jump to navigation

Idilă (I) February 28, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

Joia trecută, în staţia de metrou de la Universitate, un aurolac de vreo 15 ani îmi întinde un “Şapte Seri”. “Ia!” zice frăţeşte. Refuz. “Hai, ia!” mă îndeamnă precum camarazii de arme luând câte-o duşcă în timpul plantonului. Eu mă ţin tare, ştiind care era schema.

El trece direct la pasul doi: “Auzi, dă şi mie ceva să-mi iau de mâncare.” “N-am.” “Da’ mi-e foame!” “Şi mie,” zic perfid, “dar muncesc!” A plecat cu coada sus. Am fost mândră de mine. Dac-aş avea firma proprie, l-aş pune la treabă frumuşel pe flăcău, de-aş scoate untul din el, în 3 ani meniger l-aş face!

Mai încearcă şi pe la alţii, tot degeaba. Revine peste 2 minute: “Auzi, da’ tu ce eşti, fată sau băiat?” se interesează, în mod îndreptăţit (eu am figură oarecum androgină care îmi atrage apelative de la “doamnă” la “cavalerule”, şi viaţa mea ar fi infinit mai searbădă fără asta). “Tu ce crezi?” îl întreb. “Păi eu cred că fată.” Fac un “clic” din buze şi întind arătătorul cum am văzut eu într-o reclamă că se face cu fraierii cu sclipiri de geniu, însemnând “te-ai prins, dude!”

Little did I know…

Advertisements

Comments»

No comments yet — be the first.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: