jump to navigation

Pe planeta mea March 28, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

Un distins intelectual de origine română numit Mihai Spariosu sugera, într-una din cărţile sale, că umanitatea se defineşte esenţialmente prin combativitate, rivalitate şi antagonism deoarece întreaga noastră concepţie (despre) fizică are drept fundament noţiunea de forţă.

Îl cred. Aşa stând lucrurile, îmi este clar că eu n-am cum “să schimb lumea”, oricât mi-aş dori-o mai pacifistă, mai înţelegătoare, mai non-scindistă, mai bun-convieţuitoare – mai jucăuşă, în loc de harţăguşă… Dar pot să-mi imaginez o alta.

Pe planeta mea, prin urmare, aş dori, întâi de toate, o forţă gravitaţională mai slabă decât a Terrei. Nu chiar cât să te pierzi aiurea-n spaţiu, din lipsă de aderenţă (sau atractivitate), ci aşa, cât să pluteşti nostim la vreun metru, doi, de sol. Se poate merge sau înainta înotând prin văzduh.

Asta-i una. În al doilea rând, pe planeta mea, fiinţele (le voi numi, pro forma, “oamenii”, de-aci-nainte) sunt unisex (un sex pe care nu-l ştim, dar unul pentru toţi şi-oricine). Nici un “noi” şi “voi”, nici o “Marte” şi “Venus”, nici o “şuetă ca fetele”, nici o “bere cu băieţii”, nici un “meci” versus “telenovelă”, nici un “la volan” versus “la cratiţă”, hăhăhă sau hihihi, blablabla sau bliblibli, give me a break!

Când vor să facă dragoste sau să se reproducă, e-acelaşi lucru pentru amândoi, iar gravid/ă poate rămâne oricare dintre ei – sau, hehe, ambii. Astfel, respectul între oameni e-asigurat, iar şansele egale – din născare (nici nu s-a pus, de fapt, problema).

În al treilea rând, pe planeta mea principalul rost al şcolii este să-ţi dezvolte nu cultura, nici “abilităţile”, nici chiar comportamentul, ci caracterul. Mai precis: să-ţi pună la îndemână un “tablou de comandă” cu diverse “butoane” pe care tu, apăsând, afli din ce şi din cât din fiece e compusă personalitatea ta.

Dacă studiezi artimetica, de exemplu, nu e ca să ştii cât fac doi plus doi, ci ca să descoperi ce procent din personalitatea ta e încredere (sau neîncredere) în intangibil (de vreme ce numerele sunt, se ştie, abstracţiuni pe care noi, pe Terra, le luăm de bune). Dacă studiezi muzica, e ca să decoperi ce procent din personalitatea ta e emotivitate – sau impresionabilitate.

Astfel, foaia matricolă ar arăta nu cam aşa: “biologie – 9, matematică – 8, fizică – 10, desen – 7”; ci cam aşa: “emotivitate – 20%, raţionalitate – 25%, facultate critică – 10%, suspectivitate – 5%, admirativitate – 7%, caritabilitate – 12%”, etc.

Pe baza acesteia, nu vei fi repartizat, simplistic, într-un domeniu de activitate pentru care ai o dotare majoritară (25, 45 sau 65% din 100%), ci vei fi încurajat ca, cunoscându-te atât de bine, să rulezi prin domenii în care să-ţi fructifici şi/sau desăvârşeşti fiece procenţel.

Dacă, de exemplu, ai 2% emotivitate, o săptămână poţi fi violonist la filarmonică. 7% suspectivitate? Trei săptămâni portar la sonda petrolieră. 40% histrionism? Cinci ani actor. 15% reverism? Un an şi două luni visător. 23% curiozitate? Doi ani şi-o lună poţi fi cercetător. Şi-aşa mai departe.

Job-uri de-o zi sau de-un deceniu, după cum crezi de cuviinţă să-ţi valorifici potenţialul. Şi job-uri care să curpindă întreaga gamă de valenţe omeneşti – am spus: visător; sau, de ai potenţial de loser într-un procent oarecare, poţi fi, oficial, pierzător de timp, o vreme…

Orice serviciu e folositor, atâta vreme cât înlesneşte actualizarea unui procent (repet, oricât de mic) din personalitatea unui om.

În fine: se moare, pe planeta mea? Da, se moare – dar numai când declari, cu mâna pe inimă, că ţi-ai folosit, săvârşit, epuizat tot cel 100%. 🙂

Advertisements

Comments»

1. irina - March 28, 2007

am citit deja de vreo 3 ori postul asta. am vrut de fiecare data sa … comentez, dar nu (prea) aveam ce :). in aceste circumstante, iata ca pana la urma m-am hotarat sa zic (tot ce as putea zice): seamana cu planeta mea 🙂

2. oblia - March 28, 2007

stiiiiiiiu :)))

3. k_t - March 28, 2007

May I come?

4. oblia - March 28, 2007

sure! :)))

5. irina - March 28, 2007

E planeta obliei si, in consecinta, e treaba ei sa-si dea acordul. Dar imi permit sa vin cu o parere: eu cred ca, daca oblia primeste colonisti, selectia participantilor la planeta e foarte usor de facut. Intrebi candidatul: vrei? Si daca elea zice ‘da’, atunci primit(a) este. Date fiind conditiile de viata, riscul ca planeta sa fie cotropita de oportunistii (in cautare doar de ‘inotat prin vazduh’, de ex) e ca si inexistent :))

6. oblia - March 28, 2007

deh. si-astfel, concluzia: ce bine ca aceasta planeta nu exista, totusi… hai, copii, gata: inapoi la forta gravitationala! 🙂

7. ghiocel - March 29, 2007

irina> mai grav, eu am scris si am sters trei variante de comentraiu….dupe care am ramas in gat doar cu trei cuvinte “vreau si eu!”
oblia> cum e, pana la urma, cu accesul la planeta ‘mneavoastra? sa mi dai si mie link-ul la “second live” asta, pliz !!!!

8. oblia - March 29, 2007

pt. ghiocel: plecarea la ora 9.30 din Gara de Sud :)))

9. Gratiela - April 5, 2007

ma tem ca e nevoie de garnituri suplimentare!!!

10. oblia - April 5, 2007

pai nu, ca plecam cu teleportarea! 🙂

11. Gratiela - April 6, 2007

🙂 hehehehe BEAM ME UP SCOTTY… (there’s no sign of intelligent life down here) 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: