jump to navigation

Ce-ar fi putut, oare, să facă ciobănaşul?… Spiritul românesc 1. February 2, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

Când cusururile românilor nu sunt puse pe seama “balcanismului”, sunt puse pe seama “mioritismului”. Însuşi “Manifestul bestjobs,” vorba ’ceea… (nope, tot nu-i fac link aici – daţi search pe google, dacă doriţi să revedeţi 🙂 )

Prin “mioritism” se înţelege, din ce-am observat, pasivitate, resemnare letargică, adrenalină horcăind ca boxérul la podea, slăbiciune, fraierie cât casa, limfatism cronic – pe scurt, o majoră lipsă de cojones, vere!

“Mioritismul” este, prin urmare, total anti-business: o adevărată plagă pentru economia noastră, pentru înavuţirea noastră, pentru avântul nostru propăşitor. Vine-aşa: ori de câte ori ne străbate un fior antreprenorial, haţ vine mioritismul şi ne zice că mai bine să stăm pe loc şi să ne lamentăm, decât să facem ceva, orice. La antipod – “just do it”, de la Nike.

Bănuiesc că mai toate popoarele îşi au ţapul lor ispăşitor – noi avem o mioriţă ispăşitoare!

Totuşi, hai să vedem: ce-ar fi putut face ciobănaşul? Ce altceva care să ne facă mândri, ţanţoşi, neperdanţi şi combatanţi?

Play: erau odată trei ciobani. Un ungurean, un vrâncean şi-un moldovean. Primii se vorbiră să-l omoare pe-al treilea, căci era mai bogat. Să-i ia oile şi să se-mbogăţească, astfel, ei înşişi.

Pause: e important contextul asta. Fiindcă e foarte, foarte actual. Etern, de fapt. Un tablou cu rivali. Vedeţi-l în hârjonirile armate din Orientul Mijlociu de azi, în “războiul palatelor” de la noi, ori în micile intrigi de pe la locurile voastre de muncă.

În acest context, şi nu neapărat pentru că aşa ar fi fost el de felul lui în orişice împrejurare, rămâne moldoveanul pasiv.

Play: mioriţa aude de planurile celor doi şi, după trei zile de tormentată behăială, se hotărăşte să vorbească. Îl roagă pe moldoveanul său să-şi mute turma la loc mai ferit, cu mai multă iarbă, şi să-şi cheme şi-un câine mai de nădejde. Codindu-se încă o strofă, îi spune limpede şi de ce: ungureanul şi vrânceanul s-au înţeles să îl omoare.

Pause: când eşti o biată mioriţă (c-aşa te-a făcut natura: nici leu, nici rinocer, nici viperă, ci fără de gheare, colţi, venin – doar o biată mioriţă) şi ai aflat de un pericol iminent, ţi-e frică, nu? Să spui, să taci, să spui, să taci, să spui sau-mai-bine să taci??… Tu, când eşti mioriţă, spui sau taci? Departe de a fi o cârpă bleagă, mioriţa, de la care vine “mioritism”, a fost, în fapt, grozav de curajoasă: într-un final, a spus!

Play: după ce o ascultă liniştit, moldoveanul o instruieşte pe mioriţă ce să facă după ce el n-o mai fi.

Întâi, să le spună lui ungurean şi lui vrâncean (da, chiar lor!) să îl îngroape într-un anume loc, aproape de oile şi câinii lui.

În al doilea rând, ea însăşi să-i aşeze la căpătâi trei fluieraşe; când va bate vântul, ele-or ugui, oile s-or aduna acolo şi l-or plânge.

În al treilea rând, să nu le spună cu nici un chip oilor că el e mort; să le mintă frumos, povestindu-le cum s-a-nsurat el cu o crăiasă faină şi-au făcut nuntă de basm.

În fine, dacă mamă-sa l-ar căuta, mioriţa să se-ndure de ea: să nu-i spună nici ei că-i mort, dar nici să nu-i descrie cine ştie ce nuntă fantasmagorică; ci să-i zică doar că s-a însurat “cu-o fată de crai, / Pe-o gură de rai.” Atât – restul o-nţelege ea, maică-sa…

Pause: ciobanul – orb să fii, şi tot vezi – este extrem de lucid, precis şi practic, în instrucţiunile sale. Nici vorbă să fie vreun aiurit sau molatec. Aşa dispoziţii de îngropăciune bine rânduite mai rar auzi.

În plus, ciobanul este grijuliu: ştie că oile-s prostuţe şi impresionabile, şi nu vrea ca ale sale să rămână “traumatizate”; lor, ca să nu se bulucească, să nu se zăpăcească, să nu se rătăcească, de nu-l mai văd prin preajmă, trebuie să le spui asa şi-asa – şi-atunci vor sta (ignorante, dar) cuminţi.

Apoi, ciobanul este drăgăstos, dar nu şi prost: nu vrea ca maică-sa să fie trăznită de veste aşa, direct, dar nici nu vrea să fie minţită porceşte – ei, care e om şi pricepe, să i se spună doar că l-a luat de soţ o crăiasă, “pe-o gură de rai.”

El – cioban, mireasa- crăiasă, ei doi – pe-o gură de rai. Păi ce crăiasă ia un cioban de soţ? Poate doar Moartea. Maică-sa va citi, ea, prin metaforă…

Ciobanul e lucid, e practic, e grijuliu şi e deştept. Este – anticipând şi având grijă să pareze toate posibilele complicaţii – descurcăreţ şi, nu în ultimul rând, imaginativ.

În ce constă, atunci, “acuza”? Cred că anti-mioriticii l-ar fi vrut “activ” în sensul de mai “om al bâtei”. Clenciul e momentul acela, după mărturisirea mioriţei, când dumnealui trece direct la dispoziţii de înmormântare, fără să stea o clipă să se-ntrebe: hei, ce?? Ăştia vor să mă omoare??

Bine, atunci.

Rewind: Mioriţa îi dezvăluie mârşavul plan.

Record: Ciobanul se înfurie groaznic pe tovarăşii lui. Sudalmele-i curg din gură, pe sub spicul grâului de mustăcioară, precum volburile prin gurile de canalizare, de trage toată lumea apa în acelaşi timp. Poliţie nu-i, în vârf de deal. Ce să facă? Las’ că le-arată el lor! Cu el să nu se pună! Le vine el de hac! Action!

Varianta A: Moldoveanul se duce la ungurean şi la vrâncean. “Mă voi vreţi să mă omorâţi?” “Cine, mă, noi? De unde dracu-ai scos-o??” “Mi-a zis mioriţa!” “Păi nu vezi, mă, că aia-i într-o dungă? De trei zile behăie ca tâmpita. Noi ziceam s-o tăiem, c-a căpiat! Nici nu putem să dormim noaptea.” Ciobanul se uită la mioriţă: cam arată a nebună, dreptu-i; mai şi vorbeşte!… “Bine, mă, hai s-o tăiem. Scuze. M-am luat după ea, nu ştiu ce m-a apucat…” Final: cei trei mănâncă friptură de mioriţă la proţap seara, în jurul focului. Sunt prieteni. Noaptea, însă… Save?

Record. Varianta B: Moldoveanul se duce la ungurean şi la vrâncean. “Mă, voi vreţi să mă omorâţi?” “Da’, mă, şi ce, care-i problema?!” “Mă, fu-……!!” Moldoveanul pune mâna pe-un par. Ăilalţi doi sar în sus cu câte-o bâtă-n mână. Trosc, poc, buf, jbang, foooing, booooing, Jackie Chan nu e prin preajmă, Moldoveanul, pe cont propriu e, sărmanul, căsăpit. Save?

Record. Varianta C: la fel ca mai sus, dar printr-o sforţare supraomenească (sau poate că prin jocul justiţiar al marelui regizor, hazardul, de exemplu vrânceanul cade, în luptă, cu tâmpla pe un cataroi, şi crapă), Moldoveanul învinge. Le lasă leşurile-acolo, să le mănânce vulturii, iar dimineaţa coboară frumuşel pe deal, cu turmele lor, cu tot. Save?

Record. Varianta D: Moldoveanul nu se duce la ungurean şi la vrâncean. Nu le zice nimic. Se preface că nu ştie nimic. Seara tustrei mănâncă mămăligă împreună. Dar el are un plan. Şi-a antrenat berbecii şi oiţele. Când miezul nopţii va veni şi bâtele-ucigaşe s-or apropia de culcuşul lui, vrânceanul se va-mpiedica de o căldare anume pusă-acolo, berbecul-staroste se va scula şi-n coarne îl va tăvăli. Ungureanul se va dezmetici din sperietură, dar, când să se repeadă la moldovean, trei oiţe-l vor muşca în cor de fund, el va răcni şi Moldoveanul îi va-nfunda un pietroi în gură. Iar celuilalt – târnosit bine de berbec – PAC o ultimă bâtă în cap, şi gata. Îi va îngropa pe îndelete la lumina lămpii cu gaz, sub ochii blând răzbunători ai mioriţelor, iar dimineaţa va coborî alene dealul, cu oile lor, cu tot. Save?

Wow, cât de altfel am fi fost, noi, românii, cu oricare dintre aceste finaluri. Atuncea da, “mioritism”!…

Totuşi. Rewind and see: http://members.cox.net/melopea/miorita/balada.html – cu mulţumiri acestui site!

Advertisements

Comments»

1. medeea - February 2, 2007

hmmm… săracu’ ciobănaş… chiar nu avea pre multe variante… io tot nu înţeleg de ce e o catastrofă aşa mare să accepţi ce ţi se pregăteşte? asta e… ştii că o să mori: du-te şi zi un Doamne ajută, pregăteşte-te de moarte… împacă-ţi sfletul şi cam atât. eu asta înţeleg din Mioriţa … nu că e vorba de o resemnare generală, ci de o acceptare a morţii. şi acum pe bune: ce poţi altceva să faci în faţa unui asemenea eveniment? nu-ţi convine. şi? te întreabă cineva? te duci şi te plângi. crezi că o să trăieşti mai mult?
na, că iar mi-ai dat o idee!

2. oblia - February 2, 2007

eu ador miorita. ma enerveaza groaznic d’alde astia din manifest care o spurca cu intelegerea lor trasa la rindea de-ngusta ce e… da, evident: ditamai tema – sa te impaci cu moartea. si frumos si intelept. si, mai mult: sa stii cind sa nu actionezi ca sa nu devii si tu ticalos. daca ridica si el bita, cu ce era mai breaz ca ungureanu’ si vrinceanu’? in fine: asa reteta simpla si de bun simt de transgresare a suferintei n-am mai intilnit prin alte literaturi populare.
Mioritza is cool. definitely!

3. oblia - February 2, 2007

aaa… acuma vrei sa scrii tu despre Mesterul Manole? daca da, ok. numa’ zi-mi, sa nu m-apuc eu… 🙂

4. mioriţă… « Medeea - February 2, 2007

[…] 2nd, 2007 Oblia zice despre mioriţa noastră pusă drept “ţap ispăşitor” al tuturor lucrurilor care […]

5. medeea - February 2, 2007

io dacă mă apuc să scriu o să o fac despre pasărea măiastră din basmele noastre şi de măiastra lui Brâncuşi… de multă vreme mă tot “bântuie” tema asta… o consider extraordinară… să vedem când o să am timpul şi dispoziţia necesară ca să nu-mi bat joc de ea.

6. medeea - February 2, 2007

acu văzui, odată cu recitirea… cât despre balcanismele de care ne acuză toţi: ultima dată când m-am uitat pe hartă pe la noi treceau Carpaţii… sau ăştia cu balcanismele sunt tot cei care cred că avem capitala la Budapesta? (n-am nimic cu ungurii… a nu se interpreta)

7. mona - February 2, 2007

tu, io zic ca mai er(e)a o varianta. sa plece dracului cu oile lui cu tot sa mai vada si alte locuri, nu? ca deplasarea face bine sufletului. nici bita in cap, da’ nici nu mor caii cind vor ciini.
no, nu era mai bine asa?

8. oblia - February 3, 2007

:)))) ba da, ba da, erea!

9. medeea - February 3, 2007

Oblia (trebuie să-mi spui numele tău că e prea impersonal Oblia) “manifestul” tău cu mioriţa a luat amploare; iată aici: http://onofreiciuc.blogspot.com/2007/01/miorita-bocet-crestin-de-inmormantare.html

10. oblia - February 3, 2007

wow – amploare! fix ce-mi place!… 🙂 scrie misto mihai, l-am vazut din link de la tine, si e superdocumentat. doar ca pe alocuri pare prea stufo/dens si academic. dar cred ca-i foarte destept.
cum adica “impersonal” Oblia?? hei! 😛 the name’s Ilinca, nice to met you, Mada. 🙂
si? despre mesterul manole ni’ca-nimicutza?

11. medeea - February 3, 2007

m-am scăpat cu Mădă 😛 . şi mie-mi pare bine (strângere de mână virtuală)
mie-mi place foarte tare cum scrie Mihai… e foarte serios, adică exact ce nu sunt eu… şi eu scriu serios, doar că nu gândesc serios… mie-mi place să râd de orice, mai ales de mine şi să văd ce e frumos

12. oblia - February 4, 2007

“te-ai scapat cu Mada”, ha? bineeeeeee… 🙂

13. MoniK - February 15, 2007
14. oblia - February 16, 2007

jesus, cum suna: “mioritza in europa”!! :)))) bheeeeee. multzam pt link!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: