, 2008

He. He he. Eu, telectualu gomos, sa raman in memoria colectiva drept nastrushnic si initziatoru unei lepshe scarboase. O ironie demna de o cauza mai buna.

Doamna, apreciem sinceritatea Dvs, emotzionala shi factuala, cat shi priceperea retorica in a produce sentimente negative. Deci se poate. Cum ar spune omu de shtiintza lacanian: in fiecare fiintza delicata zace o bruta zbuciumata care doreshte sa o faca lata spuse corbu niciodata.

Astazi, la intamplare: despletirea Obliei. Umbra Obliei, amenintzatoare, premoderna, plina de furie si de chestii nashpa. Umbra Obliei la Cozia. Umbra Obliei pe Calea Victoriei. Legatura calitativ-hermeneutica dintre intensitatea activitatzii blogoreice shi lungimea firului de bidinea.

Curat exorcizare, coane Fanica…

🙂

3. Gratiela - February 25, 2008

deci statuia aia e cu inotatori?!?! 🙂 niciodata nu am stiut ce naiba e statuia aia 🙂 in afara bioneinteles de ce se spunea: ca sint unii scapati din planul cincinal de la CSP-ul de alaturea sau cam asa ceva … 🙂

4. Oblia - February 25, 2008

pt. de ce: da, domnule: un fir de bi-di-nea.

pt. turambar: “oblia si bidineaua”. de ajuns.

pt. gratiela: da, este o legatura intre inotatori si CSPeu, dar nu o stiu eu 🙂

5. gramo - February 28, 2008

scuze! 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: