jump to navigation

Cum stăm cu “filosofia de viaţă”? Pilde cinice. January 20, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

Stiţi, fiecare are câte una; sau aşa sper. De principiu. Ca grilă de lectură a lumii. Ca optică. Şi ca modus vivendi.

Eu întâi am fost romantică (liceul). Apoi am fost umanistă (facultatea). Apoi existenţialistă (1 an şi 3 luni, parcă). Apoi “apostolică” (vreo doi ani). Şi, până acum câteva luni, am fost cinică. Acum sunt în tranziţie.

Celor dezgustaţi (de prostie, ţopisme, gherţoisme, fiţe şi becalisme), dar încă 100% bine intenţionaţi, cinismul le poate fi de ajutor – mai degrabă decât deznădejdea.

Dar care cinism? Există un cinism rău, care nu e, de fapt, decât o formă de mârlănie gratuită deprinsă la “şcoala vieţii” de purcei ajunşi (în copaci). Şi există un cinism bun, sau cel puţin de folos.

Pe acesta din urmă vreau să-l restaurez mai jos, povestindu-vă despre un colosal homeless din vechime pe care, impertinent, râtan misogin şi uneori scabros fiindu fost, îl – totuşi – simpatizez. Ca personaj.

Diogene din Sinope. Tânăr, a făcut o boacănă financiară: a falsificat bani dimpreună cu taică-su, Hicesias. Hicesias a intrat la închisoare, flăcăul a fost exilat (sau a fugit, nu se ştie exact) la Atena.

Ajuns acolo, văzând el cum melcii îşi cară căsuţa în spate, s-a instalat într-un pithos (vas mare de ceramică) spart, cu care migra din piaţă la poarta templului şi viceversa.

Cerşea, făcea “treburile Demetrei şi ale Afroditei” în public, se lua de trecători şi/sau îi porcăia când se luau ei de el (notă: treburile Demetrei au de-a face cu aparatul digestiv…). Cu atare stil de viaţă, şi-a obţinut
(re)numele: kynikos (câinos).

Pocinoagele cinicului, numite chreía (gesturi cu tâlc, pilde, acte de “performer” stradal) făceau, totuşi, parte dintr-o demonstraţie cu scop filosofic precis: să demaşte şi ridiculizeze viciile omeneşti, primele pe lista neagră fiind preţiozitatea, ipocrizia şi îngâmfarea. Fără milă sau concesii, consecvent, Diogene practica (şi promit că e ultimul grecism) parrhesía, adică angajamentul de a grăi adevărul, de “a o spune pe şleau” – pe şleau spus, “no bullshit”. 🙂

“E-un mare filosof. E-un sfânt al filosofiei,” ziceau unii. “E-un mare ticălos, un dereglat mintal, un nenorocit şi-un psihopat,” ziceau alţii. “Nu-i vorba că mi-am ieşit din minţi,” zicea el. “Doar că mintea mea e altfel decât a voastră.”

Cum altfel? Las pocinoagele să vorbească de la sine:

1. Întâlnirile cu Alexandru cel Mare
“Eu sunt Alexandru, marele rege.”
“Şi eu sunt Diogene, câinele.”
(peste o vreme:)
“Diogene, cere-mi orice vrei tu!”
“Bine: dă-te la o parte, că-mi iei soarele.”

2. Încontrările cu Platon
Platon ţinând un discurs emite următoarea definiţie: “Omul este un biped fără pene.”
Diogene merge de jumuleşte un pui, revine, îl arată audienţei: “Iată omul lui Platon!”
În consecinţă, definiţia a fost completată cu: “care are unghii late.”

Platon are invitaţi acasă. Se discută filosofie. Diogene se înfiinţează şi el, tropăind ostentativ pe covoarele gazdei, după ce se mânjise pe picioare într-o băltoacă noroioasă.
“Iată, calc pe trufia lui Platon!”
“Da, Diogene – cu un alt fel de trufie…”

3. Unora care îi reamintesc că ai lui din Sinope l-au condamnat la exil:
“Da. Şi eu i-am condamnat să rămână în Sinope!”

4. Diogene bântuie ziua-n amiaza mare prin piaţă cu o lampă aprinsă în mână.
“Ce faci?” îl întreabă lumea.
“Caut un om.”

5. Diogene stă cu palma întinsă în faţa unei statui.
“De ce cerşeşti de la o statuie?”
“Ca să mă obişnuiesc cu refuzurile.”

6. Unul îl înjură. Diogene tace. Altul îl întreabă:
“De ce nu-l înjuri şi tu?”
“L-am înjurat destul neînjurându-l.”

7. Unuia care îi cere să-l accepte ca discipol:
“Bine. Ţine peştele ăsta şi hai după mine.”
Ofuscat, omul aruncă peştele şi pleacă.
Când se reîntâlnesc mai târziu, Diogene râde şi zice:
“Un biet peşte ne-a-mpuţit prietenia.”

8. Unuia care ţinea un discurs despre fenomene astrologice:
“Şi cât ai făcut pe drum, la întoarcerea din ceruri?”

9. Unuia care i-a tras un pumn în cap:
“Pe Hercules! Cum de-am uitat să-mi pun coiful înainte să ies pe stradă?”

11. Un tânăr ţine un discurs savant. Audienţa e captivată. Diogene se bagă în faţă, scoate un peşte şi-ncepe să mănânce. Toţi ochii se-aţintesc asupra lui.
“Vă mulţumesc pentru atenţie,” zice, “dar vă rog nu-l ignoraţi pe domnul orator.”

12. Unuia care îl întreabă de ce e aurul galben:
“De frică: toţi hoţii vor să pună mâna pe el!…”

13. Unuia care îl întreabă de ce oamenii dau pomană cerşetorilor, dar nu şi filosofilor:
“Păi pentru că se tem să n-ajungă şi ei, într-o zi, ologi sau orbi; dar nu se tem c-ar ajunge vreodată filosofi.”

14. Diogene se uită cum băiatul unei prostituate aruncă cu pietre în mulţime. Zice:
“Vezi să nu dai în taică-tău!”

15. Unuia care îşi dispreţuia tatăl:
“Ce penibil: să-l dispreţuieşti tocmai pe cel căruia îi datorezi faptul că poţi fi atât de mândru de tine.”

16. Unul îl ameninţă, ridicând măciuca la el:
“Ai grijă!”
Diogene îi arde una cu bastonul, după care zice:
“Ai grijă!”

(Sursă: Luis E. Navia. Diogenes of Sinope. The Man in the Tub. Westport; Connecticut; London: Greenwood Press, 1998)

Advertisements

Comments»

1. medeea - January 20, 2007

foarte fain scris… aproape că uitasem de diogene :)) nebun personaj… şi totuşi poate cel mai sănătos la cap dintre toţi. cred că aşa trebuie să te porţi ca să nu o iei razna.

2. oblia - January 20, 2007

era cam tzicnit, fara indoiala. tzicnit fatza de o urbe agresiva,cred… chestiile mai nashpa pe care le-a facut, grobiene, nici nu le-am mai inclus in poveste… eu il admir. dar n-as putea sa ma port chiar asa (a se re/vedea postul cu “a manca sau a nu manca…?) :))

3. Gratiela Zotica - January 21, 2007

Cu Diogene asta…. cum ar veni… gura pacatosului adevar graieste:)

4. Gratiela Zotica - January 21, 2007

… ca sa nu mai zic ca vorba ceea Naturalia non turpia 🙂

5. oblia - January 21, 2007

cam asa… 🙂

6. anca - October 9, 2008

o persoane realista diogene…

7. HappyGay - February 9, 2009

Unde sunt oamenii care ştiu să practice un umor fin în ziua de azi…….aaa, mi-am amintit de cineva, şi vă recomand şi vouă: Valeriu Butulescu – îl găsiţi pe saitul citatepedia.ro

8. dana gheorghita - March 21, 2011

la faza cu felinaru’ io stiam vorba: caut un om adevarat!..si chiar ca e scris fain…bv!


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: