jump to navigation

Zâna Măseluţă şi Sistemul March 7, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

Azi am fost să-mi fac un “panoramic”. Aşa-i că sună a foto de carte poştală din vârful unui munte celebru de splendid? Locul unde opresc maşinile şi lumea ia o moccaccino de la bistro şi se aşază pe platforma înconjurată de balustrada de protecţie şi se uită la “scenery” aaaaaaall around? Aburind, tăifăsuind.

La o măseluţă zâmbitoare pe fond galben, etajul 3, blocul de lângă cinema Scala am fost eu să-mi fac panoramicul. 50% mai puţine radiaţii ca la alte panoramice.

Sun. “Intraţi!” răzbate o voce vajnică de dincolo de uşă. Un hol lung de pe care posesoarea în halat alb a vocii tocmai intră într-un cabinet. Pe hol, aliniate pe scaune, vreo trei mogâldeţe după mutre taaaare năpăstuite de propriile măsele.

Mă aşez în rândul mogâldeţelor, lângă o băbuţă pregnant împuţinată. “Poftiţi!” răzbate vocea din cabinet. Băbuţa îmi face cu capul un semn de carmelită în ilegalitate: despre tine e vorba. Mă ridic. Mă prezint. “Lanţuri, inele, cercei, scoateţi-le. Aşteptaţi pe hol, vă chemăm noi.”

Ies, mă aşez iar lângă băbuţă. Îmi scot lănţişorul cu cele trei amulete (pentru mine) sacre. (Dar dacă aveam un ineluş pierce-uit pe nu ştiu unde cum mi-l scoteam, mă rog? Tot pe hol?) Cumva, simt că dau în primire. Că mă-nrolez în armată, adio existenz! Că mă pregătesc de ştreang, of, Saddame. N-apuc să bag lănţişorul în buzunar, că-mi răsună numele din cabinet.

Mă ridic, mă prezint. Vocea în halat alb îmi vorbeşte cu dumneavoastră. Că să-mi las haina colea, că să vin încoa’. Mă vâră cu capul într-un aparat ca filtrul meu de cafea. (Filtrul meu de cafea are un aer de navă spaţială extraterestră. Negru, lucios, cu uşiţă în dreptul filtrului.)

Că să mă ţin cu mâinile de două bare, aici şi aici. Că să iau în gură muştiucul ăsta (cam ca de oboi, pe care pusese o hârtie albă nefolosită, sper), bărbia mai sus, mai în faţă, picioarele apropiate, spatele drept (??).

Nu ştiu ce faţă aveam, dar începe să îmi vorbească cu “tu” şi diminutive. Aşa, bărbiţa puţin mai în faţă, fruntiţa mai împinsă în cureluşa de (sus)ţinere, strânge bine cu guriţa, aaaaşa, dunga asta luminoasă să fie pe mijlocul năsucului, nu-nu! Aaaaşa! Îmi fixează postura de panoramă cu mâna. Haţ, m-a prins: “Nu mişca! Nu mişca, stai exact aşa până îţi spun eu!” Şi dispare, închizând uşa în urma-i.

Rămân 2-3 secunde privindu-mi acum faţa în oglida încorporată în aparat. Cu fruntea proptită în cureaua de susţinere, bărbia fixată pe placa de sub muştiuc, muştiucul între buzele încleştate şi, on top of all, dunga cu lumină laseroasă decupându-mi nasul în două pe verticală.

Aparatul de cafea prinde viaţă: uşiţa, purtată de un braţ metalic, se învârte din stânga până la falca mea dreaptă, din dreapta înapoi până la falca mea stângă. Ma scanează. Zumzăind ştiinţific. Încet, metodic.

Mă privesc în oglindă secunde în şir – fixată astfel în aparatură şi indicaţii, n-am încotro. Nu mai sunt eu. E un manechin organic, un android şi nimic altceva, un obiect clinic ataşat expertizei aparaturii. Cearcănele sunt singura urmă de umanitate rămasă ochilor – ochi de aparat, la rândul lor. Flash din “1984”. Zmmmmmm. Clic, clic. Zmmmmmm. Clic. Cât mai durează, un timp?

Uşiţa aparatului se opreşte în poziţia din care-a plecat. A captat întreaga mea dantură, e giftuită, satis!

Încă 5 secunde şi aud uşa deschizându-se. Vine vocea în halat alb şi mă deschingă. Iar cu dumneavoastră. “Vă mulţumim!” Cum simt nevoia de omenie (dar ce zic? de omenire!), strecor sfios: “Doamne, dar ce aparatură! Parcă suntem în StarTrek!…” Un zâmbet crăpat cu mare indulgenţă, ca un edict, de dincolo de faţada ştiinţifică: fix două secunde. “Aşteptaţi pe hol, vă chemăm imediat.”

Mă duc, mă aşez. Îmi pun repede lănţişorul înapoi la gât. E chemată mogâldeaţa-băbuţă. Păcat. Promitea o conversaţie captivantă. Lăsată singură, nu am ce altceva face decât să mă zgâiesc la un “tablou” de pe perete.

O caricatură. Interiorul unui cabinet stomatologic. Asistentul, în dreapta scaunului, apucă un instrument, c-un rânjet insinuant pe faţă . Stomatologul, în stânga scaunului, cu pantofi albi cu talpă-platformă şi bucile foarte pronunţat desenate, ca două mere zdrăvănoace, îşi ţine capul aplecat spre pacientă.

Pacienta, pe scaun, îmbrăcată într-o fustă mini roşie şi o bluziţă roşie care-i lasă la vedere burta, e toată o curbă, o rotunjime şi-un contur. Ar fi doar rubensiană, dacă desenatorul nu i-ar fi creionat atât de indubitabil un rât de porc. Care îi desăvârşeşte grotescul. Un rât de porc cocheţel ridicat spre stomatolog.

Holbându-mă minute în şir, caut să integrez desenul într-o hermeneutică poate hâtră a artei de dentist, a stomatologiei, draci, n-am mai fost la stomatolog de trei ani, ruşine mie, cine ştie ce cod glumeţ, intim, s-o fi închegat în tot timpul acesta între doctori şi pacienţi?

Dar nu izbutesc să concluzionez decât că, potrivit tabloului, pacientul e-un râtan lasciv/scroafă lascivă, doctorul – un libidinos, iar asistentul – un voyeur (desigur pervers).

Hop! Îmi răsună numele. Mă ridic, mă prezint. Mi se înmânează [sic!] fotografia panoramică, înmânez cei 50 de RON, la revedere.

De ce să vă mint? Sunt deprimată. De câte ori merg la doctor sau mi se intersectează necesităţile cu sistemul medical, mă simt redusă riguros la condiţia de produs organic de forma x, modelul z29q, ce trebuie reparat ca orişice alt aparat, vehicul, maşinărie.

Să mai adaug că panoramicul în sine îmi arată foarte mult a tigvă de incaş fotografiat de arheologi pe Discovery: un sfert de craniu cu dinţi.

Adică cum să zic eu, mai aşa, pe scurt: sistemul medical mie, una, îmi taie macaroana, distruge inocenţa, omoară poezia.

Totuşi. Sunt un sufleţel.

Advertisements

Comments»

1. eXstatic - March 8, 2007

Chiar ca stiinta e foarte rece… Ratiunea e rece… Intuitia e calda… 🙂 Si imi place intuitia…

2. medeea - March 8, 2007

aci permiteţi-mi să vă contrazic niţel… ştiinţa e rece pentru că trebuie să fie obiectivă… cât despre doctori.. păi nu sunt toţi aşa… unii chiar ţin la pacienţii lor…
cât despre dinţari… brrrr…. mi-e frică de ei… sunt sadici… aveam o colegă de liceu care-mi spunea că ei îi face plăcere să bage mâna în gura omului… acu’ e la stomatologie…

3. ghiocel - March 8, 2007

of, of! si-nca ce sufletel !!!! 🙂

4. oblia - March 8, 2007

pt. andrei: evident! doar esti stelar… 🙂 mie-mi plac ambele, inclin chiar usor spre Athena, dar exista Ratiune umanista si Ratiune fara suflet – oarecum. si asta din urma imi da fiori… nu placuti.

5. oblia - March 8, 2007

pt. medeea: mersi frumos!!… si eu ce fac acum, ca cel putin o luna de-aci inainte trebuie sa ma duc la dentist??!… valeu, valeu. da’ tu, medeea, n-ai sa fii asa, nu? si nici n-ai sa devii. promise?

6. oblia - March 8, 2007

pt. ghiocel: mmda… 🙂

7. medeea - March 9, 2007

de dentişti şi mie mi-e frică… dar io nu o să fiu un doctor rău… promit 🙂

8. oblia - March 9, 2007

pt. medeea: bine. 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: