Suflet de dinte March 24, 2007
Posted by oblia in Peregrinatio 1.trackback
Câteodată faci nişte lucruri fără să ştii de ce. Dar afli mai târziu.
Bunăoară, nu ştiam de ce alergam miercuri după-amiaza spre cabinetul dentistei ca spre o întâlnire importantă. De ce? Ca să aflu ceva ce m-a înduioşat definitiv: dinţii se iubesc între ei.
La sesiunea precedentă îmi infiltrase doamna doctor un ucigaş plătit, să extermine nervul măseluţei. “Te-a durut?” întreabă doamna doctor. Aceea nu, zic de pe infamul scaun. Victima şi-a primit senină soarta, dar vecina sa de peste-o alta s-a perpelit, sărăcuţa, de durere. “Aha! Prin simpatie!”
Atunci şi acolo, m-a traversat vălurelul unei revelaţii: un dinte m-a resorbit drept în originea (grecească) a cuvântului. Simpatie: împreună-simţire.
Cum e ca, dinte fiind, să mori de durere că nervul unei măsele de la doi centimetri distanţă e omorât?
Cum ar fi ca vecina de peste-o casă să sufere pentru că tu ţi-ai făcut oleacă de lobectomie? Să sufere pentru că te-ai făcut nesimţit(or)?
În mod hotărât, la dinţi simpatia merge mult mai departe decât la oameni.
Demential! Scuze ca nu am un comentariu mai inteligent de-atit :)). E incredibil cum, daca observi lucrurile mici cu suficienta atentie, incepi sa vezi niste chestii nebanuite, cum e asta cu simpatia care merge mai departe la dinti decit la oameni. Foarte misto :).
Depinde de oameni… Cu cât e mai mare locul în care trăiesc ei, cu atât pot fi mai nesimţiţi (de la oraşe la metropole)… Cu cât e mai mic locul, cu atât ei sunt mai simpatici (de la sătucuri la orăşele)… Or, asta e ceea ce am observat eu. 🙂
mu ştiu de ce, dar mi-a venit în minte “ochi de câine albastru” … hmmm… ciudat mai sinapsez… poate creierul îmi spune că-i momentul să mă întorc la Marquez
pt. simona: da, sim. sa stii ca, tot inaintind in virsta, ajung la aceasta concluzie: ca adevarurile mari, sau macar frumoase si importante, stau in lucrurile mici, mici. nu-i fain si tricky? :)))
pt. andrei: de acord! tocmai de aceea am o problema cu bucurestiul actual. :(( e asa preaplin de oameni, incit ne calcam pe picioare ca niste vite, fara sa ne pese, zi de zi tot mai nesimtitori… pe de alta parte, n-as idealiza nici satucurile… da’ asa, un oras de max. 500.000 de oameni, undeva linga mare, eventual mediterana, mmmm n-as zice “nu” deloc :)))
pt. medeea: il iubesc tare mult pe marquez, dar “ochi de ciine albastru” nu am reusit sa citesc nicicum!… ala nu e marquez… cred ca experimenta/pastisha autori europeni (kafka), sa-si faca mina. tu ai reusit?
am reuşit, deşi nu mi-a plăcut … nu ştiu de ce, dar mi-a venit în minte… cred că titlul tău are aceeaşi cadenţă cu al lui marquez… e ciudat…
da, e ciudat 🙂