Oblio-minded

Acum 7 ani, într-un sfârşit de august, am aterizat în New Jersey cu două geamantane de om în care erau înghesuite ce am considerat noi ca fiind necesităţile stricte: câteva cărţi, câteva obiecţele cu valoare emoţională (fotografii, printre altele) chestii practice precum linguri, furculiţe (etc.), haine şi alte “inexprimabile”, cum le zice Dr. L. Pisica, minunata Doamna T, am scos-o în ultimul moment dintr-un geamantan în care se camuflase. Torcea cu furie şi asta a dat-o de gol… Dacă nu ştiţi, când sunt într-o situaţie critică, pisicile torc puternic în semn de colaborare (de ex. la veterinar) şi ca să înfrângă ce poate veni rău de la celalalt…

La ora 10 dimineaţa

Şirul de cutii continua pe hol. Per ansamblu, cred ca am umplut jumatate de camion (mărime medie).

Câteva ore mai târziu

Notă: Televizorul e de decor (n-avem cablu) pentru ca sculele de văzut filme sunt acum într-un depozit din Londra. Poza asta mi-a adus aminte de un banc de pe vremea lui Ceauşescu (ţin minte numai ultima parte): Cum arată o casă de inginer? Ca o casă de doctor, jefuită.

Călătorii călătoresc…

Dr.L admiră deja grafittiurile lui Banksy şi învaţă să traverseze strada într-o altă lume nouă, iar (wannabe Dr.) Alt.L a mai rămas un bob zăbavă în New Jersey.

Un exerciţiu folositor: gândiţi-vă ce aţi lua mai întâi şi mai întâi cu voi dacă ar trebui să va faceţi bagajele şi să plecaţi peste mări şi ţări. Şi, de asemenea, ce ar trebui să lăsaţi în urmă, irecuperabil… Pentru că partir c’est mourir un peu, c’est mourir à ce qu’on aime, on laisse un peu de soi-même, en toute heure et dans tout lieu…