jump to navigation

Segovia: mică pledoarie pentru o poetică aplicată October 18, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

Cocoţată pe-un deal deasupra oraşului nou, împânzită de străduţe înguste din care, bătându-le, (re)ieşi un mic Tezeu, Segovia mi-a rămas cea mai dragă. Fiindcă e, clar, oraş de scriitor. (De altfel, în ziua în care-am plecat începea hayfest, la care era invitată floarea scriitorimii europene – Javier Marías, petală aurită, pentru mine.)

Ce mi-a plăcut de la bun început la Segovia este că mi-a dat un bobârnac (după cei şapte kilometri bătuţi cu piciorul pe Montjuïc în Barcelona, în ziua precedentă, şi după noaptea nedormită din autobuz). Nu s-a lăsat dezlegată de harta Lonely Planet şi-a trebuit s-o abordez pe încercatelea. Cu 15 kilograme atârnate de umeri. În sus pe străduţele înguste şi întortocheate, precum şi pe scările cu trepte înalte de piatră care le secerau din senin, în scurtături năucitoare ca o hârjoană a Ielelor. Când am ajuns, în fine, la pensiune, eram un om mai bun…

Plaza Mayor, la ora 16, era ticsită de farmecul discret al urbei provinciale: altfel spus, aproape pustie. Aşa am lăsat-o şi la 7 seara, când m-a revendicat, în cele din urmă, somnul. Logic, aşa mă aşteptam să o regăsesc în dimineaţa următoare: era mersul târgului.

A doua zi, însă, surprize, tiribombe, titirezuri: Plaza Mayor era indundată de rulote. Cu legume rumenele, cu hăinuţe colorate, cu dulciuri sofisticate, cu flori şi cu vânzători. Bâzâia de voioşie matinală. M-am minunat şi-am plecat la Ávila. Când m-am întors, la 4, vraja expirase. Eram din nou în centrul cam afanisit al târguşorului cuminte. Totul în regulă.

Seara, ies lento să dau un telefon şi iarăşi hocus-pocus: Plaza era înţesată de lume, cu fluvii de babe dischisite, râuri de turişti buimaci şi pârâiaşe de ţânci alergători, chirăitori, toţi ape-ape curgând fantastic una într-alta, una din alta. Mă postez, gură-cască, în vâltoare şi se întâmplă ca, la scurt timp, s-apară de după colţ Fecioara, leganându-se binevoitoare, în mersu-i plutit prin mulţime. Şi-un talaz de-aromă de tămâie curpinde tandru laturile pieţei.

Era o procesiune religioasă. Prima catolică pe care o văd “live”. Cu preoţi, cavaleri şi funcţionari oficiali înveşmântaţi solemn, fiecare după cum îi era specia. Şi-atunci izbucneşte din mulţime (cine? evident, o babă de-o magistrală energie, cu voce de altistă): “Viva la Madre de Dios!” Şi mulţimea: “Vivaaaa!” “Viva la señora de la estrellas!” Şi mulţimea: “Vivaaaa!”

Nu-i bai, că doar şi noi avem zeii noştrii contemporani, pe Hagi, Niculiţă, Chivu, Mutu, precum şi religia fotbalului. Totuşi, nu pot să nu stau să socotesc: pe-un talger mogâldeaţa solemnă bolborosind “amin-uri” cu mintea dusă-n altă parte, amarnica figură prin care înţelege ortodoxismul loco să ne solicite a-l cinsti, şi, pe celălalt talger, baba spaniolă care, ovaţionând-o pe Fecioară în Plaza Mayor, o aduce aici şi acum, cu joie de vivre, vie.

Advertisements

Comments»

1. mihahela - October 23, 2007

de cite ori am citit (ca un copil cuminte si oarexcum senil) post-urile tale despre spaña? pai nu ma intreba… in loc sa dorm noaptea, ca un om muncitor ce ma aflu, citesc si citesc si citesc la calatoriile ilincai… si am avut si eu, asa cum ai avut si tu, in cu totul alte circumstante, un scurt-circuit cu senzatia de “perfect”… sau mai multe…

2. mihahela - October 23, 2007

daca nu te-as cunoaste, mi-as dori sa te cunosc…

3. oblia - October 23, 2007

:)) unde mai este perfect? scrii si tu te rog?


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: