jump to navigation

Bic şi bâc June 29, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

Eram vreo şapte inse în sală. La training-ul nostru săptămânal. (Nu-mi vine-a zice “instructaj”, că prea e tovărăşesc.)

Nu că nu eram atentă. Eram, eram. Dar, într-un declic, îmi dau seama că ronţăiam capătul pixului. Mă uit în jur: toate ronţăiam capetele pixurilor.

Ca un OZN veni şi mă abducţionă proustiana madeleină (nu-mi vine-a nota “madlenă”, prea merdenelean este a scrie-astfel): lecţie de spaniolă la Cervantes acum 5 ani. Vreo opt piţipoance telenovelistice în etate de 17 ani per capitum, plus subsemnata. Şi-un prof sudamerican depăşit demult de situaţie.

Piţipoancele – cu pixurile strânse perpendicular pe dintre degetele manichiurate fin, le bâţâiau în aer, evantai, ca nărăvaşele. Aproape cold turkey. “Ce-ce… Ce-i chestia asta cu pixurile? La fiecare lecţie faceţi aşa. Ce le tot vânturaţi? Sunteţi nervoase?”

Rânjete mute. Antonio-Rodrigo, m-ai înşelat. Luis-Fernando, omoară-mă, dar nu mă duc. “Hm. Trebuie să fie vreun obicei de-al vostru românesc.” Spuse el.

Dar gândiţi-vă. La cursurile din facultă. La conferinţe. La bibliotecă. La seminarii, training-uri, workshop-uri, bla. La şedinţe, la naiba. Ţinem pixurile în gură fără să ne dăm seama. Le ronţăim capacele. Le strivim capetele între măsele. Le zgâriem lujerele transparente pe muchia dinţilor de jos.

În cutia cu rechizite din sala de curs am pixuri cu capace meşterit amprentate de canini precişi. Şi pixuri cu leziuni serioase de molari imprimate. Şi pixuri cu agăţătoare aplatizate de-atâta ros. Şi pixuri cu agăţătoare maltratate, anchilozate la unghi de 90 de grade, şui, în aer. Când îmi cere câte un student un pix din cutie, întreb: “Vrei standard sau cu design special?” Tot de colţii lor făcut.

Sau felul lui B.M. de-a ţine pixul între dinţi, la şedinţe: ca pe-un trabuc, mafiot cubanez ce parcă era. Sau cum rula P. fin pixul între degete şi buze, vulpoiul în aşteptare de idei geniale.

Nu, un training fără pix în gură e degeaba. Şi mi-am spus, panoramând, că pasămite funcţia nutritivă şi funcţia cognitivă sunt, undeva în cerebel, cimentate laolaltă încă din perioada alăptării – cinste nouă.

Aşa încât a ţine pixul în gură la training e un act de nutriţie freudiană. Punct.

(Uf. Dar este foarte, foarte cald, nu?)

Advertisements

Comments»

1. oedip - June 29, 2007

you have a point! 😀

2. medeea - June 29, 2007

ha.ha… bună cu pixurile.. să le vezi pe ale mele după câte un examen…

3. oblia - July 2, 2007

pt. oedip: yep, i do! 🙂

4. oblia - July 2, 2007

pt. medeea: sa faci muzeu cu ele, zic, sa le arati si altora care mai au de gind sa faca medicina… 🙂

5. medeea - July 2, 2007

nuuuu …. că se sperie şi chiar nu e aşa de rău… sunt io mai nevrotică din fire

6. cropcircles - August 2, 2007

e posibil ca totusi pixurile sa aiba ceva esenta de semnificatie ascunsa. inca un orificiu blocat, ergo nu mai poa’ sa iasa atentia prin el. mai raman urechile, narile…

7. oblia - August 3, 2007

a,da. se scobeste cineva la training/conferinte/etc in nas si/sau urechi? anyone out there? 🙂 ad, da, stiu: in parlament!

8. Arthur - August 6, 2007

si mai departe ..interpretarea? cele care doar le vanturau ca pe evantaie trecusera de stadiul oral sau cum?:)


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: