jump to navigation

Încă două lepşe April 18, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

Cum-necum, se pare că mi-am făcut un portret de mare amatoare de leapşa bloggeristik. Căci de data asta am primit două, poooing, poooing.

Întâi, de la Medeea, leapşa pe dependenţe. Câ-câ-câte trebuia să mărturisesc? A, fără număr? Well…

Sunt dependentă de ţigări. Absolut. De exemplu, acum mai am doar 3 în pachet, plus cea aprinsă din scrumieră. (Am dat deja primul tur prin casă – nu, în nici un colţişor nu s-a pierdut, nu s-a rătăcit vreun pachet, vreo ţigară ori măcar vreun chiştoc stins înainte de vreme. Orice altceva s-a rătăcit prin colţişoare, în schimb – agrafe de birou, gume de şters care lasă de-acum negreală pe foaie, vreo pilulă de Colebil, a, să nu uit să achit această factură – dar nimic, nimic de fumat.)

Pentru mine, ecuaţia ţigări-noapte albă-scris/lucrat este de-o temeinicie nezdrumicabilă. Ecco. Sunt dependentă de ţigări – cuvintele-s sărace…

În al doilea rând, mai sunt dependentă de dragoste. Mai precis, de drag – ca să evit asocierile exclusiv amoroase. Eu cred cu adevărat că copiii mici din orfelinate pot muri din lipsă de afecţiune (mă mir că numai ei – de ce oareeeeee? A, da, noi suntem maturi acum!).

Dacă mă întâlnesc cu familie, prieteni sau apropiaţi şi, în cursul conversaţiei, nu văd dinspre ei sau nu simt eu însămi pentru ei măcar O sclipire de drag (ştiţi, clipele alea pasagere, dar abstrase clipei, când persoana spune cine-ştie-ce şi te gândeşti, văzându-i vorbind, cât de dragi îţi sunt – pentru ce sau pentru cum spun ce spun), mă deprim.

Nu-mi trebuie declaraţii, nu-mi trebuie externalizare ori exprimare în cuvinte – acestea mă “embarasează”. Îmi trebuie doar să văd sau să simt, pe muţeşte, un pic de drag, şi-atunci lumea poate merge înainte con brio, din partea mea.

În al treilea rând, sunt dependentă de scris. O zi fără învârtit la hora cuvintelor, flaşneta cu giuvaeruri, mi-e greu suportabilă, devin ţâfnoasă, nevricoasă.

În ultimul rând (am hotărât, de-acum vreo două paragrafe, că mă voi opri la patru), sunt dependentă de aiureli. De anecdote stradale. De absurdităţi. De-ntorsături de hazard. De mici întâmplări care mă deraiază puţin de pe şinele cotidiene. De oblic. De, pe scurt, discretele şi hâtrele daruri ale lui Hermes (patronul, printre altele, al “chance encounters”).

Asta pentru că – cunoscătorii ştie 😉 – scromonesc după sens/uri în fiecare zi; în măruntaiele fiecărei zile. Când uită Hermes să mă fericeastă astfel, iarăşi mă deprim un pic.

Şi-acum, leapşa cu peştişorul, de la femeiasimplă. Asta va fi simplă. Mă tem că austeritatea de stofă australiană va întreprinde-o scurtă trântă cu reveria mioritică şi-o va lăsa lată (nu de tot, ci doar din punctul meu de vedere).

E-aşa: am dorit ceva foarte mult. Am muncit cinstit, maxweberistic, destul de pe rupte ca “să-mi pun visul în aplicare”, cum ar formula bestjobs chestiunea. N-a mers. Din motive independente de voinţa sau putinţa mea.

Atunci am fost la mare şi-am vânat stele căzătoare. Am prins o noapte ca Blitz-ul londonez, una după alta picau, aşa amfitrion mărinimos ca cerul din noaptea aceea n-am mai cunoscut. Mi-am “reiterat” dorinţele în prealabil numite “obiective” (ratate), am adăugat altele, la repezeală, că n-aveam prea mult timp de gândire, între două stele, până am rămas fără idei şi stelele tot mai cădeau… N-a mers. Nici măcar una!

Care va să zică, de peştişor ce-aş mai putea spune?… Să fie sănătos şi zglobiu la el în iaz, să-noate vesel, să se-mpuieze, să pape musculiţe yummy, dolofane, să se-alinte printre alge, să se gâdile cu zânişoarele şi să viseze numai şi numai păpuşi Barbie, pe Cleo din “Tom şi Jerry” sau orice altceva îl face fericit pe dânsul.

Eu în prezent nu îmi (mai) doresc nimic. Nedorindu-mi nimic, nu lupt pentru nimic. Neluptând pentru nimic, nu deranjez pe nimeni. Nederanjând pe nimeni, toată lumea e ok. Acesta a fost raţionamentul antipodic. Îmi pare ok.

Şiiiiiiiii leapşa pe dependenţe – pasă la de_ce. Leapşa cu peştişorul – pasă la monik, te rog, n-o să mă laşi la greu, daaaaa? 🙂

Vai, oare-am să mă pot abţine o lună încheiată, de data asta?… 😉

Advertisements

Comments»

1. de ce? - April 18, 2007

dar nu stiu cum se face ca leapsa cu dependentele/viciile a mai trecut o data prin toata “blogosfera” si trebuia sa spui musai 5 😛 m-a mai provocat/lepsuit multa lume, dar pe bune ca am mai scris despre vicii 😛

2. moniK - April 18, 2007

@oblia: bine, fie…doar pentru ca si tu m-ai agiutat…chiar ma uitat cum misuna pestisorul de aur prin blogosfera si scap nepalmuita;)
@de_ce: nu stiu de ce dar vad ca te eschivezi! se face, se face? Oblia, nu te teme, de_ce va scrie, pana la urma 😀

3. oblia - April 18, 2007

pt. de ce: aaaadica sa mai adaug o dependentza? nnnu. esssclus. later edit la leapsa, cine-a mai pomenit!… :)))
pai ok, ai mai scris despre vicii, dar te rog sesizeaza nuanta: vicii e una, dependente a alta. eeee? hai, te rog!… 🙂

4. oblia - April 18, 2007

pt. monik: multzz, monik! 🙂 poate-mi povestiti si mie [sic!] odata despre istoria lepshelor pe bloguri, ca-s mai noua… de unde, de ce, ce-nseamna oare, etc… sau poate scrii chiar un post despre asta? :)))

5. medeea - April 18, 2007

da’ noi putem? 😉

6. oblia - April 18, 2007

sa ce? sa v-abtzinetzi? ha!… :))

7. mihahela - January 28, 2008

am citit si ti-am vizualizat “dependenta de drag”: ti se aprinde o lumina in ochi de care la inceput mi-a fost frica, era prea intensa ca sa fie adevarata, apoi a devenit bearable, apoi mi-a creat (ea, luminita, mie) dependenta… si de fapt abia acum, cind am citit post-ul tau cu leapsa, am inteles ce e(ra) sclipirea aceea nemaivazuta din ochii tai…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: