jump to navigation

Din “delicateţurile” românei – 3 April 6, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

Masculin şi feminin în română. Ei, nu astea: el, ea, bărbat, femeie, preşedinte, remaieuză, castravete, varză. Pentru astea, te uiţi în dicţionar şi vezi genul. Şi gata.

Nu: masculinul şi femininul neutre. Asexuate. Ori ambisexuate. Impersonale sau universale.

Întâi, să fac cuvenita observaţie de bun simţ (cel puţin pentru orice anglofon) că româna este, la prima vedere, o limbă sexistă.

De pildă, zilele trecute a trebuit să traduc din engleză o scurtă “bio”. Femeia este “jurnalistă, editoare şi istoric.” Tronc. M-am enervat oleacă, drept să spun, dar n-aveam nicicum loc de manevră: să fi zis “istorică”, ar fi crezut-o lumea o Ioana d’Arc; să fi zis “istoricistă”, ar fi crezut-o lumea vreo specie de doctor(ă – ha-ha!) sau sportivă; să fi zis “istoriană”, sau ce să fi zis?

Am căutat pe net vreo portiţă de scăpare. În van. Zoe Petre este istoric. Monica Macovei, desigur, ministru. Şi-atâtea alte doamne – director executiv (deşi CE e-n neregulă cu “directoare executivă”??).

A trebuit să mă resemnez (temporar): exclusivismul masculin (istoric, social, în România) asupra job-urilor respective şi-a întins privilegiata umbră şi-asupra cuvintelor românei. (Fost-a vreodată femeie pârcălab? Hatman?)

Dar acum două zile, când m-a blagoslovit Muza (Muzul? unde ni sunt Muzii, mă rog?) cu seria “din delicateţurile românei”, mi-au venit în minte femininul şi masculinul neutre. Şi-mi place ce-am descoperit – poate că româna, nu e, în adâncu-i, o limbă sexistă, totuşi.

Masculinul neutru e ubicuu. Dacă te enervează cineva, îl iei de gât şi-l scuturi bine. Dacă îţi sună telefonul la 3 noaptea, îl înjuri pe-ăla care a sunat. Un om bine crescut e politicos şi amabil – în toate-acestea, masculinul.

Un pic nedrept, nu? Căci la fel de bine te poate enerva o femeie, te poate suna la 3 noaptea o insomniacă ţicnită, iar om – spre slava românei, printre limbile romanice – se referă la noi şi la bărbaţi, şi la femei. Monica Macovei, de pildă, e-un om integru (printre puţinele oameni integre?).

Recent, political correctness veni de ne-ndreptă nedreptatea: dacă te enervează cineva, îl/o iei şi îl/o scuturi bine. Un om bine crescut e politicos/politicoasă şi amabil/ă. Cam gauche şi sacada(n)t…

Mai bine să lăsăm masculinul neutru să-şi continue necorrectat political rolul lingvistic istoric – căci funcţionează. Şi e economic. Şi să ne uităm, în schimb, dincolo de formă, la ce înlocuieşte el: ceva, orice, pe cineva, pe oricine.

Aparent dictatorial, omniprezent, masculinul neutru se referă la… un anonim. E fructul unei imprecizii; al unui chip presupus, dar neindividualizat, apersonal: un cutărica, un x-ulescu. Cine te enervează? Cine te sună la 3? Cine-i bine crescut? Habar n-avem. Cineva, naiba ştie cine. Oricine. Îi zicem “el”. Convenţional, funcţional, economic, cutărescu e “el”.

Cu femininul neutru, însă, altfel stau lucrurile. Hai, că asta-i bună! Pe-asta n-o ştiam! Pe lângă asta, cele ce urmează sunt interesante. Cu toate acestea, să revenim la cele spuse înainte. Pe-asta nu mi-ai zis-o!

Femininul neutru înlocuieşte ceva precis, menţionat înainte. O snoavă, o poveste, o informaţie, un argument, un banc, un lucru, un fapt, un adevăr, o minciună, o întâmplare, o coincidenţă. Ceva substanţial(ă), întotdeauna.

Specific, femininul neutru e şi sintetic: coagulează într-o singură vocabulă (“cele”, “asta”) o întreagă idee expusă-n două paragrafe sau pe cinci pagini, în trei minute sau în trei sferturi de oră, înainte. Iar dacă va fi ca vreun moşneag ori vreo băbuţă să povestească istoria Terrei vreunui nepoţel galactic, vreodată, la sfârşit vor spune, de bună seamă, “toate acestea s-au petrecut cu-adevărat…”

Se cunoaşte, se citeşte cu ochiul liber? De-aia iubesc atât de mult româna: nu ştiu cum e România de azi, cum sunt românii de azi şi cum or fi fost ăia de-acum un secol sau zece. Dar ştiu asta: cugetul investit în română, mintea colectivă care-a generat-o, în timp, e aproape perfectă.

Pragmatică, s-a îngrijit să confere o identitate extrem de utilă, fără de care ne-ar lua mai mult timp să ne-nţelegem, anonimului: prin “el” al masculinului neutru. Profundă, s-a îngrijit şi să capteze esenţa adâncirilor în gânduri într-un singur strop: prin “cea” a femininului neutru.

Ce frumos ar fi dacă ne-am putea aduna minţile: din română…

Advertisements

Comments»

1. alexedi - April 6, 2007

E oficial. Pentru mine ai devenit Zeita Blogurilor (urasc cuvantul blogosfera- puah!). Chapeau!

2. oblia - April 6, 2007

multumesc, domnule/doamna 🙂 dar have a look si la zaza (www.rapireadinserai.blogspot.com), de exemplu: scrie foarrrte misto! 🙂 pe mine ma bucura mult c-am descoperit …. ok, nu blogosfera…. ok, cum sa-i zic? u know, site-urile cu bloguri, fiindca am constatat ce fain scriu atitia si-atitia oameni! :))

3. Simona - April 6, 2007

One more hard core fan :). Yes!

4. Simona - April 7, 2007

Intr-adevar, foarte misto scrie Zaza. A bit intimidating, with so many cultural references :).

5. eXstatic - April 7, 2007

M-am gândit chiar azi la o chestie, ca inspiraţie de la tine… Masculinul neutru de “oameni” poate fi folosit pentru a descrie un grup unde sunt majoritari numeric bărbaţii şi femininul neutru de “persoane” pentru a descrie un grup unde femeile sunt majoritare numeric… 🙂 Ce zici de acest lucru? Persona non grata, de exemplu, sună foarte feminin… Omul bun aduce a bărbat, persoana bună aduce a femeie…

6. textier - April 11, 2007

e de netagaduit: cei mai buni critici literari tineri de la noi sint fete… ma rog, femei.
fiecare din ele se poate spune ca este o critica…
cum ar veni, se confunda cu obiectul insusi, e o personificare a acestuia… apropo de muze…

7. oblia - April 11, 2007

:))) of course, tocmai la asta nu ma gindisem: sunt o criticA literarA toata, head to toes :))


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: