jump to navigation

Frumuseţe February 28, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

Există frumuseţe netulburată, egală mereu cu sine şi paralelă cu orice altceva, invariabilă: pomeţii sunt tot timpul armonios modelaţi, nasul e mereu bine conturat, buzele sunt totdeauna graţios desenate, bărbia e veşnic dulce sculptată, ochii sunt fără sincope limpezi şi admirabili.

Aceasta e frumuseţea vedetelor căutate de camere de filmat.

Şi există frumuseţe precară, fulgurantă, perisabilă. Când pomeţii capătă un contur superb întâmplător, înclinându-se să privească de aproape un tablou. Nasul devine fermecător dintr-un unghi oarecare, întors să miroasă cupa unui crin. Buzele se fac irezistibile când se întredeschid ascultând o suită de Bach. Bărbia arată dintr-o dată minunat, mişcată de compasiune în faţa vreunei bătrâne cerşetoare. Sau ochii se umplu de copleşitoarea splendoare a mării când se prind, aproape din greşeală, de zborul solitar al unui pescăruş.

Aceasta e frumuseţea-oglindă, care reflectă frumuseţea lumii în milioanele-i de chipuri trecătoare. Dacă nu ai ochi din principiu văzători, într-o clipă ai şi ratat-o…

Pe mine, prima frumuseţe mă lasă rece; a doua – mă topeşte.

Advertisements

Comments»

1. Vlad - February 28, 2007

Eu unul susţin că prima frumuseţe nu există.

2. oblia - March 1, 2007

ei, exista… sa nu negam starurile hollywoodiene, au si ele functia lor. showbiz se cheama 🙂

3. ghiocel - March 1, 2007

iti admir microscopul ! 🙂
si adaug o stereotipie…de bine (daca exista asha ceva) 🙂 ochii sint oglinda sufletului…daca mai sint si vazatori…ajungi sa intelegi inca o data cit de putin iti trebuie sa fii fericit

4. oblia - March 1, 2007

pt. ghiocel: pai nu-i tocmai stereotipie, caci la starurile hollywoodiene nu se aplica, n-ai vazut? au tot timpul ochii la fel – cind nu joaca, adica. or, nu-mi inchipui ca sufletul lor o fi tot timpul la fel. undeva, s-a taiat firul.

5. irina - March 2, 2007

acesta este cel mai frumos post. (sau, cel putin, asa se vede prin ochii mei :))

6. oblia - March 2, 2007

din toate, toate, asta zici ca-i cel mai frumos? hm. 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: