jump to navigation

Învăţaţi germana în 10 minute March 25, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

Sâmbătă dimineaţă am fost convocată să ajut la cea dintâi transportare a Bubulinului la doamna Schneider sau Schuster şi la supravegherea Bolobocelului, pe durata şederii Bubulinului la pomenita doamnă.

Bubulină o va frecventa pe doamna Schneider sau Schuster în perioada sa pre-grădiniţă germană, întru prevenirea oricăror şocuri culturale.

Ştiindu-l sensibilos, înainte de plecarea la doamna Schneider sau Schuster îl abordez, manipulatoriu, cu texte: “Vai, Bubulină, aşa curioasă sunt cum o fi doamna asta! De-abia aştept să-mi spui! O fi draguţă, o fi simpatică, o fi frumuşică?” “Are 84 de ani!” îmi aruncă fratele meu, sec, trecând cu un maieuţ şi un scutecel în mână, dintr-o cameră în alta, în faza înveşmântării Bolobocelului. Oh.

Dar Bubulină fusese deja îndoctrinat temeinic de mami, buni şi mamaiu. Mi-a explicat mátur că urma să mergem la doamna de germană, unde merge şi Victor, ca să înveţe germana. Ok. Prin urmare, când, coborând scările, mă întreabă “după germană ne jucăm cu cuburile?”, îmi permit să-i răspund “nuuu, Bubulină – ne jucăm cu crenvurşti, ştechere, şniţele şi schnauzeri!” Heeeee-he-he 😉

Doamna Schneider sau Schuster rezidează pe lângă Bucur Obor. Parcăm, ne dăm jos. Bubulină păşeşte solemn şi hotărât, un adevărat discipol devotat învăţăturii! Îi ducem la scara blocului şi mă întorc spre maşină de mână cu Bolobocelul cel încă şubred pe picioare (1 an şi 1 lună), dar vânjos rău.

Pe drum, cade de vreo două ori într-un genunchi, spânzurat cu mâna de-a mea. “Hai, sus!” şi el se ridică singur cât e de lung şi mergem mai departe. Un domn, admirativ: “Să vă trăiască!” “Ăăă… mulţumesc.” “Ce vârstă are?” “Păi… vreun an şi două luni, parcă.” (Vă zic, într-o bună zi, după una din plimbările astea va trebui să fiu recuperată cu acte-n regulă de la secţia de hoaţe de copii.) Domnul îmi aruncă o privire nu-ştiu-cum, totuşi mă felicită pentru că Bolobocelul merge pe picioarele lui la vârsta asta.

După ce mai cade o dată într-un genunchi, decid să-l iau în braţe până la maşină. Pe drum studiem frunzuliţele verde-crud ale unei tufe, precum şi o râmă grăsană storcită la un capăt, dar vivace la celălalt.

În maşină, Bolobocelul mă pisează bine, bine, bine, cu ghetuţele murdare de noroi, în cele aproximativ 87 de traversări, pe bancheta din spate, de la un geam la celălalt, discutăm despre “tu-tu” cu “u” franţuzesc şi degustă plasticul, precum şi micul lanţ de fier al brelocului cu cheile de la maşină (pe care m-am gândit să i-l dau, căci îl ştiu gurmand).

Să fi trecut vreo cincisprezece minute astfel, când iată-i că apar. Bubulină se instalează ducal pe banchetă şi, necatadicsind să ne arunce vreo privire directă, anunţă: “Am învăţat germana!”

Şi asta-i tot ce-a binevoit să ne împărtăşească. Pe drum, înţeleg de la fratele meu că doamna Schneider sau Schuster l-a întrebat de mamă, tată, fraţi (“nu am”, ar fi zis Bubulină; “şi [Bolobocelul] cine e?” ar fi intervenit mnemotehnic taică-său; “un băieţel”, ar fi precizat Bubulină), veri şi verişoare. Şi că, bref, Bubulină şi-a însuşit danke şi auf wiedersen.

În tot acest timp, Bubulină şedea, lăsat mult pe spate şi cu picioarele semi-cocoţate pe spătarul scaunului din faţă, deosebit de abstras. N-a infirmat, dar nici n-a confirmat ceva din cele relatate. Bolobocelul, în schimb, probabil amuşinând aerul de teutonică străinătate infiltrat în atmosfera familială, a început să plângă.

Ştiţi cum se potoleşte instant un plâns de bebe? “Dă-mi punga aia!” zice frate-meu. I-o dau. Cu o mană pe volan şi alta în pungă, scoate un covrig, rupe o buclă din el şi i-o întinde broscuţei orăcăitoare. Broscuţa o vâră în gură. Şi tace. Restul covrigului se duce la Bubulină. Îl primeşte absent şi, din poziţia descrisă, începe-a-l molfăi pierdut în meditaţie.

Un minut, două, trei – acest absenteism, acest eliptism, acest ezoterism, dar nu le mai suport! Îl strig. De două ori. N-aude. “Bubulină!” a treia oară. “Daaa?” “La ce te gândeşti?” Molf, molf. “La germană.”

Nu ştiu exact ce i-a făcut numita doamnă Schneider sau Schuster, dar, de sâmbătă, Bubulină – îmi pare clar – a căpătat o inexorabilă aură hegeliană…

Advertisements

Comments»

1. MoniK - March 26, 2007

Bubulina ist einen pupacibil Kind! am invatat germana =)) cum s-o fi gandind el oare la limba aceea? ca mama mea care a refuzat sa mai mearga la gradinita teutona argumentand ca nu aude nimic???
de acuma se spune Pretzel, ma ierti, iar cu Schnauzerul chiar va puteti juca (va spune matusa unuia;)) mai usor, insa, cu schnietzelele:D
Fraulein Monika 😉

2. oblia - March 26, 2007

:))) pupacibil bine! nu stiu cun s-o fi gindind la germana, dar cumva se gindeste. om afla, poate… imi place de mama ta, e absolut logic sa spui ca nu auzi nimic cind ti se vorbeste in alta limba, mic fiind! 🙂

3. MoniK - March 26, 2007

da:( dar parintii ei au ascultat-o si au dat-o inapoi la sectia romana:(
“in loc sa imi dea o bataie buna!” imi spunea mama
lasa ca am razbunat-o eu care voiam sa fug de acasa sa prind examenul la scoala de muzica, noroc ca trecea mama prin apropiere si a auzit ce plan urzeam cu fratele mai mare cu un an, care era gata sa ma duca de mana pana in centru;)

4. oblia - March 26, 2007

stai sa pricep bine: tu voiai sa fugi de acasa sa prinzi examenul, ei nu te lasau la examen? am mai auzit de copii fugind de-acasa sa traiasca cu o shatra sau sa mearga la Mos Craciun, dar sa fugi de-acasa sa mergi la examen… ce copil! ;))
inteleg, deci, ca n-ai prins examenul la muzica? la ce cintai?

5. MoniK - March 26, 2007

nu, eram la gradinita si au venit sa ne testeze de la Liceul de arta, sa ne cheme la recrutari. Au trimis o carte postala din aceea fara imagini, daca tii minte, va invitam la examen.. eu eram trecuta la destinatar! ce onoare! semna chiar domnul director Chinezu! mama si tata s-au cam codit ca, de la strabunicul meu, organist in biserica reformata, nimeni n-a studiat muzica in familie; eu, timida, nu am intrebat: deci da? si am interpretat ca nu, si m-am framantat ce m-am framantat si i-am zis lui fratello sa ma duca el la examenul de admitere. doar ca mama trecea pe langa camera noastra si a spus ia sa duc eu fata, sa nu fuga prichindeii pe strada aiurea( eu de 6 ani, fratello de 7). si m-a imbracat frumos si m-a dus, aia m-au pus sa cant un cantecel si am cantat rapsodia romana si apoi O vioara mica de-as avea, si ma voia toata lumea, si era sa ma dea mama la vioara (de teama ca nu poate sa imi cumpere pian), si am plans, si pana la urma am studiat pianul, si mi-au luat si pian de concert, pe care cred ca il vand curand :(( ca eu nu mai stau la tg mures:((( si aici nu am unde sa il aduc.
asta a fost pe scurt povestea…

6. oblia - March 26, 2007

hmmmm… cam trist. eu zic sa nu-ti vinzi pianul, daca mai stii inca sa cinti…

7. moniK - March 26, 2007

da, dar acolo sta ca un cal mort…trebuie sa ma gandesc si la asta…e o deizie pe care NU O IAU de vreo 10 ani:) de cand am plecat..

8. Gratiela - March 26, 2007

deci… sa me lamurim…:) germana e gata, nu? engleza o stie de la tine din priviri…. si cum petrece ceva timp cu tine, tre sa fie la un nivel FOARTE inalt 🙂 franceza a decazut anyway deci inca vreo 25 de min de daneza (care implicit rezolva si norvegiana, finlandeza suomi si ce mai e pe-acolo prin nord)… poate trece peste vreo 2 saptamini la o ora de chineza… ca aici o fi un pic mai greu cu sunetele 🙂 Maica! pai vreau si io asa ! ca cu engleza mi-am neshte ani buni si de citiva ani de cind on and off ma ocup de spaniola da’ nu am ajuns prea departe! Asa da Bubulina draga! 🙂

9. Simona - March 26, 2007

Bubulina ne da lectii tuturor! Go Bubulina! 🙂

10. oblia - March 26, 2007

pt. monik: pai de ce sta ca un cal mort?? cinta la el un pic, cind mergi, for chrissake! :)))

11. oblia - March 26, 2007

pt. gratiela: LOL. a, chineza o stie de la zanganit jucariile cu melodii chinezesti, no problem! :))) cu norvegiana, da, anticipez oarece dificultati, in sensul ca s-ar putea sa-i ia vreo 20 de minute. trebuie sa gasim o doamna de norvegiana – anyone out there? 🙂

12. oblia - March 26, 2007

pt. simona: yep :))) va tin la curent.

13. Gratiela - March 27, 2007

deci totusi 🙂 did you actually pay for thiis?? 🙂 de ce v-ati dus totusi la tanti schanutzer? scuze da ca par idioata… 🙂

14. moniK - March 27, 2007

il iau eu la lectii de japoneza! aproximez ca in 13 minute o da gata, cu ideograme cu tot!

15. oblia - March 27, 2007

pt. gratiela: eu nu platesc un pfenning, draga! daca era dupa mine, il dadeam la o limba romanica sau la maghiara. dar cind e vreodata dupa mine? (raspuns: never). frate-meu si cumnatzica platesc. dar doamna se pare ca e buna (acum, serios): i-a dat si carticiiiiiiiica… 🙂 de schnauzer eu i-am zis, sa-l tachinez – and it’s just the beginning, heeee-he :>

16. oblia - March 27, 2007

pt. monik: 12 minute, pariu! 😛

17. vera cimpeanu - October 12, 2007

oblia – A trecut juma de an de cind nu ne-ai mai spus nemica de Bubulina poliglotul. zic ca a venit momentul. Cind iesi din lianele experientei iberice, poate?

18. catalin - November 28, 2009

va rog frumos sa imi ziceti cum se zice la visiniu si la rosu in germana…


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: