SF April 20, 2007
Posted by oblia in Peregrinatio 1.trackback
Există, am citit cândva, societăţi fondate pe ruşine (Grecia antică) şi societăţi fondate pe vinovăţie (cele creştine contemporane, precum a noastră românească). În care “relaţiile inter-umane” sunt reglementate (fie, subliminal) de aceste două pietre de temelie.
Aştept, de la viitorul de circa 30 de ani care mi-a mai rămas, inventarea unei societăţi întemeiate pe răspundere – locuită nu de ruşinaţi, nu de vinovaţi, nici de ruşinabili, nici de culpabili. Ci de responsabili. Aş deceda, zău, împăcată.
Advertisements
de ce spui ca era grecia fondata pe rusine? eu o vad solara, implinita, desteapta, poeticoasa..
hm :)) pai pentru ca era rusine sa nu fii implinit, de exemplu… 🙂 sa nu fii curajos, sa nu stralucesti. nu stiu, nu sunt specialista, iar conspectul din cartea acelui domn e undeva in teanc… incerc sa imi amintesc o poveste despre un “loser” din grecia si nu reusesc, iata… 🙂
aaa, in sensul asta.. ca aveau un cult al eroicului adica. mda, nu stiu un loser celebru nici eu. dar mi se pare ca aveau in acelasi timp un cult al taifasuirii, al statului la poveste si al vorbitului cite-n luna si-n constelatii precum vedem in banchetul de ex, nu? un cult al timpului ca durata, nu ca trecere.
si totusi daca ma gindesc la mituri cred ca gasesc ceva “loseri” misto pe-acolo. in fond orfeu se indoieste si priveste in urma, zeus e mai tot timpul “busted” de etern geloasa-i nevasta, narcis mai ca pica in put ca natingu’..:)))
daaaaa, cultul taifasuirii! :)))) eh, si noi in ce vremuri de castratziune discursiva traim…