Eso May 11, 2008
Posted by oblia in Peregrinatio 1.Tags: efecte, interioare, lumina, soare
trackback
Ferestrele mele se uită toate spre sud. Aşa încât ce-mi place cel mai mult la căsuţa mea este felul cum modelează lumina. Azi, venind acasă pe la 8 seara, am rămas nemişcată pe hol, privind: casa se îmbăia într-o toamnă dulce, aurie, de asfinţit topit după o etern penultimă poveste. O scenă atât de intimă, în cadrul său desprins de orice altceva, încât aproape că nu-mi venea să intru. Să nu deranjez. Nu pe cineva, ci ceva: un Timp.
La miazăzi lumina inundă casa ca o amintire decupată din miezul copilăriei, iar vara - ca o febrilă fiesta mediteraneană. Când plouă mi se întorc acasă după-amiezele livresc trândave, nu ştiusem că plumburiul poate fi cald şi jovial, în compania Clavdiei Chauchat şi a lui Peeperkorn, maestru în “bucuriile clasice ale vieţii” - după-amiezele de (pe) “Muntele vrăjit” mereu, de-atunci.
Alteori soarele desenează portative pe pereţi. Strecoară umbra lui Euridice pe parchetul ambiguu. Creionează sonete gingaşe prin sticla hipnotizată a vreunei vaze. Soarele. Deturnându-mă cu neobosită insolenţă spre contemplare. Uneori nu-mi vine să mai fac nicio mişcare, în căsuţa mea.
nice
au, mama.
April: what?
toti: alo. ma declar frustrata. mi-ar fi placut sa raspundeti cu ce va place cel mai mult in casuta voastra. ce fantazii se-nvirt prin ea. si cind colo… monosilabe!…
ma duc sa trag un coneac.
Pai uite, eu am scris despre casuta mea imediat dupa ce ai scris tu de a ta; coincidenta via Ionuka, careia trebuia sa-i raspund la tag :).
Daaa, am vazut apoi si m-am mai inseninat!
E misto casuta ta! Thanks for sharing. 