jump to navigation

Beethoven faţă cu plutonul de execuţie January 13, 2008

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
Tags: , , , ,
trackback

Ca mai toţi oamenii inteligenţi, dar neterminaţi, am teoriile mele macro, pe „teme mari”. Ca mai toate teoriile macro, şi ale mele sunt fantasmatice. Cum grano salis, deci.

Aşa e, de pildă, teoria mea despre „the humanities”. Ştiinţele umaniste. Umanistele, le voi zice în continuare, cu vădit alint.

Teoria despre umaniste mi-a fost resuscitată recent de o prietenă din Germania, care mi-a trimis acest articol (mulţumesc, Ami, şi pe această cale).

Îl rezum aci pentru leneşi, grăbiţi şi sictiriţi: pornind de la faptul că în academia americană umanistele sunt nevoite să-şi justifice utilitatea, pentru a beneficia de finanţări (care altminteri merg, din evidente motive pragmatice, spre ştiinţe precum medicina, ingineria, fizica), Stanely Fish redă esenţa pledoariei pro-umaniste susţinute de un anume Anthony Kronman, îl demontează elegant pe acesta şi sfârşeşte el însuşi prin a explica, în maniera-i proprie, existenţa umanistelor.

Time out. Două subpuncte, până acum: 1. vedeţi vă rog acolo model de contrazicere elegantă (da, se poate şi fără bruscări, ocări); 2. chestiunea a patinat fin, ca de la sine înţeles, dinspre justificarea utilităţii înspre justificarea existenţei înseşi a umanistelor, în această dezbatere. (Dacă vrei fonduri, trebuie să dovedeşti că eşti util. Dacă eşti util, exişti. Dacă cumva nu eşti util, mai meriţi oare să exişti, necum să primeşti fonduri?)

Revenim: Kronman susţine că umanistele trebuie să continue a exista, deoarece ele ne ajută să ne îmbogăţim spiritul, să ne formăm caracterul şi să desluşim sensul profund al existenţei. Toate, argumente inimoase, dar, aproape inutil să mai punctez, foarte neatrăgătoare pentru omul de azi, întrucât sună a retorică goală. „Spirit”, „caracter”, „sens profund” şi „existenţă” sunt noţiuni non-tangibile, non-cuantificabile, deci nule.

Căci homo sapiens 2008 are proiecte. Cu obiective. Obiectivele se realizează prin nişte activităţi. Eficienţa activităţilor se măsoară prin indicatori de performanţă. Chiar dacă, să spunem, ar exista un lunatic contemporan care să-şi fixeze ca obiectiv „un spirit mai profund”, cum Dumnezeu ar măsura sau proba atingerea obiectivului? Prin ce indicatori? Azi am înţeles sensul profund al cuvântului „inflexiune”, prin urmare sunt cu un pas mai aproape de înţelepciunea egiptenilor antici (sau grecilor, sau mayaşilor, etc.)? Şi cum ar dovedi asta? Dovada, dovada! zbiară din amintiri cenuşii un alt… spirit utilitarist.

Desigur neconvins de quijoticul discurs al lui Kronman, Stanley cel cool conchide că umanistele, hai să o recunoaştem, nu au nici o utilitate şi ar fi onorabil din partea noastră să acceptăm, în fine, acest adevăr. Dacă ele vor continua să existe, va fi numai şi numai fiindcă se plac pe ele însele. Asta e raţiunea lor de-a exista, şi nici o alta.

Şi nici n-au trebuit să treacă multe secole de la precedentul cul-de-sac, de data aceea oferit doar pentru justificarea artei. O nobilă inutilitate. Acum literatura, filosofia, istoria, religia, muzica sunt en masse, ele, umanistele, o nobilă inutilitate.

Dar să las frivolităţile şi să-mi expun teoria. Teoria la care mă refeream la începutul acestui peticel de eter e asta: au existat epoci (formate din secole sau decenii – important e sa înţelegem prin „epocă” „mişcare culturală”, în cel mai larg sens al „culturii”) în care una sau alta dintre ştiinţe (reale sau umaniste) au ţinut frâiele mentalului colectiv al omenirii, determinând în cele din urmă schimbări sociale de proporţii cel puţin naţionale, cel mult planetare.

De la antici încoace, spre epoca colonizării, a industrializării şi mai apoi tehnologiei, matematica, filosofia, religia, literatura, istoria, fizica au fost „lideri de opinie”, fiecare la rândul ei, cu rândul făcând şi venindu-le rândul în mai multe rânduri.

Când m-am trezit şi eu să intru în secta filologiei (în anii ’90), care tocmai părea să domnească, prin tezele la limită literaturizante ale lui de-alde Derrida et co (nu găsiţi că deconstrucţionismul şi perestoika făceau un cuplu şarmant?), să crăp de ciudă: sociologia tocmai preluase frâiele. (God, I hate sociology – no offence… But it’s useful. Ca soţii bătrâni şi bogaţi.)

Iar dacă astăzi suntem în situaţia de a justifica existenţa umanismelor (căci sociologia ţine de altă sferă, dumneai şi surate pestriţe precum antropologia, economia, psihologia, etc. regrupându-se abil în „ştiinţe sociale”), este pur şi simplu fiindcă suntem încă sub domnia ei (intuiesc însă că nu pentru mult timp, de-aci-nainte). De aceea şi vorbim de utilitate ca prim criteriu, ca suprem raison d’être, pat procustian numaidecât.

Ca orice lucru care mă enervează, domnia sociologiei, precum şi sociologia însăşi mă provoacă. În acest moment, în speţă, mă provoacă să mă gândesc la o justificare valabilă, contemporană în sprijinul dragelor, bunelor mele umaniste.

Două idei mi-au venit în minte şi nu mă voi strădui să găsesc mai multe – be my guests:

1. avem două emisfere cerebrale. Emisfera stângă şi emisfera dreaptă. Acestea, popularizant vorbind, au fiecare funcţiile lor. Stânga e logică, analitică, lineară, literală, contabilizatoare şi, zice-se, se preocupă de trecut şi de prezent. Dreapta (pe de altă parte, ce nostim) e holistică, imaginativă, intuitivă, contextuală, se uită la prezent şi la viitor.

Fără să cedez ispititorului clişeu că artele sau, Doamne feri, umanistele toate ar ţine de emisfera dreaptă, m-aş aventura, totuşi, să afirm că o hrănesc în bună masură. Şi că un creier echilibrat dezvoltat este un creier numai bun de gândit.

Aş adăuga, de asemenea, că din umaniste putem deriva o sumedenie de foarte practice (şi, da, utile) „survival skills”: rătăciţi pe munte, noaptea, ne sunt folositoare atât cunoştinţele de fizică sau geografie, cât şi intuiţia sau imaginaţia – o situaţie în care unora nu le strică să fi citit Defoe sau Swift, ori poate chiar să fi ascultat Vivaldi sau Sibelius.

(În mod ironic, în urma testelor rezultă ca sunt left-brain… 🙂 )

2. murim. Până să încropească ştiinţele reale o formă de (măcar pseudo-)nemurire (cum nu prea mă îndoiesc că se va întâmpla, dacă nu ne seceră vreun cataclism – clonarea fiind un prim pas timid), murim. Cum murim? Cum se moare? Ştie cineva? Nu care-i cauza (infarct, comoţie cerebrală, etc.), ci care-i „procedura”? Cum să ne purtăm atunci, ce să facem? Cum să nu ni se facă frică, cum să nu ne fie groază?

Păi… în filmul „Produsul verde”, în care, la împlinirea vârstei de 60 de ani, bătrânii erau euthanasiaţi, fiindcă (nota bene) deveniseră inutili, personajul moare ascultând „Pastorala” lui Beethoven. Şi moare zâmbind.

Pentru aceste două motive obiective, socotesc, de aceea, că ştiinţele umaniste sunt utile. Fantastic de utile.

Advertisements

Comments»

1. k. - January 13, 2008

la tot ce ai spus acum ma gandesc de cand sunt aici aproape neintrerupt. e o societate rationala, care nu admite mistica, invizibilul, neargumentatul. nu stiu ce sa le spun oamenilor ca de ce citesc (citeam. ce ironie) o carte, un balzac sau un julian barnes, hai. daca vine vorba despre moarte, zic ca ai o depresie, du-te la un psi, ia ceva. ce moarte? ai innebutit? stay healthy and you’re not gonna die. sunt la rascruce.

2. oblia - January 13, 2008

no, vad ca esti la rascruce. ti-am citit ieri gazeta si-am vazut ca ai inceput sa scrii in engleza. ceea ce e bine, ca te ingegrezi acolo, ceea ce e … problematic, fiindca te indepartezi de romana (si de mentalul aferent). dar nu vreau sa comentez prea mult, ca nu vreau sa par ori chiar fiu “patronizing”. atita doar: eram in punctul la care esti tu acum dupa un an si jumatate de stat acolo-sha (la tine, for some reason, e procesul un pic mai vitezos). spre sfirsitul perioadei, cu 6 luni ianinte sa ma intorc, imi repetam obsesiv: trebuie sa gindesc in romana, sau macar in spaniola, trebuie, trebuie. dar nu s-a putut. si-acum gindesc uneori in romana, alteori in engleza. si inca invat spaniola… 🙂
anyway: nu te panica. tu fii tu. indiferent de ucigatorul lor “pragmatism”… si gaseste-i pe-aceia dintre ei care sunt ca tine, culturali, livresti, faini. caci exista si se simt probabil la fel de “exilati”.

3. Avem nevoie de umanioare? « Gramo’s World - January 13, 2008

[…] nevoie de umanioare? Publicat 13 ianuarie, 2008 discutie Mai intai trebuie sa mergeti sa cititi ce spune Oblia. Adica nu e obligatoriu, dar Gramo de acolo a pornit. (in paranteze fie spus, toate posturile pe […]

4. Avem nevoie de umanioare? « Gramo’s World - January 13, 2008

[…] nevoie de umanioare? Publicat 13 ianuarie, 2008 discutie Mai intai trebuie sa mergeti sa cititi ce spune Oblia. Adica nu e obligatoriu, dar Gramo de acolo a pornit. (in paranteze fie spus, toate posturile pe […]

5. antinous78 - January 13, 2008

nu am citit articolele, dar mie mi se pare o falsa problema… ce inseamna “util”? toti mancam, ne depasam, ne cumparam computer si medicamente si cosmetice.. dar in acelasi timp toti vedem filme, ascultam muzica si avem nevoie sa intelegem realitatea in intregime.

6. Turambar - January 13, 2008

“Util” adica daca iese vreun ban din acest efort cognitivo-creativo-intelectual. Iese banu? Nuuu… Therefore this is not useful, in the mercantil sense of the question.

Si acum vine abordarea economica moderna, care incearca sa identifice si cuantifice utilitatile non-banesti. Din acest punct de vedere putem discuta discutii pe aceasta tema. In ce masura umanioarele contribuie la crearea de plus-valoare, chiar daca nu direct, in sens vizibil banesc?

Aici este clou-ul discutiei. La fel cum aspecte aparent inutile si futile cum ar fi atmosfera in echipa, cultura organizationala s-au dovedit a fi definitorii in productivitate, si la fel cum a existat initial o inertie si o rezistenta din partea economistilor clasici in a recunoaste utilitatea acestor elemente, la fel trebuie sa discutam despre utilitatea non-monetara difuza a culturii generale.

Asta nu aici intre noi, the humanistic lovers, ci in fatza alora cu banii, aia care pun intrebarea dureros-taioasa: “eu de ce as da bani pe chestia asta?” Aici, la coarda plus valorii, trebuie gadilatzi si convinsi Mecenii moderni si reluctantzi.

7. k. - January 13, 2008

oblia, e adevarat, acum imi dau seama ce te prinde engleza, si asta cred ca pentru ca la prima si la a doua vedere e simpla, si tot ce e mai simplu tinde sa preia controlul, asa e. despre mentalul aferent nici nu imi vine sa vorbesc inca. ce stiu e ca si ala te prinde, si si el pentru ca e atat de simplu si de logic si nu admite deraieri dincolo de logica.
cat despre oamenii culturali si livresti, nu stiu pe unde se ascund. imi doresc cel putin oameni cu privire critica, oameni care sa nu ingurgiteze tot ce li se spune, valorile momentului. pana acum am gasit unul de fapt doi, restul sunt nebuni care vorbesc singuri prin mijloacele de transport in comun si pe la colturi de strada. insa: eu numai ce am inceput sa gust din debransarea de la lumea oamenilor livresti din tara, care unii sunt foarte faini si am avut schimburi reale si esentiale, insa multi, prea multi, erau de fapt niste narcisisti culturali, pentru care livrescul tinea loc de gandire si traire autentica, si care, mai mult, sprijiniti arogant in proptelele lor culturale aveau de partea lor valoarea cu v mare. in fapt, un univers ingust in felul lui, dar puternic in ingustimea lui.

8. m - January 13, 2008

Eu ma bucur atat de mult, stii. Adica mi-e egal. Sper ca va veni o zi cand umanioarele vor disparea. Atunci, ele se vor ‘preda’ numai in mici grupuri, societati secrete, ca la presocratici. In care nici un dobitoc utilitarist nu va fi primit. Drept care se vor grabi tot ei, dupa un timp, sa reinfiinteze disciplinele. Fiindca sa incerci sa afli cine esti, ce cauti pe lumea asta si cum sa te descurci intr-o viata finita care se indreapta dragalas catre moarte, nu are intr-adevar nici o utilitate, in afara Utilitatii insesi.

Bun, Oblia, acum… chestia cu utilitatea e ridicola. Ideea modeleaza inca realul bine-mersi, pe orice plan vrei, politic, material etc. Daca ei nu vad, e comic.

Eu abia astept sa asist la destructurarea asta. Sa nu protestam in nici un fel, te rog! Fiindca, dac-ar opri spectacolul? Ti-o spun din emisfera stanga…

9. eXstatic - January 14, 2008

m: Emisfera stanga e manipulatoare, deci s-o folosim cu eficienta in cazuri nobile! Machiavelli reloaded! 😀

10. oblia - January 14, 2008

pt. antinous: corect, la prima vedere. totusi: daca nu se aloca fonduri pentru umaniste, nu mai exista studenti in arte; iar daca nu mai exista studenti in arte, nu mai exista (asa multe sanse de) regizori, actori, scriitori, artisti (buni); si daca acestia nu mai exista, noi vom continua sa mancam, sa ne deplasam, sa ne machiem si sa ne machim, dar nu vom mai avea ce citi, asculta, viziona (bun). e ca si cu speciile si disparitia lor. exact la fel. predators and prey. prin “e” inteleg “e vandut/prezentat ca atare”. modelul.

si nu, nu e o falsa problema: chiar se intampla, cel putin in universitatile “vestice”. fostul “meu” departament de engleza si studii culturale de la melbourne a ajuns sa trimita prin posta cereri de donatii fostilor absolventi (chiar si, iata, din rmania). “cit puteti dvs”, oricit e bine, multumim frumos pentru intelegere…

11. oblia - January 14, 2008

pt. turambar: ce ustura fiecare cuvintel din comentariul tau. caci e-al dracului de-adevarat. the trick is, azi, sa-l convingi pe becali (!!) sa “dea bani” pentru reeditarea de lux a “crailor de curte veche”. exact asa, ca matritza.

m-ai deprimat! 😦

12. oblia - January 14, 2008

pt. k: din nou, stiu ce zici, in filigran. oameni cu facultate critica. autentic critica. the deep-going kind, uncompromisable for better OR worse. rar. rar pe-aici, rar si pe-acolo. so? 🙂 un amic (destul de natarau si cam legionar la cap) care traise prin mai multe tari pina sa-si fixeze capriciul emigrational asupra canadei nu contenea sa zica, dupa ce bitchuia din rarunchi: “eh, peste tot e la fel!” intr-un fel foarte pervers, avea dreptate…

si totusi: calitatea timpului e atlfel, “acolo”, it’s almost scented with god’s grace – or forgiveness (or forgetfulness? – asta i-ar place lui m)… ucigator, doar, ca nu ai cu cine s-o imparti. sau asa am
(re)simtit eu.

13. eXstatic - January 14, 2008

Oblia, mai deprimant e filmul “Idiocracy”, crede-ma… As mai spune ceva, dar nu stiu ce sa zic… Daca stii ca prostia la nivel mondial e in urcare, atunci n-ai nevoie de film. Daca nu, ai de ales intre a-l vedea si a nu-l vedea. Banii chiar tampesc lumea.

14. oblia - January 14, 2008

pt. m: how do you do it? every – single – time! 🙂 🙂 🙂

dar sa-ti spun: ai, totusi, o parte non-supraumana, iata. nostalgia presocraticelor bisericute. un pic. 🙂 there’s hope.

derrida te-ar fi adoptat si ti-ar fi lasat toaaaaaaata averea lui, cu copyright-uri, cu tot! 🙂

gata, m-ai facut sa zimbesc prea mult. 😦

15. oblia - January 14, 2008

pt. exstatic: stiu, comentariul nu era pentru mine, dar ingaduie, te rog. voiam doar sa spun, cumva sociologiceste,hm, ca machiavelli mi s-a parut absolut kosher, in conditiile vietii sociale de pe Terra. sunt niste tehnici/principii socio-politice eficiente, fara nici o pretentie de sfintenie, cu scop franc declarat. if you want to get what you want and keep it from others, no matter what, just follow him. (daca pentru tine problema nu se pune chiar asa – want, get, keep, no matter what -, don’t follow. a straight choice.) machiavelli e pentru oameni decisi, “puternici”. so? machiavelli e ca vodca stalinskaia. in plus, da: util!…

16. oblia - January 14, 2008

pt. exstatic: tu de unde iei filmele mistooooo?? vreau si eu! am i the lousiest pirate around? 🙂

17. eXstatic - January 14, 2008

Nici chiar asa, altii stau si mai prost cu luarea filmelor de pe net. 🙂

Iti recomand soft-ul uTorrent si site-ul http://www.isohunt.com. Daca nu stii (ce si) cum, ma intrebi pe mail, sa nu zica unii ca invatam lumea la “rele”.

P.S.: Interesanta viziune asupra lui Machiavelli, cu care sunt de acord…

18. Turambar - January 15, 2008

mda. e incurcata. pe de o parte, daca stam stramb shi judecam drept, in vremea asta a noastra totusi oamenii au parte de accesul cel mai bun la informatie si educatie, inclusiv educatia aia inutila, artistica, estetica,. esoterica, destructuranta, demistificatorie, elucubratorie shi creatoare de lotus eaters 🙂 😛

pe dinspre partea cealalta, macar punctual aici prin partile astea de lume (insa si down under, daca e sa ne luam dupe ce zice oblia), trecem printr-o perioada de reluctanta, de respingere a culturii. E doar o criza trecatoare? Un bazdac de adolescenta post-comunist consumerista si manelista? O rezistenta prin mitocanie la caracterul aturotitar al educatiei ex chatedra? Sau pur si simplu vremurili de glorie ale academiei au trecut shi acum ne scufundam incet incet in smarcul distractiei facile, a manelei, hip hopului, tabloidelor tzatzizatoare shi altor filme cu multe egzplozii pe ecran?

Eu cred ca exageram problema. Fiind optimist din fire, cred ca mai degraba situatia dinainte de 1989, de fetishizare a culturii inalte, era una anormala, nevrotica, un semn al lipsei de speranta si al refugierii din realitatea cea cruda si friguroasa si totalitara. Acum, cine vrea sa invetze latina, o poate face, cine nu, comics shi Matrix shi Loredana Groza. Insa macar ai de ales.

Si, peste toate, Internetul care si salveaza, prin usurinta accesului la informatie, si tampeste, prin toate ispitele de futere facila a timpului.

Aberez. E noapte. Trimiteti-ma la culcare 😦

19. răzvan martzipan - January 15, 2008

o singură întrebare, oblia:

atunci noi (ăştia cu umanioarele) n-am face alteva decât să-nvăţăm cum se moare? 🙂

20. eXstatic - January 15, 2008

Martzipan, la intrebarea “Cum se moare?” exista un raspuns, intr-un colt de (lume si) istorie, ghici unde: la vikingi! Si care crezi ca era crezul lor? “Sa mori frumos!” 🙂

21. răzvan martzipan - January 15, 2008

poate aşa e un pic mai clară întrebarea mea 🙂

http://www.wga.hu/html/h/heem/jan/1/stillboo.html

22. Costin - January 17, 2008

Buna, draguta oblie

Uite o sa-mi dau cu parerea pe blogul dumitale, pe care l-am gasit dand din link in link cum dau altii din colt in colt sau din groapa in groapa, si am zis sa ma opresc nitelus aici ca e interesant. O sa dezvolt ideea pe blogul meu, cand oi ajunge la ea, dar, pe scurt.

Dupa cum sugera Stanley Fish — hazliu nume –, se cuvin despartite doua intrebari distincte. Una ar fi “la ce e buna arta”, si abia dupa ce ne lamurim ce-i cu arta si cu ce se mananca, apoi avem o sansa sa lamurim la ce-s bune disciplinele umaniste (umanioarele matale) care se ocupa adicatelea cu studiul artelor.

Daca ne intoarcem un pic in timp, vreo 3 secole si mai bine, un anume domn Johann Sebastian Bach era foarte sigur pre dansul cu privire la prima intrebare: “Telul si finalitatea muzicii nu trebuie sa fie nimic altceva decat marirea lui Dumnezeu si restaturarea sufletului omenesc” . Ma rog traducerea e libera si lejera (in loc de restaurare se poate inlocui reimprospatare sau chiar si vindecare). Dar nu-i asa ca lucrurile erau limpezi pe vremea maestrului ?

Bach isi permitea sa spuna asta (si eu unul, ma supun de buna voie intelepciunii dumisale) fiindca la vremea respectiva, el traia intr-o cultura unitara, in care toata lumea gandea mai mult sau mai putin la fel, foloseau acelasi vocabular cu exact aceleasi intelesuri, si anumite locuri comune nu intrau in discutie (aka dezbatere).

Derulam banda inainte cu 3 secole, si peste vremea lui Bach au trecut iluminismul, romantismul — vezi Beethovenul matale care, par egzamplu, a descoperit ca rolul muzicii poate fi si zbuciumarea sufletului — , modernismele de tot soiul, postmodernismul, si iaca-te ne aflam ,dupa parerea unora, in plin post-postmodernism.

Efectul obtinut este ca nu mai poti sa repeti ce a zis Bach atat de simplu, ca se uita lumea crucis la tine. “De pe ce planeta a picat domnu’ ?” O fi vreunul din aia mistici, de nu se spala pe cap mai des de odata pe luna.” sau alte remarci asemanatoare. Mesajul se pierde, fiindca in Babelul post-postmodern cultura nu mai e unitara e mozaic. Si chiar daca mozaicul are farmecul lui, introduce niscaiva probleme de comunicare, fiindca omenirea foloseste vocabule si vocabulare de tot soiul, cu intelesuri care mai de care mai interesante.

Asa ca pentru cine pricepe ce vrea sa zica Bach, ca sa transmita mesajul, trebuie sa traduca o propozitie relativ simpla intr-un pseudo-eseu cu tente filosofice. In eseul respectiv, Dumnezeu trebuie indirectat prin concepte mai absconse care sa fie ingurgitabile usor de catre eventualul ateu sau liber cugetator care se intampla sa-si dea cu parerea. O sa incerc sa fac asta, e un sport interesant , reconfortant si chiar palpitant pe alocuri.

Dar cu tot respectul, nu cred ca ideea ca umanioarele ar fi bune ca sa ne invete cum sa murim, e de mare ajutor. O sa revin.

23. oblia - January 17, 2008

pt. costin: frumoasa definita lui Bach, n-o stiam 🙂
adevarat, vorbele lui Bach nu “ar trece” azi, tocmai fiindca mesajul nu e “cool”. suna gol, exclusiv bombastic. asa cum Dosoftei ar pati la fel, citit cu ochiul de azi. trebuie reimpachetat, “actualizat”. sau, de ce nu?, contestat. e tot o forma de improspatare.

in ce priveste post-modernismul, sunt convinsa cu NU mai suntem in acea epoca (nici nu stiu cit din ea am trait in Romania – poate anii ’90 sa fi fost??). sunt convinsa ca am trecut de post-modernism. un fost prof vorbea de post-industrialism. nu stiu ce nume are inca, insa postmodernism nu mai e, pa.

chiar: ce nume are epoca in care traim?

24. ccozianu - January 17, 2008

Dupa unii, se cheama post-postmodernism, se vede treaba ca nu citisi cu atentie, soro.

Da’ daca fiinda ma intrebai pe mine, si m-am fastacit cu raspunsul, o sa-ti spun pe scurt: eu cred ca traim in epoci paralele. Si mai pe lung, ca sa nu plictisesc cititorii blogului tau, o sa revin cu un link, cand o sa ma invrednicesc.

25. oblia - January 19, 2008

deci epoca in care traim are numele de post-postmodernism? nu cred, ca de asta se vorbea pe la inceputul mileniului. or, de-atunci au trecut 8 ani si inca multe schimbari (9/11 being a major one).
epoca paralela? epoca epocilor paralele? mh. i like that. iar curentul socio-cultural aferent s-ar numi paralelism.

26. ccozianu - January 22, 2008

Uite, n-am apucat sa dezvolt ideea cu epocile paralele, da cred ca iti poti face o idee la ce-ar fi bune umanioarele in Ro, citind http://costincozianu.wordpress.com/2008/01/22/umilinta-de-a-fi-roman-ii/

Ca sa reiau o idee a lui Roger Scruton, impartim cunoasterea pe din trei

* “to know that” asta e domeniul stiintei – you know that whater freezes at 0C.
* “to know how” asta e domeniul tehnologiei – you know how to get the water at 0C, si faci un congelator.
* “to know what” si asta e domeniul culturii. Conform bancului avem un cal, ce facem cu el.

Pentru ca poti sa faci un frigider, sau poti sa faci o tiribomba, si tre sa iei o decizie, sau sa nu iei nici o decizie. Si atunci intram in domeniul scopurilor, finalitatilor, al judecatilor etice. Si de cand a dat cu iluminismul peste gloatele europene, astfel de decizii si astfel de discutii etice, nu mai pot fi luate facand apel la buchea Bibliei, asa ca ne-am refugiatara cu tontii in ideea kantiana ca “emotia estetica” informeaza si educa simtamintele noastre etice.

In consecinta, avem nevoie de cultura ca sa aiba grija dansa ca emotiile noastre estetice sa nu devina gadilici manelistic, ca sa ne trezim ca ne paste gandul sa dam cu toporul in capul bozgorului, ca iese prapad, s-atunci sa vezi cum o sa deconteze contabilii bugetelor nationale lipsa de cultura.

In definitiv, la fel cum zicea conu Bach, numa ca dumnealui isi permitea sa o spuna pe scurt si sa nu se piarda in argumentatie.

Iar cand vine vorba de tarlaua culturii nationale, dupa cum imi dau eu cu parerea si pe blogu meu, n-ai a te teme soro, ca mai e mult de dat cu sapa.

27. oblia - January 24, 2008

pt. costin: citit, citit post-ul matale inainte sa mi-l fi semnalat. foarte misto sintetizate above “chintesentele” stiintei, tehnologiei si culturii. pai si nu-i fain ca mai e de sapat pe tarlaua culturala loco? eu zic ca da! ac’ma, sigur, depinde si ce excavam…

28. Referate pentru tonti « Costin’s blog - January 25, 2008

[…] Si Oblia se temea ca ce sa mai faca umanistele educate in umanioare. Dupa cum i-am spus mai este mult de dat […]

29. Costin - January 25, 2008

Imi cer scuze, tampitul asta de software, a bagat automat un comentariu in blogul tau, cand eu am folosit doar un link, in blogul meu. Si nici macar n-am cum sa sterg, asa ca te rog sa ma scuzi de deranj.

30. oblia - January 26, 2008

pt. Costin: lucrul pentru care iti ceri scuze fara sa fie absolut nici o nevoie se cheama “ping”, cred. daca intr-un post de-al tau apare un link la alt blog, titlul post-ului tau si primele citeva rinduri apar ca si comment pe blogul al carui link l-ai introdus in post (dumnezeule, ce language!!… bine ca doar scriu, nu si zic ce tocmai am scris…).

insemnarea ta (uite, ca l-am fentat pe “post”, de asta data), mi-a semnalat un fapt elementar la care nici nu ma gindisem in insemnarea mea (yes!! fenta din nou): anume ca “umanioarele” mai sunt inca “utile” in primul si-n primul rind ca sa-i invete pe oameni sa vorbeasca ok o limba. si s-o scrie, macar sa stie sa completeze formulare, ca altminteri word-ul cu autocorrect does the trick 🙂

31. ccozianu - January 26, 2008

Ai dreptate, e bine ca oamenii sa stie sa completeze formulare intr-o maniera inteligibila si corect gramatical.

Da’ pe de alta parte in casta umanioarelor romanesti, inca nu s-a incetatenit principiul mostenit de la strabunii nostri inaintasi romani, care zice asa de frumos ca “primum non nocere”.

Asha ca incepand cu distinsele noastre elite umaniste, de la maiorescu trecand calinescu, pana la conu alecu al’ de-si da cu parerea in Romania Literara – pe axa timpului, iar pe axa valorii incepand cu profii si academicienii de bucuresti si terminand cu nelipsitii meditatori de provincie, in fine, toata aceasta lume pestritza, isi revarsa efuziunile romantzioase si sentimentalizante in capul copilasilor aflati la varsta pubertatii, pe motic ca cica n-are ce sa strice, ca doar e vorba in propozitiune de sentimente nobile si trairi inaltzatoare …

Zilele astea lumea buna de pe blogosfera se ocupa cu injuratul lu nea Nelu, care nea Nelu a cutezat sa spurce peisajul bloggeristic cu fermecatorul lui stil parfumat in esente tari, tanine, chiar lemnoase am putea pentru ca sa spunem.

Da’ eu, ca un inginer prost ce ma aflu, am avut la un moment dat o revelatie, dupa ce m-am ocupat si eu o vreme de injurat Iliescu, ca cu prostiile lu’ tov Iliescu sau fara ele, Romania tot pe acolo ramanea: o tara inculta par excellence, deconectata ca prin farmec de la circuitul ideilor in natura, si ramasa, vorba de lemn a unui pretins poet la stadiu de “Eminescu sa ne judece”.

Iar starea asta de fapt, face cat zece mineriade. Parerea mea, vorba lu’ distinsu’ Saniuta.

Si tare m-as mira ca sa vina prea curand o alta generatie de umanioare, si care sa mai si aiba loc sa se afirme si sa razbata la umbra nucilor batrani dar si gaunosi.

32. Oblia - January 26, 2008

Draga Costin, dezolarea ta generala e un adversar mult prea puternic pentru eventualele mele contra-argumente…

Totusi, nu vreau decit sa spun ca noua generatie de umanioare este aici, nu e “romantzioasa” si “sentimentalizanta” (de parca cestea ar fi cusururi maximale!… ??), e cool, ok si valoroasa: vezi scenaristii de film nou si regizorii din asa-numitul “nou val”. care, da, iata s-au batut si cu nucii gaunosi amintiti de tine (s. nicolaescu) si au razbit, pe linga trunchiurile noduroase. etc, etc, etc.

Nu vreau all pink, dar nici – nicidecum – all black.

33. Costin - January 28, 2008

O fi, cum zici matale, draguta Oblie. Ca noua generatie de umanioare e acolo, la datorie, pe baricade. Dovada ca mi-a placut postul matale despre memorialul durerii.

Problema e ca filmele noului val sunt pour les connaisseurs. N-au nici un efect pentru masele largi, populare.

Intre timp predarea limbii si literaturii romane se pare ca inca se face romantzios si sentimentalizant. Poate gresesc, ca eu vad Romania de la distanta, dar asa mi se pare mie. Iar cusururile maximale sunt intotdeauna alea care te macina pe tine, difera de la om la om, si de la cultura la cultura.

Cramponarea culturii romane “oficiale” de anti-modelul romantic (am putea spune chiar eminescian la o adica daca nu ne-am teme sa fim acuzati de tradare de tara si crima de lez-majestate) are efecte prea putin invidiabile (de aia ziceam eu ca primum non-nocere).

Unii copilasi, firi sensibile, chiar o iau pe bune, si-i vai de fundul lor care traieste intr-o basica de sapun cultural gata sa faca poc la orice moment. Si asta pentru ca modelul cultural respectiv n-are nici in clin nici in maneca nici cu marirea lu’ Dumnezeu si nici cu vindecarea sufletului, cum zicea conu Bach.

Altii isi baga picioarele in ideea de cultura pentru ca oricat s-ar incrancena onor ministerul sa resapeze modelul cultural national, este in deplina incongruenta cu lumea de prin preajma.

Asha ca … vorba lu’ conu’ Iancu: rabdare si tutun.

34. oblia - January 29, 2008

pt. costin: sigur ca noul val de regizori e pentru cunoscatori, sigur ca nu sunt “de massa”, ca sergiu nicolaescu, de pilda. dar nu asa a fost totdeauna cu valorile? aici, ca si in alte parti? e tarantino mainstream in sua? sau macar almodovar in spania? tot ce vreau e ca, atunci cind se intimpla lucruri faine, sa le vedem, explicam oleaca si promovam – pentru ca si altii promoveaza de 30 de ori mai puternic, in acelasi timp, valori ca bahmuteanu, banica, prigoana, etc.

da, sunt de acord ca s-ar putea ca predarea aiurea de sentimentaloida a limbii (de fapt literaturii, nu?) romane sa fie o stare generalizata. dar… lasa ca se vor trezi ei. sau nu. unii da, altii ba.


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: