jump to navigation

Triptic & coda September 15, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

Unul
Un om de-al străzii pe treptele de la Pasajul Universităţii. Aşa cum stă aşezat, cu faţa spre coborâre, cu părul cărunt răvăşit, chelia lucind în Soarele mare, capul plecat în palme, e Atlas căruia brusc i s-a săltat globul pământesc de pe umeri. De-posedat de grandioasa misiune.

Al doilea
Bătrânel, ca un biscuite fărâmicios, stă sprijinit de o Dacia. Cu pantofii lui scâlciaţi, nădragii lui de căpătat, cămaşa trenţăroasă şi-un pardesiu cu poale răşchirate, moţăie de-a-n picioarelea sub pălăria neagră cu boruri largi, de moşier. Magnifică. Odată îşi inspecta boiereşte argaţii. Acum are la picioare un sac de rafie pe care vinde lumii legături ofilite de mărar.

A treia
E nouă pe teritoriul ăsta riguros parcelat al cerşetorilor şi vagabonzilor dintre BRD şi Universitate. A venit pe lumea asta acum vreo săptămână, doar. Pletele albe, până la umeri, sunt încă bine pieptănate, un căuş încă aproape impecabil în care se adăpostesc obrazul lung, subţire şi nasul fin.

Stătea pe mizera jardinieră pe la amiază, la o jumătate de metru de
sufoca(n)tul carosabil, privea răbdătoare departe. Părea adolescenta educată în Elveţia aşteptând cupeul tapisat cu catifea al familiei. Să vină să o ia, să o ducă din haosul grobian înapoi în tihna somptuoasă a conacului cu mobilă din lemn de mahon. Dar cupeul nu venea.

Coda
Cum să explic de ce mă paralizează cerşetorii şi homeleşii? Sau ce se întâmplă în stomacul meu, când îi văd aşa? Sau de ce îmi fulgeră imediat prin minte biografiile lor “mitice”, reparatorii?…

De ce e Statul acesta ATÂT de nesimţit? Bătrâni, singuri şi săraci, după ce-or fi vândut ce-aveau de valoare, nu mai au cum să-şi plătească “întreţinerea” şi îi “evacuează”. Administraţia le administrează un şut în cur, scurt: din acasă, în stradă. Vă priveşte. Şi trebuie să se adapteze (nu e oare verbul “a supravieţui” una dintre cele mai grozave farse ale limbii noastre?): să devină animale de junglă sau să piară.

Organizaţiile, asociaţiile, fundaţiile vin (îi văd de la geam) de Crăciun şi de Paşte, să le cânte colinde şi să le înmâneze pacheţele. Să le lumineze sufletul, de Sfintele Sărbători. Şi în rest? În restul de trei sute şaizeci şi trei de zile??

Dacă Statul acesta e ATÂT de nesimţit, voi puteţi să vă mai faceţi curat prin dulapuri. Să mai găsiţi haine vechi, nu multe. Şi nu de firmă, nu trendy, nu este necesar. Să le puneţi într-o pungă şi să veniţi aici, să le înmânaţi lor, cerşetorilor şi homeleşilor, personal.

Adresa: Bulevardul Regina Elisabeta, porţiunea dintre blocul BRD (fosta Romarta Copiilor) şi intrarea de metrou de la Universitate. Mijloace de transport: metroul (Universitate), troleibuzele 61, 66, 69, 70, 85, 90, 91 şi 92. Autobuzele 336 şi 601.

Pe la 10 seara veniţi, atunci îi găsiţi pe toţi aici, acasă: instalaţi din 3 în 3 metri pe cartoane, pături sau folii de plastic. Pe aceste persoane “mitice” de care scriu şi despre care vă place să citiţi le găsiţi: sunt reale şi concrete. Daţi-le. Că vine iarna…

La acest post aş dori comentarii care să constea dintr-un singur cuvânt: “done”. Mulţumim.

Advertisements

Comments»

1. m - September 15, 2007

venind aici, copil fiind, paduri cutreierand, uitandu-ma pe blogul tau, observ cu cea mai mare groaza imaginabila sintagma ‘Cioran-minded’. protestez. sunt self-minded, cel mult. detest tropismele, nu ma orientez nici dupa soare.
…un alt fel de a-ti spune ca preferam ‘blog-frate’… : )

2. oblia - September 15, 2007

done… 🙂

3. m - September 15, 2007

vaaaai… protestez in numele constitutiunii

orfan de sora
xxx indescifrabil
🙂

4. oblia - September 15, 2007

of. de ce nu vezi ca asta ramine implicit? mai degraba decit explicit. “oblio-minded” (meeee), “self-minded” (you) – parca ceva, ceva seamana, nu? 🙂

5. oblia - September 15, 2007

LATER EDIT: Isi aranja parul inainte de culcare. Pe cartonul-asternut. Ma apropii, nu ma vede. Ma aplec. “Doamna,” zic. Nu ma aude. Impletindu-si codite. “Doamna.” Ridica ochii. “Sunt aici doua camasi pentru dumneavoastra, daca va trebuie.” (textele mele vorbite sunt cu mult mai timpite decit textele mele scrise) Zimbeste scurt, tocmai comme il faut. “Multumesc,” ia rucsacul vechi in care le pusesem, il asaza pe carton, ne luam ramas-bun, revine la aranjatul parului.
Naturaletea teribila a intregului scurt episod.
Deci, copii: done. Rindul vostru acum. Hai: nu musca, nu strica. V-am zis unde ii gasiti.
Sa ne recitim cu bine dupa my holiday! 🙂

6. medeea - September 18, 2007

done!

7. oblia - October 3, 2007

pt. medeea: 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: