jump to navigation

Ce-a putut să facă Meşterul Manole!… Spiritul românesc 2. February 3, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

Mircea Eliade sugera, în eseurile lui de tinereţe, că “spiritul românesc”, ca orice banal creier, are două emisfere: “Mioriţa” şi “Mănăstirea Argeşului”.

Prima – o reţetă de transgresare a suferinţei prin extrapolare imaginativă: vor să mă omoare; mă paşte Moartea; o să ajung pe Lumea Cealaltă; dar Moartea e o crăiasă; de mă cuprinde, ne nuntim; iar de mă duce-n Lumea Cealaltă, va fi printre Lună, Soare şi stele.

Un truc pentru “anduranţă”. Cine îl ştie, îndură. Cine îndură, rezistă. Iar cine rezistă, e loc comun, dăinuie.

Foarte folositor. Să te opreşti, însă, numai asupra “Mioriţei”, e nociv. E ca şi cum ai gândi numai cu emisfera dreaptă a creierului. De-aici, posibile derapaje sau frustrări, cum ar fi de-valorizarea “Mioriţei”, recent, prin echivalarea “mioritismului” cu un păgubos escapism/absenteism – un fel de surâzătoare paralizie, când “ţara arde” şi ar trebui făcut ceva, în fapt.

În splendidă contrapartidă, “Mănăstirea Argeşului” e afirmarea aproape sfidătoare a voinţei de a face. S-o recitiţi, o să vă dea fiori!

Meşterul Manole este nebun. E obsedat, e apucat. Ca orice Michelangelo sau Cellini, e sclavul absolut al ce-va-să-creeze. Înalţă zidurile ziua şi i se surpă noaptea. Piatră pe piatră sus, zile la rând, şi piatră de pe piatră jos, nopţi la rând. Clădeşte şi se năruie, clădeşte şi se năruie. Perseverare diabolicum

Posedat de O idee: să vadă edificiul săvârşit. Nu-i de mirare că visează: pentru ca zidurile să dureze, în ele trebuie zidită o femeie. Soaţa sau sora oricăruia dintre meşteri. Care-o veni prima. Anima: pentru ca zidurile să dureze, sufletul trebuie să şi-l îngroape, unul din ei, în ele – ar fi putut la fel de bine să îi şoptească asta Faust…

Şi iaca, vine sufletul: a doua zi, pe drum, cuminte, în câmp, cu sufertaşul – e chiar soţia lui. A, chiar a lui trebuie să fie?? Acum s-a dezmeticit Manole. “Inima-i sărea,” zice povestea – desigur, curând îi va împietri-ntre ziduri, chiar. Anima, Ana – perechea lui.

Şi, disperat, se roagă: ”Dă, Doamne, pe lume / O ploaie cu spume, / Să facă pâraie, / Să curgă şiroaie.” Colosală pretenţie. Dar Dumnezeu îi dă. An(im)a nici că se-opreşte.

Manole, răvăşit. “Inima-i plângea,” punctează iar povestea – şi, evident, are s-o mai audă încă, dintre ziduri, când totul va fi gata, terminat, cea mai frumoasă mănăstire!

Se roagă iar: “Suflă, Doamne,-un vânt, / Suflă-l pe pământ, / Brazii să-i despoaie, / Paltini să îndoaie, /Munţii să răstoarne…” Ce muritor insolent! Şi, totuşi, Dumnezeu îi face iar pe plac. Doar că nici El Însuşi, se pare, nu poate să-ntoarcă din drum un suflet devotat…

Devotat zidirii. Ajunge An(im)a unde voia s-ajungă. O sărută soţu-său şi-o pune între ziduri. În joacă. Şi-ncepe să zidească, “visul să-mplinească.” Ea se plânge. O dată, de două ori. A treia oară, află Manole că era şi grea: opreşte-te, mă frângi pe mine şi ne frângi şi copilul! Iar el ce făcea? “Manoli turba / Şi mereu lucra.”

Orice fanatic al înfăptuirii ştie că treaba bună, lucrul bine făcut, desăvârşit, cere, da, sacrificiu. Prin urmare… Manole sufletu-şi zideşte, visu-nfăptuieşte. Voilà!

Când gândeşti numai cu emisfera stângă – vin să zic, ca un copil un pic retard – strângi tare din măsele şi făptuieşti de numa’! Eşti, care va să zică, workaholic. Slavă ţie, pe ce clădeşti acum se-nalţă un viitor temeinic! Doar că, vorba – mai plebee – a cântecului: “Niciodată nu uita de inima ta.” Vama (veche)?

Mioritism şi manolism. E bine, e rotund şi e frumos că le avem pe amândouă în bocceluţa spirituală-a plaiului pe care vieţuim.

Pentru ziua de azi, totuşi, fără să uit nimic din ce avem, mi-aş mai dori, în plus, o nouă emisferă, de e cu putinţă. O nouă baladă. Un spirit nou, pe lângă cele totuşi grave, al lui Manole şi-al ciobanului. Un spirit care să ne înveţe, lejer, după îndurare şi muncă înfăptuitoare, plăcerea bucuriei meritate, inteligent şi firesc trăite.

Mmmm… pe cine să propun ca personaj central? Pe Mary Poppins? Whoopi Goldberg? Epicur? Teo Trandafir? Haha. Nu-mi vin în minte, valabile, decât feţele anonime de la mare, destinse, seara, la cherhanaua din 2 Mai, pe la un 10-11 – discutând filosofie 🙂

Aşa să fie, atunci: spiritul feţelor anonime destinse, seara, la mare.

Advertisements

Comments»

1. medeea - February 3, 2007

primele două cuvinte pe care le-am citit: Mircea Eliade… omul care mi-a schimbat viaţa (fără sentimentalisme sau alte melancolii blegoase, dar chiar aşa a fost… poate o să povestesc cândva) când aud de omul ăsta nu pot decât să mă înclin şi cu greu reuşesc să îl contrazic… aceştia sunt parametrii între care se desfăşoară “spiritul românesc”, totuşi eu i-aş mai adăuga un basm cu Făt-Frumos. dar să le luăm pe rând: Meşterul e clar prototipul omului obsedat de o idee… măcinat de actul creator… cuprins de el într-un delir vecin cu nebunia, dar în legenda aceasta se îndepărtează de la valorile creştine pe care le găsim în Mioriţa (aşa cum frumos le-a disecat Mihai)… aici e vorba de o jertfă umană… chiar de două şi în final, cu Meşterul chiar 3 (iarăşi cifra 3)… merită să fie pierdută o viaţă pentru a dăinui o clădire ce s-ar fi putut ridica în alt loc? şi pentru ce? pentru mândria unui voievod… pentru orgoliul unui meşter ce nu suporta să nu-şi vadă opera în picioare? poate că nu înţeleg eu ce trebuie de aici… dar aşa o văd. nu văd un rost măreţ al unui sacrificiu uman (obiceiul străvechi spunea că fiecare zidire îşi cere un suflet aşa încât, după ce casa era gata, prima dată în ea păşea cel mai vârstnic membru al familiei, care oricum avea să moară primul… se mai pomeneşte obiceiul jertfirii umbrei (dacă nu mă înşel îl aminteşte şi Cărtărescu în aripa stângă) primele pietre ale fundaţiei erau puse deasupra umbrei unui copil orfan, acesta rămânând fără umbră şi, în scurt timp, murind)… este un ritual care mie-mi dă fiori… nu e ceva curat… personal îmi place legenda, dar nu aş pune aşa mare accent pe ea decât poate în contextul unui spirit trecut… în timpurile străvechi vedeai oamenii aşa de îndârjiţi (mă gândesc mai ales la războaiele care erau pe atunci… la oastea mare a ţării care se alcătuia din ţărani decişi să moară ca să-şi apere ţara… acum fug şi de stagiul militar)
ai degrabă, în locul Meşterului, eu văd Tinereţe fără Bătrâneţe, altă legendă foarte dragă lui Mircea. acolo găseşti nenumărate simboluri tipice spriritului românesc…dar mă cam întind aici… cred că despre asta voi scrie la mine, dar mai păsuiţi-mă o zi-două

2. oblia - February 4, 2007

ooops… sa stii ca am scris postul cu “Ileana Simziana” INAINTE sa pui tu comment-ul… adica il scriam atunci, inainte sa vad comment-ul. ma jur 🙂

3. oblia - February 4, 2007

hmmm… ok, sa discutam serios: intai, in chestia cu crestinismul nu intru. nu acum sau nu aici.
secundo, mircea eliade mi-a fost si mie “erou” si, intr-adevar, fara el (sau ionesco sau cioran) am fi fost muuuuuuuult mai sarmanutzi la minte si incuiati. DAR: trebuie sa stii si sa nu uiti ca eliade a simpatizat, totusi, cu cauza fascista. ca aceasta cauza a trimis la moarte (s-o mai spun? oribila) si evrei/rromi romani – vreme in care eliade, ca lider de opinie, n-a ridicat un deget… citeste “Jurnalul” lui Mihail Sebastian.
pentru asta, cred, eliade nu mai e, in lumea carturarilor apuseni de azi, o figura asa venerata cum e inca la noi…
de-aia tot zic: orice figura mareata, eroica, legendara trebuie privita din toate perspectivele – sau din cat mai multe poti… daca nu, nici nu cunosti adevarul intreg, nici nu mentii vii figurile respective (si se transforma in exponate impaiate/pietrificate, golite de sens real, de relevantza) – parerea mea. care este 🙂

4. oblia - February 4, 2007

despre ritualul jertifirii umbrei. nu-l stiam. misto – in sensul de tragic si impresionant.

5. oblia - February 4, 2007

in fine, despre taranii care plecau sa moara bucurosi la oaste: tu chiar crezi ca asta e de lauda sau mandrie?? sper ca nu. pentru ca vorbim despre oameni omorand alti oameni – pentru ca asa le-au spus niste capetenii, prostindu-i cu vreo cauza nobila in spatele careia nu sunt, de fapt, decat lacomie si sete de putere/bani. zau ca da. ma bucur ca s-a scos stagiul militar obligatoriu. sper sa se scoata si razboaiele obligatorii!

6. medeea - February 4, 2007

ufff… de ce-mi dă toată lumea în cap cu legionarii? ştiu că a fost în garda de fier, dar asta nu schimbă cu nimic geniul său în alte domenii. acolo a fost o tâmpenie din partea lui… tâmpenie şi poate şi dragoste, mai ales că Nina Mareş (prima soţie) şi cu Nae Ionescu erau simpatizanţii fascismului… în general pe mine mă interesează prea puţin viaţa scriitorilor care-mi plac, dar Eliade a fost şi este în continuare o obsesie din toate punctele de vedere…
textul cu Ileana nu-i bai… bine că l-a scris cineva înainte… oricum io o să scriu altceva. începe să-mi placă să vorbesc despre basmele atât de dragi mie 🙂

7. Gratiela Zotica - February 19, 2007

de-aia mai bine cu basmele lui Ion Creanga:)

8. Arthur - March 28, 2007

pe langa altele…multe… care ar putea fi spuse, am sa zic atat: moralitatea n-are nicio treaba cu arta…domenii total diferite, in caz ca nu ai ambitii de genul sa faci cel mult din moralitate o arta:)

9. oblia - March 28, 2007

pt. arthur: simt ca ar trebui sa va vorbesc cu “dumneavoastra”… eu nu am ambitii asa mari incat sa fac o arta din moralitate, dar moralitatea are foarte mult de-a face cu arta – fie ca vrea sau nu, ori fie ca arta vrea sau nu. adevarat, nu sunt rude de gradul I, dar mi se pare putin precipitat sa afirmam ca nu au chiar nici o treaba una cu alta… Bunyan, Oedip, Goethe, “Moll Flanders”, Homer, “Litera stacojie”, chiar Wagner, prin extensie, eheeee… Evident, depide ce intelegem prin “moralitate” – asta DA, discutie!… 🙂

10. Arthur - March 28, 2007

arta nu este continut ci stil…cum ar fi sa ma intreb in fatza unui tablou al lui van gogh daca se afla intr-un moment de nebunie cand l-a pictat? ce relevantza ar avea raspunsul? poate numai una in stare sa dea seama de cel care face judecata, nu si o relevanta artistica insa:)

11. oblia - March 28, 2007

hmmmm… cred ca avem feluri destul de diferite de-a gindi… pentru mine nebunia nu-i legata de moralitate. evident ca n-ar avea prea mare relevantza daca van gogh sau oricine a creat ceva la nebunie sau betie (desi abordarile academice neomarxiste ar fi interesate…:).
dar ASTA: “arta nu este continut, ci stil??” c’mooooooon!…. dam roata inapoi la maiorescu si forme fara fond, sau cum? eh! I quit.

12. Arthur - March 28, 2007

ma gandesc la asta…daca tu realizezi ceva…indiferent ca e tablou, text, piesa muzicala, o ie etc…si vreau sa vad daca este opera de arta, la ce ma uit? la continut sau la simbolistica? la ce ai facut sau la cum ai facut? ia un text care iti place de exemplu…ce auzi cand il citesti? povestea, epicul…sau maniera in care a fost scris? un pamflet de ex poate fi destul de vulgar, dar cu asupra de masura…genial. cat il priveste pe maiorescu…cunoasterea contextului in care a scris teoria formelor fara fond e suficient cat sa ne lamureasca la ce se referea el acolo…si mai ales de ce era nevoie sa scrie cineva o asemenea teorie.

13. titus ionescu - October 27, 2007

Constantin Schifirnet
Formele fãrã fond,
un brand românesc, Comunicare.ro, 2007

Cuprins
Cuvânt înainte • 9
1. Antemaiorescieni • 13
1.1. Redescoperirea Occidentului • 13
1.2. Complexul Europei. Dinicu Golescu • 14
1.3. Primenirea europeană a societăţii româneşti. Eufrosin Poteca • 16
1.4. Nevoia de aşezăminte noi. Ionică Tăutu • 17
1.5. Ridicarea patriei. Barbu Paris Mumuleanu • 18
1.6. Nu imitaţie, ci evoluţie treptată. Costachi Conachi • 19
1.7. Un precursor al junimismului. Alecu Russo • 19
1.8. Dreptul roman, bază a modernizării. Simion Bărnuţiu • 21
1.9. Învăţământ naţional. Gh. Lazăr • 23
1.10. Schimbare făcută cu rost. Gh. Asachi • 23
1.11. Formele fără fond – expresie a dezechilibrului între antiteze. Ion Heliade Rădulescu • 25
1.12. Reforme accelerate. Ion C. Brătianu • 29
1.13. Realismul organic. Mihail Kogălniceanu • 31
1.14. Formele fără fond – „o mască frumoasă fără crieri“. Ion Maiorescu • 36
1.15. „Temeiurile din lontru“ – fundamentul dezvoltării statului modern. George Bariţiu • 40
1.16. Condiţia modernizării, dezvoltarea economică. D. Pop Marţian • 43
1.17. „Civilizaţiunea este iuţeala progresului“. Ion Ghica • 44
1.18. Trecutul, argument al spiritului naţional. Bogdan Petriceicu Hasdeu • 46
2. Teoria formei fără fond în opera lui Titu Maiorescu • 51
2.1. Gândirea maioresciană • 51
2.2. Modele europene de societate • 53
2.3. Semnificaţii ale formei fără fond • 55
2.4. Originile formelor fără fond • 59
2.4.1. Abaterea de la calea organică de dezvoltare a societăţii române • 59
2.4.2. Imitaţia civilizaţiei occidentale • 62
2.4.3. Constituţie şi legi inadecvate unei societăţi în tranziţie • 68
2.4.4. Inexistenţa fundamentului social burghez • 71
2.4.5. Lipsa spiritului critic în cultura română • 73
2.5. Căile de înlăturare a formei fără fond • 76
3. Formele fără fond în viziunea lui M. Eminescu • 81
3.1. Gândirea eminesciană • 81
3.2. Formele fără fond • 84
3.2.1. Principii de studiu al formelor fără fond • 84
3.2.2. Sensul formelor fără fond • 85
3.2.3. Cauzele formelor fără fond • 86
3.3. Evoluţionism • 87
3.4. Societatea modernă românească • 89
3.4.1. Clasa de mijloc • 89
3.4.2. Ţăranul • 92
3.4.3. Pătura superpusă • 93
3.5. Legea, fundamentul construcţiei statale moderne • 95
3.6. Barbarie, semibarbarie, civilizaţie modernă • 97
3.7. Teoria compensaţiei • 99
3.8. Efectele modernizării • 100
3.9. Susţinerea instituţiilor moderne • 101
4. Formele fără fond în opera lui C.D. Gherea • 107
4.1. Dezvoltarea României moderne şi influenţele externe • 107
4.2. Rolul instituţiilor burgheze în formarea României moderne • 110
4.3. Neoiobăgia, o formă fără fond • 118
4.4. Socialismul în ţările înapoiate şi perspectiva evoluţiei sale în România • 121
5. Evoluţia de la fond la formă • 127
5.1. Era nouă, sfârşitul formelor fără fond. P.P. Carp • 127
5.2. Formele fără fond, caricatura civilizaţiei. Theodor Rossetti • 131
5.3. Organicismul permanenţelor istorice. Nicolae Iorga • 133
5.4. Formele fără fond, expresie a decalajului dintre aşezămintele burgheze şi sufletul românesc.
C. Rădulescu- Motru • 139
5.5. Social-democraţia, formă fără fond. Constantin Stere • 145
6. Evoluţia de la formă la fond • 149
6.1. Legitimitatea formelor fără fond în tranziţie. A.D. Xenopol • 149
6.2. Spiritul critic şi formele fără fond. Garabet Ibrăileanu • 153
6.3. Forma, creatoare a fondului. Eugen Lovinescu • 161
6.4. Formele fără fond în evoluţia economică. Ştefan Zeletin • 169
6.5. Evoluţia burgheziei româneşti. Mihail Manoilescu • 174
6.6. Formele fără fond în viziune comunistă. Lucreţiu Pătrăşcanu • 179
7. Accepţiuni ale formelor fără fond • 183
7.1. Categoriile de „fond“ şi „formă“ • 183
7.2. Exegeza despre teoria formelor fără fond • 187
7.3. Sensurile acordate fondului şi formei • 190
7.4. Accepţiunile formelor fără fond • 191
7.4.1. Contradicţia dintre condiţiile interne şi instituţiile moderne • 191
7.4.2. Contradicţia dintre cultura română şi civilizaţia modernă • 196
7.4.3. Contradicţia dintre scopurile (civilizaţiei) moderne şi mijloace • 197
7.4.4. Discrepanţa dintre real şi ideal • 197
7.4.5. Neadevărul formelor din afară şi autenticitatea fondului intern • 198
8. Formele fără fond – reflex al evoluţiei societăţii româneşti moderne • 203
8.1. Modernizarea tendenţială românească • 203
8.2. Spaţiul de dezvoltare • 206
8.3. Contexte ale dezvoltării moderne româneşti: independenţă versus dependenţă • 208
8.4. Cauze economice • 216
8.5. Construcţia instituţională • 220
8.5.1. Cadrul instituţional politico-juridic • 220
8.5.2. Statul român modern • 222
8.5.3. Regimul parlamentar • 225
8.6. Agenţii modernizării • 227
8.6.1. Fragilitatea burgheziei •
8.6.2. Implicarea intelectualilor în modernizare • 227
8.7. Conduite specifice modernizării • 229
8.8. Ţărănimea, suportul social al costurilor formelor fără fond • 236
9. Modelul teoretic naţional explicativ al evoluţiei societăţii româneşti moderne • 243
9.1. Un model teoretic de studiu al modernizării • 243
9.2. Unitatea dintre fond şi formă – principiu explicativ al evoluţiei moderne româneşti • 248
9.3. Principiu de analiză deterministă • 249
9.4. Raportul interioritate-exterioritate • 251
9.5. O raţionalitate specifică • 256
9.6. Cultura, enzima modernizării româneşti • 259
9.7. Formele fără fond în societăţile aflate în continuă tranziţie • 264
Încheiere • 269
Bibliografie • 273
Indice de materii şi de nume • 283

14. Radu Negru - November 21, 2007

Nu ai inteles nimic din Monastirea Argesului. Nu ar fi nicio problema, dar nu inteleg de ce arunci cu asemenea idei in populatie. Este cineva mai sus care simte nevoia sa iti zica DVS. Frumos. Mentalitate de subaltern si nimic mai mult. In rest nu am nimic de adaugat. Ramai inscris in randurile ignorantilor stupizi care isi bat joc de Miorita si MA, unele dintre testamentele filosofice populare ale acestei lumi. Noroc ca mai sunt si unii care le inteleg pt a transmite mai departe invatatura veritabila, ca de discutii pline de looseri intr-o Vama din ce in ce mai populata de imbecili s-a saturat o lume … lumea care conteaza.

15. Anaida - November 23, 2007

Ave, tuturor!
Eu sunt contrariata, indignata de aceasta balada!
(nu mai vorbesc de Miorita)
Indignarea mea sporeste semnificativ, gandindu-ma la un locas de cult (biserica ortodoxa) cladita pe sacrificiu uman si pe vanitatea unui voievod care a ctitorit-o din banii saracimii (boborului).
Ofrande nu se aduc celor jertfiti, ci celor ce au ctitorit – “odinesc” in argint si aur in interiorul locasului.
Nu inteleg mentalitatea BOR, nu inteleg mentalitatea romanului care se mandreste cu astfel de creatii populare.
Imbecilitatea in ce consta Radu Negru?
In faptul ca nu pot admite ca o creatie literara plina de vanitate, cinism si crime (vezi sfarsitul lui Manole parasit pe acoperis)!
Simbolistica conteaza, evident!
Am fost zilele trecuta sa vizitez din nou locul.
M-au trecut fiori pe sira spinarii, gandindu-ma la intrebarea:”si daca totul este real”?
Daca in acest lacas se afla osemintele Anei?
Daca Manole a fost ucis miseleste de catre voievodul Negru pentru a nu mai exista o alta cladire atat de frumoasa?

Mi-a ramas o umbra de indoiala si o tristete imensa – daca totul este veridic, imi pare un cinism inefabil:
il loc de a-i cinsti pe cei sacrificati, ucisi, se cinstesc tot boierii (ctitorii) de parca ar fi murit ei muncind pana la epuizare pentru a sfarsi locasul. Sau si-au sacrificat toata viata, muncid, pentru a dona banii unui astfel de proiect.

Ce fel de natie suntem? Ce valori si cum le estimam, noi, romanii?

16. oblia - November 25, 2007

Anaida. doamnelor. domnilor. ce naiba!… o piesa literara este si in acelasi timp nu este realitate. se cintareste si in acelasi timp nu se cintareste dupa calapodul realitatii. adevarat, e foarte derutant: ambiguitatea pare-asa insuportabila, incit uneori ne e mult mai comod sa tragem piesa literara respectiva in intregime pe calapodul realitatii si sa-l facem pe manole criminal, pe pastorash slabanog/lash, etc. etc. si sa decretam ca acela e adevarul ultim al respectivei piese: nimic, totul, punct.

literatura insa inseamna interpretabilitate. nici o piesa literara nu are adevar ultim (cind se decreteaza ca are, cind se reduce la literaLitate, negindu-i-se literaRitatea, devine usor instrument de propaganda in miinile vreunui partid unic, dictator, etc.). are, in schimb, multe adevaruri posibile. cind le desfac, interpretii ei ii sporesc frumusetea. si frumusetea consta tocmai in varietatea irizatiilor, in multitudinea adevarurilor. in cele 10+ planuri pe care se lasa citit un roman (marquez, de pilda). frumusetea literaturii, de asta vorbesc.

de-aia mi se pare de bun simt elementar sa ne precedam INTERPRETARILE cu “eu cred”, “mi se pare”, “dupa mine”, sau sa ne facem autoironia (cvasi)transparenta atunci cind demonstram un adevar (dintr-o multime) al unei piese literare.

literatura se cuvine citita (si “citita”) parabolic – dupa parerea mea… 🙂 altfel riscam sa devenim intr-un fel sau altul extremisti…

17. Anaida - November 26, 2007

Salut!
Oblia, se subintelege sintagma “eu cred”!
Tot de literatura tine si acest argument expus de tine.
Daca as fi scris “eu cred” intaream o evidenta, nu?
Era o iteratie fara sens.
Fiecare vede frumosul in functie de unghiul, educatia, valorile, cultura fieacaruia.
Balada a avut farmec pana in momentul in care am constatat ca este cladita pe un adevar istoric. Daca ramanea la limita unui mit, era doar literatura plina de exemple tragice in numele “MATERIEI”!

Frumusetea, in ochii mei, consta in sacrificarea sinelui, nu a celor din jur.
Reiterez: sunt consternata de “maretia” acestei opere!

18. oblia - December 4, 2007

pt. anaida: ok, point taken, fair enough 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: