jump to navigation

Centre şi emisii October 4, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

“Centrul” Ávilei vechi – din nou, nu cel geometric, ori măcar geografic – e Catedrala. Însemnată, ca dovadă, cu numărul 1 pe harta locală. Catedrala e reperul, acel încolo asumat după care, dacă-l ţii (în) minte, te poţi orienta prin oraşul vechi. Repere-rival nu are. Monumental mai e doar Zidul însuşi, doar că el şi-a luat alt rol, demult: de scut, nu de reper.

Segovia veche, pe de altă parte, e-un pic mai jucăuşă. C-un centru geometric clar, Plaza Mayor, într-o latură a căreia tronează democratic – dar, indubitabil, tronează! – excepţionala Catedral de Nuestra Señora de la Asunción y de San Frutos (acesta din urmă, sfântul-patron al oraşului), cu Alcázarul înţepând ca un vârf de săgeată extremitatea stângă a oraşului şi cu Apeductul roman parcă trăgând de cetate, la capătul drept, Segovia ademeneşte călătorul întreit. Îţi şopteşte din trei direcţii deodată, te cheamă din trei locuri, te pune pe drumuri, întins, între aceste trei repere.

Iar Salamanca e, dintre toate trei, de o superbă (deşi mie uşor neplăcută) aroganţă. Centrul geometric (din nou, numărul 1 pe harta locală) e imensa Plaza Mayor, cea mai animată, zice-se, din întreaga Spanie. Pe lângă aceasta, te covârşesc în salbă, ca pocnitorile de Revelion, nici mai mult, nici mai puţin decât următoarele, toate: Universidad Pontificia, Catedral Nueva, Catedral Vieja, Convento e Iglesia de San Esteban şi Universitatea, celebră, leat cu Oxford şi Bologna (secolul XIII). Cu-atâtea repere, cumva Salamanca se bruiază pe sine. Reflectând, e-adevărat, fermentul intelectual care pare a-i fi definit spiritul de secole întregi.

În partea de Andalucia pe care-am văzut-o acum, poate nu atât clădiri monumentale, poate nu atât pieţe, cât Alamedas. Centrul e o stradă străjuită de copaci (plopi, palmieri) pe care te plimbi. În sus şi-n jos. Şi stai pe bănci. În stânga şi-n dreapta curge oraşul, se desfăşoară lumea, se agită treburile, dar aici, în centru, e bine şi răcoare, pe sub frunzişuri ce ignoră traficul precum nişte nobile domnişoare – plebea. În Málaga, Alameda Principal şi Paseo del Parque; în Jerez, Alameda Cristina; în Tarifa, Paseo de la Alameda – toate astea captează, alăptează, se hrănesc din şi re-hrănesc inegalabilul spirit bulevardier lejer, cu suflu vegetal, al Sudului iberic.

Gibraltarul britanic nu are centru, nu inimă: doar o arteră lungă, lungă, ce se extrage din Grand Casemates Gate şi se secţionează clinic (autopsie?) odată cu Southport Gate, la căpătâiele soldaţilor căzuţi şi rămaşi pe veci departe de casă, în Trafalgar Cemetery. Artera zumzăie incredibil de febra shopping-ului (completaţi voi cu cele mai celebre branduri UK-ene): reperul Gibraltarului pare a fi extazul comercial.

Să ne întoarcem puţin din drum, înainte să mergem mai departe. Centre-repere, deci. Vechi şi noi. După care ne orientăm, când ne parcurgem oraşele. Care ne ghidează spaţial, ca şi mental. Încolo, vechi: catedrala; piaţa centrală; primăria; castelul; universitatea; bulevardul-promenadă; fântâna, poate. Încolo, mai nou: banca; shopping mall-ul; office building-ul. Încotro?

Advertisements

Comments»

No comments yet — be the first.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: