jump to navigation

Marea (mea) dragoste February 18, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

12 iulie 2006

Marea e încă cu mine. Sublimă în toate cele. My lover of all times. Ador să-i port urmele pe corp, arămiul ăsta, fie şi dacă asta înseamnă piele cojită, şi luciul de pe unghii şi blonziul părului decolorat de sare.

Senzaţia de imersiune. Lichidul amniotic, desigur. Universal amniotic şi pentru toată făcătura. Făptura. Şi curenţii care te poartă, şi braţele şi picioarele care acţionează echilibrator, în virtutea unui instinct arhetipal: de mulare.

Marea e despre echilibru şi echilibrare, despre bi-echilibrare, inter-dependenţă. Palpită pe dedesubt, iar asta e emoţia iubirii înseşi. O vezi că e vie. Se înalţă în valuri, muchii pentru o clipă tăioase, care apoi flexează în mângâieri pe plajă. Nu ştiu pe nimeni altcineva care să fi mângâiat milioane de ani non-stop, cum fac mările cu pământul.

Muntele e altfel. Ascetic şi aspru, da, dar şi orgolios – un posibil mare inchizitor. Hm. Christos şi apostolii au trăit pe lângă mare; a fost, însă, răstignit pe un munte…

Advertisements

Comments»

1. medeea - February 18, 2007

mie-mi place muntele pentru că te face să îţi depăşeşti condiţia… tocmai pentru că pare orgolios… pare orgolios, dar dacă ajungi să îl cunoşti şi să îl înţelegi, îşi descoperă toate comorile sale… ador muntele… pe munte am luat cele mai importante decizii… când te uiţi spre înălţimi poţi să gândeşti lucruri mareţe… poţi să faci planuri de viitor… muntele este cel mai bun judecător al caracterului unui om… cursa pe munte nu este o cursă decât cu tine… nu trebuie să ajungi primul, dar trebuie să termini traseul… abia atunci vezi un om cum este el…
mi-am încheiat pledoaria pentru munte… cu toate astea nu vă spun să mergeţi mai mulţi la munte… din partea mea m-aş bucura să se ducă toţi la mare…dacă aveţi chef doar de mici şi bere şi stat la terasă… staţi departe de muntele meu!!!!

2. medeea - February 18, 2007

cât despre partea biblică… cea mai frumoasă predică este “Predica de pe munte” … în multe parabole apare muntele sau stânca… iar Hristos este stânca ce stă la baza creştinismului… nu marea ce stă la baza creştinismului…. sau bine: ca să fiu reconciliantă : marea stâncă 🙂
acu revenind la practică: drumurile comerciale erau pe lângă mare… mai puţine străbăteau muntele… de regulă cadavrele nu erau date jos de pe cruce şi cam putrezeau şi puţeau… era cam nasol să treci de 3 ori pe zi pe lângă aşa ceva… (dacă vrei să experimentezi du-te la IML şi stai lângă un mort de 2 săptămâni găsit în râu…) plus că un cadavru strângea corbii… nu tocmai plăcut să ai corbi în oraş… aşa că io zic că a fost totul din motive preactice…

3. oblia - February 18, 2007

aoleu. te-am suparat cu muntele, huh?… nu asta voiam. imi place foarte mult si muntele, ritmul ala aproape cazon care se stabileste intre pasii tai pe carare si respiratia ta si linistea lui (marea, de exemplu, o clipa nu tace). muntele imi place, dar marea o iubesc. e o chestie pur subiectiva.
ih. scirboshika chestia cu cadavrele, termina, tu! 🙂

4. medeea - February 18, 2007

nu m-ai supărat… doar mi-am făcut datoria de om (femeie) al muntelui şi am dat contraargumente 😀


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: