Cat despre amintiri, am putzine din copilarie. Uneori nici nu shtiu care sunt adevarate si care sunt inventate, supra-impuse peste filmul cel vechi. Ca tot vorbeai de psihanaliza: sunt undeva la marginea visului, neclare, confuze, franturi, fashii, zdrentze de imagini. Shi mi-e ciuda ca nu sunt intregi, shi le vreau inapoi.

Shi bineintzeles ca nu se lasa aduse asha ushor.

In rest, nasol. Mi-ai stricat ziua. Cum zicea Zaharia Stancu: Ma cuprinde o tristetze / Iremediabila. Shi o sa simt nevoia sa beau tutun toata ziua, doar pentru ca mi-ai adus aminte de locuri prin care nu am fost niciodata. Tzaranul din Telega care a ajuns in Bucureshti de-abia in 1991, cand toate cele despre care scrii nu mai erau decat praf de shantier comunist.

Draga Oblia, cred ca suntem aproximativ de aceeashi varsta. Daca spui ca in 1972 nu te nascuseshi inca, iar eu sunt din leatul lui 1973, inseamna ca suntem cam pe-acolo. Ne desparte insa o copilarie. Eu, la facut de fan, la descantecele de amestecatura de solomonarie pre-creshtina shi de piosenie ortodoxa ale strabunicii mele, la lacul de sare shi la painea de brutarie neagra, data pe cartela, pe care Nana, alta bunica, boieroaica de tzarani de nouveaux riches de anii treizeci care au gasit petrol prin gradinile lor, o scotea de la chioshcul de paine pe sub bluza. Tu, la magazinul de coloniale al armeanului shi la tzesatura burgheza shi cocheta a strazilor din Uranus. La ibricul de cafea de pe reshou shi la bunul simtz semi-ovreiesc, semi-negustoresc al acelui cartier de piatra shi deal. Pe care nu o sa il vad niciodata. Doua copilarii diferite, in doua tzari diferite. In schimb, aceleashi amintiri shi nostalgii.

Nu credeam ca o sa citesc vreodata pe un blog un post atat de lung. Shi nici nu credeam sa-nvatz a fi trist azi, dom’shoara de doamna de cuconitza de gagica

Mersi!

pravalia armeanului!!asa-i ziceau bunicii. din nou, la virsta de mers dupa cafea si coloniale, era “la nea fane”. care avea un moskovich bleu – tare-mi placea!

daca scoala s-a desfiintat in 1972 nu ma mir ca n-o stiu: inca nu ma nascusem…

cum sa fii pisalog?? imi face placere sa imi amintesc, sau macar sa incerc, e ca un exercitiu mental si sentimental.

fotografiile lui danrep, cu cladiri din cartier, le-ai vazut? am inclus 2 link-uri la sfirsitul post-ului numit “The show must” (ajungi usor la el: uita-te la coloana din dreapta, sub titlul “Recent posts”). gasesti acolo o colectie… de colectie, sigur are sa-ti faca placere sa revezi, fie si in forma de fotografii digitale, coltzisoare din cartier.