Cere şi ţi se va da – o mică aventură de conştiinţă April 13, 2007
Posted by oblia in Peregrinatio 1.trackback
Ce simplu, ce frumos şi ce reconfortant să ştii că (un) Dumnezeu ne-a spus asta. Şi că se ţine de cuvânt.
Şi ce acru să constaţi că cerşetorilor asta nu le (mai) e de-ajuns. Că forţează o “updatare” scârbavnic de infidelă: “Cere şi ţi se va da. Dă şi ţi se va cere mai mult.”
Mă întorceam de la simpaticul magazinaş de pâine de lângă Fornetti de la Rosetti cu o floare în punga semitransparentă. O floare e o clacă de chiflişoare, centripetă: una în mijloc şi şase surate unite în juru-i.
Am traversat pasajul de la Universitate, îndreptându-mă spre ieşirea dinspre Palatul Şuţu. Cu floarea în pungă. Pe trepte mă apelează o voce dintr-un morman de trenţe: “Dăăăă-mi şi mie…” Nici nu mă uit. “Dă-mi şi mie o bucată de pâine!!”
Continui să urc treptele cu glasul mustrător în auz, mai întâi. Să mă-ntorc să-i dau? Am ajuns în capul scărilor. În minte, mai apoi. Mă-ntorc să-i dau? Am ajuns la chioşcul de ziare. În conştiinţă, în fine. Mă-ntorc, deci? O bucată de pâine, pentru numele lui Dumnezeu!… Stric claca chiflişoarelor, mă-ntorc şi-i dau două, ce mare scofală? Am ajuns la colţ, deja. Nu mă întorc, tot merg.
Vinovăţia, această mereu la-ndemână ispita a creştinismului, îmi creşte plete-plete, deja – continuând să merg. În plus, doar am decis încă de anul trecut să mă constrâng să fiu mai spontană, să fac direct, să “act on (good) impulse” înainte să apuc să mă gândesc, să mă îndoiesc, să complic, să renunţ. Hell, as we all know, is paved with good intentions…
Prin urmare, hotărăsc inflexibil să mă duc la Angst de pe Academiei, să îi iau o pâine întreagă, să mă întorc la pasaj şi să i-o dau. Aşa, ca să-mi fie învăţătură de minte!
Zis şi făcut. În zece minute, iată-mă coborând treptele pasajului, cu pâinea gata pregătită în mână. Cerşetoarea tocmai îi zice unei fete care trece c-un pahar de suc de la MacDonald’s în mână: “dă-mi şi mie nişte suc!” Fata se întoarce (ea – spontană, fericita!…), cerşetoarea scoate iute un pahar gol la iveală, fata îi toarnă, cerşetoarea dă pe gât licoarea globalistă.
Aştept să se încheie mica tranzacţie filantropică, apoi îi întind pâinea cerşetoarei şi îmi continui coborârea. O apucă de parcă ea mă trimisese să-i cumpăr o pâine (de fapt!…). Parcă zice-un mulţumesc, nu ştiu, şi strigă după mine. Mă întorc. O privesc în faţă pentru prima oară. E foarte urâtă – şi nu fizic. “Dă-mi şi nişte bani!”
“Dă şi ţi se va cere şi mai mult…” La primul impuls, aş zice că-s o proastă care n-ar trebui să se-apuce sa miluiască cerşetori nesimţiţi. La al doilea, aş zice că tot acest mic detur cogitativo-faptic e unul din acele microscopice, dar tipice aranjamente puse periodic la cale de şugubăţul Hazard pentru a ilustra o învăţăturică.
Asta: do act on good impulse! Acţionează la primul impuls, când intenţia e bună. De nu, avortată, cântărită, învârtită, cârpită, resuscitată, tot acolo unde-am zis mai sus ajunge…
Trebuie să recunosc… Îmi place fata spontană…
lasa ca eu am dat un graham unui cersetor in anul in care am sosit in Bucuresti si de atunci m-am invatat minte sa nu mai fac asa ceva…omul aruncase scarbit chifla aia buna:(
Pentru Oblia: am patit-o de doua ori. prima data, aveam vreo 20 de ani, pe o straduta perpendiculara pe Titulescu, 2 romitze mergeau pe trotuarul de vis-a-vis. Vreau sa zic vizavi. Una ma interpeleaza: da si mie un ban. Eu, penibila cum eram in bunavointa mea prosteasca, TRAVERSEZ si ii dau un ban. Ea il ia, ii arata aleilalte si incep sa rida de cit de proasta am fost eu si cit de MULTI bani i-am dat.
A doua oara, acum citiva ani (vreo 5-6), pe straduta care merge din Magheru in Piata Amzei (unde este The Office, sau era), exista o batrina cersetoare pe care am vazut-o de nenumarate ori, cind treceam cu masina, sa mergem la mama. Am coborit geamul de la masina si i-am dat ceva de genul 5-10 mii de lei vechi. I-a aruncat cu scirba si m-a si pizduit, ca nu-i ajung sa isi ia nu’s ce medicament. Dupa aia, nu i-am mai dat nicicind si inchideam geamul, cind ajungeam in dreptul ei, sa nici n-o aud. Dar ti se taie de orice gest de compasiune! Pe de alta parte, mi se pare meschin sa judecam toti oamenii dupa unul sau doi nesimtiti si sa luam decizii definitive.
da, am (mai degraba amicul cu care eram) avut o experienta similara cu cea a verei, In Budapesta. Eram acolo cu business si am avut doar vreo 2-3 ore libere la prinz intr-o zi sa mincam ceva si sa vedem un pic din centrul Budapestei care era superb, tocmai renovat. Am mincat de prinz, ne-am plimbat putin si pe urma inainte sa ne intoarcem la treaba ne-am oprit la o mica terasa sa bem o cafea. Stind la masa am vazut o cersetoare zdrentaroasa la vreo doi metri de noi. Amicul meu s-a impresionat foarte tare, si din extrem de putinii bani pe care ii aveam (mai degraba Nu aveam) a hotarit sa ii dea tot maruntul pe care il avea. Femeia a intins mina, el i-a pus maruntul in palma, iar ea a deschis mina, cu palma foarte intinsa, s-a uitat scurt la ce ii pusese in mina si infuriata la culme a aruncat in aer toti banii pizduindu-ne virtos pe ungureste. Mai mai sa vina dupa noi sa ne bata
. Saracul amicul meu a fost foarte zdruncinat de experienta asta. Ani de zile mai tirziu inca il mai afecta reactia cersetoarei!
pt. exstatic: si eu trebuie sa recunosc: o invidiez putin…
pt. Monik, Vera & Gratiela: toate astea, experiente cu efect de “Filantropica” (ati vazut filmul, nu?). si, totusi, nu trebuie sa fie asa. daca intentia buna e rau primita, nu e problema noastra… totul e sa continuam sa avem intentii bune si sa le punem in aplicare (aaa…. spontan, mi-as zice mie insami…
))
pt. Vera: foarte de acord cu concluzia comentariului: ar fi o generalizare nedreapta si stupida.
Mi-am adus aminte… Toti cersetorii la care am dat ceva nu au zis nimic… Mai mult, unii mi-erau recunoscatori.
Se pare ca eram chiar spontan, nu? Acum nu mai dau bani, fiindca am citit ca asa cei de pe strazi vor refuza conditii de viata mai bune… Dovada o constituie insasi povestirile celor de sus… Ei nu se multumesc cu maruntisurile, fiindca nu-si dau seama ca “putin cu putin face mult”…
Totusi, eu n-am inteles ce voia sa spuna Iisus cand spunea: “Fericiti cei saraci cu duhul”… Stie cineva?
Ma scuzi pentru greselile gramaticale, poti sa stergi acest mesaj si sa le corectezi, te rog, merci.
pt. exstatic: bine, iti fac corectura de text, da’ cit dai?
)))
(e-adevarat ca am ochii prastie de la stat cu ei in monitor de citeva ore bune, dar nu vad nici o greseala)
Scuze, oblia, ca raspunsul meu a intarziat. Am recitit si vad asta:
Nu vreau sa te fac sa te simti prost. Numai ganduri bune de la un creier lesinat. 
“Toti cersetorii la care am dat ceva nu au zis nimic… ”
Nu stiu daca e greseala gramaticala sau de exprimare (mi se intampla sa le confund, tre’ sa ma pun la punct)… Dar daca n-ai vazut nici o greseala, e bine, poti sa nu mai faci nimic.
pt. exstatic: ok, ok. toti cersetorii carora le-am dat (desi constructiile prepozitionale sunt “corecte” in romana colocviala). putin cu putin fac mult (??) – ar trebui, caci e subiect compus. acum chiar ma simt ca o profa de scoala veche c-un batz undeva!…
nimic e o prostie!
dc mimi
Naica, mai lasa bautura…