Idilă (II)

…că azi, marţi, în aceeaşi staţie de metrou, va reapărea aurolacul meu. Şapca pe cap, geaca în culori vesele, ochi căprui-verzi foarte aproape, mustaţa – recent mijită – tunsă oarecum. Mai buşit de substanţe, de data asta, şi fără “Şapte Seri”.

Se apropie, direct la pasul 2: “Dă şi mi…” Focalizează. “Aa! Tu eşti! Ce mai faci?” Eu, didactic, dar tinereşte: “Păi tot aia: merg la muncă!…” “Auzi, dă şi mie o ţigară.” “N-am, bre!” răspund spontan cu ochi de ţărănuş ingenuu (mai tot timpul umblu cu două pachete la mine).

“Dar tu de ce nu munceşti?” îl întreb cu cordialitatea cu care s-ar întreba doi veri “ce mai face tanti Aura?” O clipă, mă tem că dintre buzele aflate la 15 centimetri distanţă o să ţâşnească un proiectil de flegmă spre mine.

Dar nu mă trag înapoi nici un centimetru. În loc de flegmă, el zice, şnur: “Ştii ceva? M-am îndrăgostit de tine!” “Ei, Doamne, asta-i, acuma!…” şi am luat vânt la pupa câţiva metri.

Stay tuned, folks… 🙂

Advertisements