jump to navigation

A mânca sau a nu mânca rahat? (din postură hamletiană) January 18, 2007

Posted by oblia in Peregrinatio 1.
trackback

Am avut, de-a lungul vieţii, o relaţie dihotomică cu delicatesa turcească. (Ca să preîntâmpin un protest stilistic: dacă percepeţi o cacofonie între “dihotomică” şi “cu”, de exemplu, ţin să precizez că evitarea cacofoniilor îmi pare de-o pudibonderie care pe mine, una, nu mă prinde. Eu cred în limba română în totalitatea sa.)

Copil fiind, eram descurajată de efortul clisos necesar pentru a mastica o bucată de rahat. Nici chiar în momentele festive, de domestică clacă de Crăciun, când, nu-i aşa?, lumea e mai dispusă să facă concesii, când misiunea mea era (şi este încă) să tai bucăţele de rahat pentru umplutura cozonacului, nu mă-nduram să dau curs rugăminţilor bunicii Erszebet: “Hai, gustă şi tu! Măcar o bucăţică, să vezi dacă-ţi place.”

Mai apoi, cam pe când mă apropiam de vârsta maturităţii, am descoperit minunata inserare a unei bucăţi de nucă într-o bucată de rahat şi, astfel, cu adaosul de “cranţ”, am acceptat clisoşenia: am început să mănânc şi eu rahat.

Am descoperit, pe parcursul vieţii mele adulte, că, transpus metaforic, mâncatul rahatului e un skill. Dacă îl ai, te poţi proteja de multe posibile catastrofe: posibila aversiune a colegilor mai nesiguri pe ei, posibila ostilitate a şefilor superbi (dar tot nesiguri pe ei, în fond), posibila supărare a prietenilor superiori ţie (dar, vai, şi ei nesiguri pe ei), ori posibila intruziune în viaţa şi casa ta a vreunei babe vecine.

De ce să vă mint? Mâncatul rahatului este, pentru mine, un conflict avoidance skill suprem. Mănânc rahat ca să navighez linişor printre certuri sau harţaguri care altfel m-ar obosi foarte. Ori de câte ori este nevoie – în parametrii trasaţi mai sus – mănânc rahat în familie, cu amicii ori la serviciu. Mi se pare, în fond, un act de înţelegere, de acceptare a slăbiciunilor celuilalt, un act umanitar, acest mâncat al rahatului.

DAR: nu mănânc niciodată rahat simplu – nu fără “cranţ”. Astfel, cât timp mănânc rahat, îmi persistă în ochi o mică sclipire jucăuşă, poate chiar ironică, menită să semnalizeze interlocutorului în beneficiul căruia mănânc eu rahatul că ceva e “wrong”. Cu alte cuvinte, e ca şi cum i-aş spune: “uite, mănânc rahat de dragul tău, ca să nu te enervezi, să nu te destabilizezi, să nu te dezorientezi, dar să ştii că şi tu ar trebui să faci ceva cu superbia/nesiguranţa aia a ta care pârjoleşte multe în drum.”

Acum să focusăm pe serviciu. Azi am primit un email (bulk) intitulat “Destinul este în mâinile tale! Citeşte Manifestul BestJobs.” Dau click. Întâi mă-mpunge-n retină degetul arătător al unei mâini ca de afiş din “1984” (Orwell), mă chircesc de micimea-mi, dar reuşesc să citesc. Un mesaj luuuuuuuuuuuuuuuuuuung cu muuuuuuuuuuuuuuulte “trebuie” (în bold), care zicea, în esenţă, asta: dacă vrei să ajungi ceva în viaţă, ia exemplu de la cei mai bogaţi români din top 300, încordează-ţi voinţa, treci la acţiune şi fă bani mulţi. Aşa vei atinge fericirea şi vei obţine respectul semenilor.

Dragii babii, eu sunt anchilozată de aplecări filosofice: mi se pare că “a ajunge ceva în viaţă” nu are nimic de-a face cu făcutul banilor cu ghiotura, şi nici cu degetul arătător. Pentru mine, deci, mesajul acela era mâncat de rahat simplu. Însă, pentru că comentariile [sic cacophoniae!] alipite acelui mesaj sunt absolut DELICIOASE (de la “Mersi mult! Aveam nevoie de un duş rece ca ăsta!”, până la “la ce curs imbecil aţi învăţat aberaţiile astea?”), şi pentru că mă interesează părerea voastră despre Manifestul respectiv, vă invit să le citiţi şi voi.

Sunt la http://www.neogen.ro/blog/?p=12

Faceţi copy-paste, vă rog, fiindcă ca să pun link la asta ar însemna să mănânc rahat fără cranţ, care vaz’zică…

Advertisements

Comments»

1. medeea - January 19, 2007

“dacă este să elimini moştenitorii de averi şi pe hoţii la nivel înalt” nu-ţi mai rămâne nimeni în top 300 :)) ce copil idealist a scris chestia asta?
“această fericire poate fi dată de bani”… serios?? io de ce nu ştiam asta. deci conform standardelor lui io ar trebui să fiu al naibi de nefericită cu cât iau eu pe lună ca studentă, după cursuri.
“ieşi din starea de acalmie”… cineva să-i pună un dex în braţe. acalmie înseamnă o perioadă liniştită care urmează unei perioade agitate.
“Personal, m-am saturat de oamenii care isi plang de mila. Cazuistica ciobanului din Miorita. Penibil” înseamnă că a fost de pomană la şcoală omul ăsta, dacă a putut să înţeleagă aşa ceva din mioriţa.

a mânca sau a nu mânca rahat? în cazul de faţă, a mânca rahat cu polonicul. şi încă pe un ton dictatorial

2. oblia - January 19, 2007

nu-mi mai aminti, ca m-au apucat toti dracii cind am citit… in relatarea din blog am fost “nice”, deja intrasem in acalmie [grin]

3. irina - January 19, 2007

mai bine nu-mi ziceai! acuma, cand vin pe la tine, o sa stau cu ochii’n patru, sa vad daca nu apare de undeva rahatul (cu crant)

4. oblia - January 19, 2007

:)))) ok. dar hai sa stabilim un cod. sa nu ma-ntrebi: “acum maninci rahat?”, ca m-as cimti prost. sa ma-ntrebi doar atit: “(acum) crantz?” 🙂

5. irina - January 19, 2007

roger 🙂


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: